FCSB e condamnată să câștige în Letonia pentru a trece de Auda și a se califica în turul 3 preliminar Conference League. Roș-albaștrii, în frunte cu nou-veniții Aymen Boutoutaou și Ronny Labonne, s-au distrat copios înaintea meciului de la Riga.
FK Auda – FCSB este cel mai important meci al startului de sezon pentru echipa lui Marius Baciu. Roș-albaștrii sunt condamnați să întoarcă rezultatul din tur pentru a se califica. La București, letonii au câștigat cu 3-2. Manșa secundă a „dublei” din turul 2 preliminar Conference League e programată joi, 30 iulie, de la ora 19:00. Partida nu va fi transmisă la TV și va putea fi urmărită pe VOYO.
Înainte să facă deplasarea în Letonia, jucătorii lui Baciu s-au distrat în sala de forță. Mai mulți jucători, printre care și nou-veniții Aymen Boutoutaou și Ronny Labonne, au fost supuși unei provocări, dar puțini s-au lăsat păcăliți. Roș-albaștrii au fost puși să oprească cronometrul la secunda 3. Cronometrul era însă deja fixat la 3.
Primul testat a fost Aymen Boutoutaou. În timp ce pedala pe o bicicletă în sala de fitness, francezul cu origini algeriene a scăpat de păcăleală cu ajutorul puștiului Dăncuș. „Vrăjeală!”, a intervenit, rapid, fundașul central. Au urmat apoi Andre Duarte, Ronny Labonne și Mihai Toma. Niciunul nu a căzut însă în capcană, spre amuzamentul colegilor din jur.
Vezi această postare pe Instagram
FCSB a plecat în Letonia miercuri, 29 iulie, cu o zi înaintea meciului cu FK Auda. Din nefericire, trei jucători importanți nu au urcat în avionul de Riga. Aceștia sunt David Miculescu, Siyabonga Ngezana și Ofri Arad. Toți trei sunt indisponibili din cauza problemelor medicale. Nici Joao Paulo nu este la capacitate maximă după revenirea de la CM 2026 și are toate șansele să înceapă meciul pe banca de rezerve. Dacă va trece de Auda, FCSB va da piept cu învingătoarea „dublei” dintre Dinamo Tirana și NK Aluminij (1-1).