News

Protestul taximetriştilor a avut succes! Guvernul a adoptat OUG privind modificarea legii taximetriei

29.03.2019 | 14:46
Protestul taximetristilor a avut succes Guvernul a adoptat OUG privind modificarea legii taximetriei

Guvernul a adoptat OUG privind modificarea legii taximetriei, așa că protestul taximetriștilor a avut succes. Mai exact, vineri, în ședința de guvern săptămânală, a fost adoptată ordonanța de urgență pe care taximetriștii au cerut-o în ultimele luni, când s-au manifestat față de transportul ilegal de persoane. Aceștia au cerut ca aplicațiile de car-sharind, cum ar fi Uber și Taxify, să respecte legislația pentru taximetrie și transporturi.

Guvernul a adoptat OUG privind modificarea legii taximetriei

Despre modificarea legii a vorbit și Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale. „Vreau să fac menţiunea că acest act normativ nu este îndreptat împotriva nimănui, împotriva niciunei activităţi economice, ci, din contră, ne dorim să reglementăm şi punem stop şi capăt pirateriei din domeniul transporturilor, ceea ce patronatul din transporturi ne-a solicitat de foarte mult timp. În ultimele zile, am avut discuţii şi nu puţine cu reprezentanţii platformelor de ridesharing şi, de asemenea, până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, vom emite un alt act normativ astfel încât şi activitatea de ridesharing să fie reglementată.

Ultima discuţie pe care am avut-o a fost alaltăieri, s-a constituit un grup de lucru alături de colegii noştri de la Ministerul Transporturilor şi vă confirm că în maxim două – trei săptămâni, aşa cum evaluăm, vom avea şi un act normativ care să reglementeze activitatea de ridesharing. Repet, nu este un act normativ îndreptat împotriva niciunei activităţi economice, ci, din contră, cei din ridesharing ne-au solicitat să reglementăm această activitate şi tocmai acest lucru – vă pot confirma – că-l vom face în perioada imediat următoare”, a spus deputatul.

Protestul taximetriştilor a avut succes! Guvernul a adoptat OUG privind modificarea legii taximetriei
Protestul taximetriştilor a avut succes!

Proiectul de ordonanță prevede și prelungirea licențelor de transport

De asemenea, și Ministru Transporturilor, Răzvan Cucu, a discutat pe această temă. Politicianul a spus că în proiectul de OUG adoptat de Guvern se regăsește și o prevedere legată de prelungirea licențelor de transport. „Suplimentar, în acel proiect de ordonanţă, mai era prelungirea licenţelor de transport pe o perioadă de 4 ani. Datorită observaţiilor pe care le-am primit de la Ministerul Justiţiei că această prelungire trebuia făcută de către autorităţile locale, în primă fază, printr-un ordin

de ministru emis în 2018, ordinul de ministru fiind anulat în instanţă, această prelungire se va face prin ordin de ministru, un ordin pe care, deja, l-am pus pe transparenţă, îl voi semna în perioada imediat următoare pentru a nu exista niciun fel de probleme pe transportul interjudeţean”, a explicat Răzvan Cuc.