News

Proteste violente în SUA. A murit femeia împușcată în piept, în Capitoliu. Stare de urgenţă în DC timp de 15 zile

07.01.2021 | 07:47
Proteste violente in SUA A murit femeia impuscata in piept in Capitoliu Stare de urgenta in DC timp de 15 zile
ADVERTISEMENT

Proteste violente în SUA. Femeia împușcată în piept, în Capitoliu, la manifestațiile din 6 ianuarie, a murit.  În tot acest context, autoritățile au prelungit starea de urgenţă în Washington DC cu încă 15 zile.

La câteva ore după startul evenimentelor extrem de grave din Capitala Statelor Unite ale Americii, Poliția Poliţia a confirmat că o persoană a murit după ce a fost împuşcată în interiorul clădirii Capitoliului, însă oficialii nu au cunoştinţă despre circumstanţele în care a avut loc acest incident.

ADVERTISEMENT

Victima este o femeie, iar Poliţia Metropolitană a anunţat că a deschis o anchetă, însă nu au fost oferite mai multe detalii despre eveniment.

Proteste violente în SUA. O femeie a murit împușcată în Capitoliu. Stare de urgenţă în DC timp de 15 zile

Mii de susținătorii lui Trump au pătruns miercuri după-amiaza în Capitol Hill, chiar în ziua în care Congresul american urma să valideze victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.

ADVERTISEMENT

Imediat, ședința a fost suspendată din cauza unor scene de neimaginat în Statele Unite, care au făcut deja înconjurul planetei. O serie de liderii occidentali au denunțat violențele și ceea ce au numit un asalt la adresa democrației.

Protestele violente din SUA au adus măsuri radicale luate de autoritățile locale. Astfel, starea de urgenţă a fost prelungită cu 15 zile în Washington, până după ziua instalării lui Joe Biden la Casa Albă, conform deciziei primarului, relatează New York Post.

ADVERTISEMENT

”Mai multe persoane au venit în Districtul Columbia înarmate şi cu scopul de a se implica în violenţe şi în acte de distrugere şi s-au şi implicat în astfel de acţiuni. Au folosita substanțe chimice iritante, cărămizi, sticle şi arme”, a declarat primarul Muriel Bowser.

Odată instaurată starea de urgenţă, vor putea fi utilizate resurse suplimentare pentru a-i proteja pe locuitori, inclusiv pentru instituirea stării de asediu şi extinderea serviciilor de urgenţă. Ordinul este valabil până în 21 ianuarie, la ora 15:00, la o zi după instalarea în funcţie a lui Biden.

ADVERTISEMENT

Capitala Washington se află deja sub stare de asediu de miercuri de la ora 18:00 până la 6:00 dimineața, iar zeci de oameni au fost arestați pentru încălcarea restricţiilor.

Procesul de validare al lui Joe Biden ca președinte, reluat

Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, a transmis o scrisoare colegilor ei în care a anunţat că liderii Congresului american au decis să reia sesiunea pentru certificarea victoriei preşedintelui ales Joe Biden odată ce Capitoliul este evacuat şi verificat.

Aceasta a spus că, după consultări înclusiv cu Pentagonul, cu Departamentul de Justiţie şi cu vicepreşedintele, ”am decis că ar trebui să continuăm în această noapte la Capitoliu odată ce este eliberat. Liderul Steny Hoyer va trimite mai multe detalii”.

În ceea ce-l privește, preşedintele american încă în exercițiu, Donald Trump, a publicat un mesaj pe Twitter în care apără acţiunile susţinătorilor lui care au pătruns miercuri în Capitoliu şi au vandalizat mai multe spaţii.

”Acestea sunt lucrurile şi evenimentele care se întâmplă când o victorie sacră obţinută cu majoritate zdrobitoare de voturi este smulsă fără menajamente şi brutal”, a scris el. Trump şi-a încheiat mesajul: ”Amintiţi-vă ziua asta pentru totdeauna!”.

Poziția lui Trump vine la scurt timp după ce Biden, președintele ales, i-a cerut republicanului să iasă la TV să le ceară protestatarilor să se retragă.

Imagini incredibile la protestele din SUA

Fanii lui Donald Trump au oferit, miercuri, o serie de imagini de-a dreptul incredibile din cea mai importantă democrație a lumii. Aceștia au intrat în birourile reprezentanților Congresului SUA, unde au umblat în actele oficiale ale acestora.

Imaginile surprinse în interiorului clădirii Capitolului arată cum susținători ai președintelui în funcție, Donald Trump, au intrat în birourile reprezentanților Congresului și cum umblă în actele oficiale ale acestora.

Conform șefului departamentului de poliție din Washington, Robert Contee, cel puțin 13 persoane din rândul protestatarilor care au intrat în clădirea Capitoliului au fost arestați.

ADVERTISEMENT