Elena Chiriac și una din prietenele sale, Laura, de profesie make-up artist au fost invitatele Adelei Popescu în matinalul „Vorbește lumea” de la PRO TV.
Fosta concurentă de la Survivor România a apărut nemachiată în emisiune, însă a plecat într-un mare fel, apoi, în oraș.
Elena a acceptat să fie machiată de prietena ei, în direct. Doar că… tânăra care s-a ocupat de fața supraviețuitoarei nu a văzut ce făcea.
Laura a fost legată la ochi pe parcursul sesiunii de machiaj, iar Adela și colegii ei se amuzau în timp ce aceasta își făcea treaba.
Dacă până la un anumit punct totul mergea ca pe roate, când a ajuns la buze, prietena Elenei Chiriac a încurcat borcanele! Adela Popescu a încurajat-o spunându-i că face bine ce face. Luptătoarea de taekwondo nu se putea abține nici ea de la râs.
În loc să îi dea cu gloss pe buze, Laura, nevăzând absolut nimic, i-a nimerit bărbia. În acest fel, a ieșit un make-up de toată pomina!
A fost, însă, singura greșeală a make-up artistei. Adela chiar s-a mirat de cât de bine s-a descurcat în rest. A reueșit să îi aplice fondul de ten ca și cum ar fi văzut-o. Una din cele mai dificile părți ale machiajului, cea a ochilor, i-a ieșit de minune!
Elena a zis, în glumă, că așa va ieși în oraș și că de acum încolo s-ar putea să o roage pe amica ei să o machieze numai legată la ochi.
Fosta concurentă de la Survivor a spus că s-a obișnuit să fie nemachiată, după 5 luni în care telespectatorii au văzut-o naturală. A recunoscut că îi era dor să se aranjeze, dar nu a fost o mare dramă că n-a avut la îndemână produsele de înfrumusețare.
„Mi-era dor să mă văd machiată. M-am obișnuit și cu mine machiată. Mi-a plăcut, dar nu se compară când sunt machiată”, a spus Elena Chiriac la PRO TV.