Sport

Protestele continuă! Decizia luată de fanii lui Dinamo la meciul cu CFR Cluj

Scandalul noii sigle de la Dinamo continuă. Ultrașii vor intra pe stadion abia în minutul 10 al meciului cu CFR Cluj. Ce vor, de fapt, suporterii. Acuze pentru conducere.
16.05.2026 | 21:06
Protestele continua Decizia luata de fanii lui Dinamo la meciul cu CFR Cluj
Revoltă în Ștefan cel Mare! Suporterii lui Dinamo au declarat război noii sigle. Foto Bogdan Buda, FANATIK
ADVERTISEMENT

Protestele suporterilor de la Dinamo continuă. Ultrașii vor intra pe stadion abia în minutul 10 al meciului cu Dinamo pentru a transmite un mesaj conducerii. Fanii sunt dezamăgiți de noul logo al clubului din Ștefan cel Mare.

Revoltă în Ștefan cel Mare! Suporterii lui Dinamo au declarat război noii sigle

Pe 4 mai 2026, conducerea lui Dinamo a prezentat sigla pe care clubul urmează să o adopte din sezonul 2026-2027, iar reacția galeriilor nu a întârziat. Noua emblemă renunță complet la „câinii roșii”, prezenți pe logo din 1998 și actualizați în 2004, și propune o reinterpretare a literei „D”, cu un câine integrat în interiorul acesteia. Peluza Cătălin Hîldan a respins public noua stemă, iar mesajul a fost semnat de toate grupările galeriei.

ADVERTISEMENT

Protestele au escaladat rapid. La meciul cu FC Argeș de pe Arcul de Triumf, ultrașii din Peluza Cătălin Hîldan și Peluza Sud au venit la stadion, dar nu au intrat în arenă, rămânând afară cu bannere și scandând împotriva conducerii. Clubul a anunțat că vor exista consultări cu fanii.

Ruptură totală între suporteri și conducere la Dinamo! Decizia luată de galerie

Deși conducerea clubului a anunțat că va dialoga cu suporterii în privința noului logo, fanii continuă să protesteze. Ultrașii vor intra pe stadionul Arcul de Triumf pentru duelul cu CFR Cluj abia din minutul 10, pentru a trage un semnal de alarmă.

ADVERTISEMENT

Ruptură totală între suporteri și conducere la Dinamo! Decizia luată de galerie

Suporterii au venit și cu un steag uriaș pe care noul logo apare tăiat. Este clar că fanii nici nu vor să se gândească la varianta în care, din sezonul viitor, noua stemă aleasă de conducerea clubului va apărea pe tricourile de joc ale formației din Ștefan cel Mare.

ADVERTISEMENT