LIVE Actualizat 08-06-2023
10:21

Val de proteste în România. Capitala e blocată, mii de manifestanţi au ajuns în fața Parlamentului

Protestul angajaților din sănătate va bloca traficul rutier din București. Polițiștii au anunțat unde vor fi restricții de circulație.
08.06.2023 | 13:16
Val de proteste in Romania Capitala e blocata mii de manifestanti au ajuns in fata Parlamentului
Protestul angajaților din sănătate blochează Capitala. Sursa foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT
08-06-2023
10:21

Angajaţii din sănătate au pichetat Ministerele Sănătăţii şi Muncii

Angajaţii din sănătate, care au protestat timp de o oră în Piaţa Victoriei, au pichetat Ministerul Sănătăţii şi pe cel al Muncii. Acum, manifestanţii se îndreaptă spre parlament.

“Am stat o oră în faţa Guvernului şi acum ne deplasăm în marş către Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, unde vom picheta cele două ministere, apoi ne deplasăm în marş către Palatul Parlamentului, unde vom mai desfăşura un miting de o oră. Avem promisiuni că vom fi chemaţi la discuţii în toate locurile în care protestăm”, a declarat, joi, pentru Agerpres, vicepreşedintele Federaţiei “Solidaritatea Sanitară” (FSSR), Daniel Bulboacă.

Acesta a mai spus că se vor strânge semnături pentru declanşarea grevei generale în sănătate, dacă revendicările sindicaliştilor nu vor fi rezolvate. “Noi continuăm strângerea de semnături pentru greva generală. Dacă 50% plus unu din salariaţii din sănătate vor semna tabelele şi vor fi de acord să facă gestul suprem – o întrerupere a activităţii fiind neplătiţi în această perioadă – vom declanşa cel mai devreme după 1 iulie greva în sănătate.

Următorul pas recent îl avem pe data de 15 iunie, când sindicaliştii din sănătate vor picheta unităţile din ţară. Pe data de 27 iunie, în intervalul orar 10:00 -12:00, vom face în unităţile sanitare o grevă de avertisment de 2 ore. În perioada 23-25 iunie avem Consiliul de coordonare al Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ (FSSR), moment în care vom centraliza măcar parţial tabelele de semnături pentru declanşare grevei. În momentul acela vom şti în ce punct suntem: putem continua spre greva generală sau nu. Până atunci, însă, vom purta negocieri”, a transmis liderul sindical.

08-06-2023
09:21

Val de proteste. Medicii și angajații din penitenciare au ieșit în stradă

Val de proteste în România. Aproximativ 2.500 de angajați din sănătate se îndreaptă, în aceste momente, spre Parlamentul României. Cadrele medicale își strigă nemulțumirile referitoare la salarii, sporuri și blocarea angajărilor. „Mitingul de astăzi este un protest pentru echitatea tratamentului profesioniștilor și calitatea serviciilor medicale”, precizează Federația Solidaritatea Sanitară (FSSR)

Simultan, alte două proteste ale sindicaliștilor din educație și ale salariaților din penitenciare au loc astăzi. „Guvernul a vândut apărarea, ordinea publică şi siguranţa românilor pe 1,4 miliarde de euro, bani care nu se vor duce în spitale, şcoli sau autostrăzi, ci în buzunarele firmelor de partid”, a transmis (FSANP).

Premierul Nicolae Ciucă a transmis că va fi adoptată ordonanța de urgență privind reglarea drepturilor din legea salarizării pentru cei care lucrează în sistemul de sănătate, în apărare, ordine publică și siguranță națională.

Protestul angajaților din sănătate blochează Capitala. Vor fi restricții de circulație pe mai multe străzi din București, în cursul zilei de joi. Polițiștii de la Brigada Rutieră anunță care sunt zonele vizate.

Protestul angajaților din sănătate blochează traficul din Capitală

Un nou protest are loc, astăzi, în Capitală. De această dată, angajații din sănătate ies în stradă. Medicii sunt nemulțumiți de salarii, sporuri, precum și de înghețarea angajărilor în urma adoptării „Ordonanței austerității”.

ADVERTISEMENT

„Guvernanții trebuie să înțeleagă că nu pot negocia un proiect de lege a salarizării cu partenerii sociali și apoi să-l modifice după bunul plac. Nu se pot angaja că vor semna contractul colectiv la nivel de sector și să întârzie cu mai bine de jumătate de an onorarea acestei obligații”, au transmis sindicaliștii.

De asemenea, aceștia adaugă faptul că pot ajunge la grevă generală, așa cum s-a întâmplat în sistemul de învățământ. „Participanții la aceste acțiuni vor demonstra guvernaților hotărârea de a continua programul de proteste așa cum a fost anunțat, acesta putând ajunge până la greva generală.

ADVERTISEMENT

Avertizăm politicienii că noi nu schimbăm programul acțiunilor după placul lor și prin înțelegeri conjuncturale. Ci doar atunci când sunt onorate așteptările legitime ale angajaților”, adaugă reprezentanții de la Solidaritatea Sanitară.

În ce zone va avea loc mitingul

Prin urmare, Federația sindicală Solidaritatea Sanitară a transmis că începând cu ora 11:00, protestatarii vor fi prezenți în fața Guvernului, iar apoi în fața Parlamentului și Ministerului Sănătății.

ADVERTISEMENT

De la ora 12:00, sindicaliștii din sănătate vor merge din Piața Victoriei (Guvern) în Piața Piața Revoluției (Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii). De la 12:30 până la ora 13:00, va fi miting în Piața Revoluției / Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii.

Începând cu 13:00 până la 13:30 vor merge în marș din Piața Revoluției, către Piața Constituției. Ulterior, până la ora 14:00 va fi miting în Piața Constituției, așa cum au transmis sindicaliștii..

ADVERTISEMENT

Prin urmare, polițiștii rutieri anunță că traficul va fi blocat pe traseul Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Piaţa Revoluţiei, între 12:00-12:30. De asemenea, de la 13:00 la 13:30, aceeași măsură va fi aplicată pe porţiunea Piaţa Revoluţiei – Calea Victoriei – Bulevardul Naţiunilor Unite – Bulevardul Libertăţii, până în parcarea din Piaţa Constituţiei.

Oamenii legii recomandă șoferilor să folosească rute alternative. De asemenea, bucureștenii sunt sfătuiți să folosească mijloacele de transport în comun, adaugă, joi, polițiștii Brigăzii Rutiere.

ADVERTISEMENT