FCSB își reia parcursul din Europa League joi seară, pe Arena Națională, primind vizita campioanei Danemarcei, Midtjylland, meci programat de la ora 19.45, în direct la DigiSport şi PrimaSport. După primele trei etape, nordicii au 7 puncte, cu unul mai mult decât echipa lui Gigi Becali, care câştigat cu RFS Riga şi PAOK Salonic, dar a suferit un eşec usturător cu Glasgow Rangers.
Midtjylland e o echipă care are o istorie de numai 25 de ani, perioadă în care a strâns 4 titluri de campioană în Danemarca, terminând pe locul al doilea de alte 5 ori. Chiar dacă nu e un nume mare în fotbalul european, Midtjylland a atras de-a lungul timpului câteva vedete ale fotbalului mondial.
Cu siguranţă cel mai cunoscut jucător care a evoluat vreodată la Midtjylland este olandezul Rafael Van der Vaart. În vârstă de 41 de ani, acesta a adunat 109 selecţii în tricoul ”Portocalei Mecanice” şi a trecut pe la echipe de top precum Ajax, Hamburg, Real Madrid sau Tottenham.
Pe finalul carierei, Van der Vaart a făcut însă o mutare neaşteptată, influenţată de viaţa personală. Astfel, după ce a trecut printr-un divorţ, de vedeta de televiziune Sylvie Meis, care l-a înşelat pe fotbalist cu un pilot de avion, olandezul s-a îndrăgostit de o handbalistă a naţionalei Olandei, Estavana Polman.
Pentru că aceasta din urmă era legitimată la echipa de club Esbjerg din Danemarca, Van der Vaart a ales să meargă după ea, acceptând să joace timp de două sezoane pentru Midtjylland în perioada 2016-2018, cu atât mai mult cu cât cei doi deveniseră părinţii unei fetiţe.
După ce a născut, în 2017, Estavana Polman a revenit puternic în handbal şi a făcut parte din lotul cu care Olanda a devenit campioană mondială în 2019. Ulterior, în 2022, partenera lui Rafael Van der Vaart s-a transferat în România, la Rapid, echipă la care joacă şi în prezent.
Ca urmare, nu de puţine ori s-a întâmplat ca fostul mare fotbalist olandez să petreacă mult timp în ţara noastră, fiind văzut inclusiv în tribune la meciurile Rapidului. Practic, Van der Vaart a făcut în ultimii ani naveta între România şi Danemarca, acolo unde mai are un copil, un băiat, din căsnicia eşuată cu Sylvie Meis.
”Sunt un mare fan al echipei Rapid. Este un oraș grozav. Oamenii au fost foarte drăguți cu noi, mai ales cu Estavana. Suntem foarte fericiți”, a declarat la un moment dat Van der Vaart despre experiența sa în România.
Pe lângă Van der Vaart, adversara de azi a FCSB-ului a mai avut în componenţă fotbalişti cu greutate în lumea sportului-rege. Este vorba în primul rând despre fostul internaţional brazilian Vagner Love, ajuns în Danemarca pentru puţin timp, în 2022, an în care la Midtjylland a evoluat şi Max Meyer, un fotbalist cu prezenţe în naţionala Germaniei.