După ce joi s-au aflat în fața Guvernului, protestatarii se mută vineri în fața Palatului Cotroceni.
Ultima acțiune de stradă din cadrul ”Marșului Anti-Sărăcie”, care a debutat pe 17 octombrie, are loc vineri, la Palatul Cotroceni.
Sindicalişti sunt nemulţumiţi de preţurile ridicate la energie, de neaplicarea Legii salarizării şi blocarea negocierilor colective.
În urmă cu 24 de ore, liderul confederaţiei Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu, a afirmat că protestatarii vor merge la Administraţia Prezidenţială, ”pentru a aminti preşedintelui” că în calitate de şef al CSAT ”trebuie să declare stare de urgenţă energetică”.
”Astăzi (n.r. vineri) Caravana Cartel Alfa va înconjura Palatul Controceni – punctul final al programului de acțiuni din această săptămână – pentru a-i cere Preşedintelui acțiune şi în ceea ce priveşte controlul prețurilor şi eliminarea speculei din energie. Palatul Controceni, ora 11.00”, se arată într-un comunicat al sindicatului, pe Facebook.
Protestul Cartel Alfa a avut loc în perioada 17-21 octombrie 2022 sub forma a două caravane. Oamenii au avut ca punct de plecare zonele Ardeal (Zalău) şi Moldova (Botoşani) spre Bucureşti, fiind organizate proteste pe traseu. Cele două caravane s-au reunit la Bucureşti.
Joi, mii de oameni au fost prezenți în fața Guvernului. Aceștia au protestat împotriva creșterilor de prețuri, măsurilor luate în criza energiei și măsurilor fiscale care nu au făcut mare lucru pentru ajutorarea firmelor.
Joi, de la Bruxelles, Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru oamenii nemulțumiți din țară.
În privința creșterii salarilor, preşedintele a declarat că acestea trebuie să fie corelate cu inflaţia crescută, la fel ca pensiile, deoarece nu este corect ca populaţia să plătească preţul crizelor.
”Oamenii pe bună dreptate sunt îngrijorați. Cred că și coalitia și guvernul vor veni cu răspunsuri la întrebări.
În privința creșterii salariilor, am spus că așa cum cred că creşterea pensiilor trebuie să fie corelată cu inflaţia, cred că şi salariile trebuie să fie într-un fel rezonabil corelate cu inflaţia.
Dacă nu există creşteri de pensii şi salarii, înseamnă că de fapt populaţia plăteşte preţul crizelor şi acest lucru mie nu mi se pare corect”, a spus Iohannis, înaintea participării la reuniunea Consiliului European.