News

PSD a decis soarta lui Tudorel Toader! Ce au spus Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă în ședinta CEx

17.04.2019 | 14:28
PSD a decis soarta lui Tudorel Toader Ce au spus Liviu Dragnea si Viorica Dancila in sedinta CEx

Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea au avut o discuție privată despre Guvern înainte de ședința CEx. Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat s-a reunit la Palatul Parlamentului. Cei mai mulți dintre șefii de organizații au hotărât să ceară plecarea lui Toader de la Justiție. Conform unor surse, premierul Viorica Dăncilă nu a scăpat fără critici.

UPDATE: PSD a decis în CEx să retragă sprijinul politic lui Tudorel Toader! Doar Dumitru Buzatu a votat împotrivă. Ministrul Justiției va fi remaniat.

Dragnea și Dăncilă, declarații în ședința CEx! Ce a decis PSD despre situația cu Tudorel Toader?

Comitetul Executiv Naţional (CEX) al Partidului Social Democrat s-a reunit pentru a decide soarta lui Tudorel Toader. Cei mai mulți dintre șefii de organizații cer plecarea lui Tudorel Toader din funcția de ministru al Justiției. Dăncilă nu a scăpat nici ea de critici în ședință.

Premierul României și liderul Partidului Social Democrat au avut o discuție, în privat, înainte de ședința CEx. După discuția în cauză, Viorica Dăncilă a susținut că deciziile vor fi luate în Comitetul Executiv Național. „Suntem Guvern politic, vom decide în CEx. Sunt preşedinte executiv al PSD, e normal să discut cu colegii mei”, a declarat Dăncilă.

Dăncilă și Dragnea, discuție privată înainte de ședința CEX
Dăncilă și Dragnea, discuție privată înainte de ședința CEx

Ecaterina Andronescu: “Sunt situaţii pe care nu le putem evita

Liviu Dragnea a fost întrebat de ce nu a fost chemat ministrul Justiției la CEx. Liderul Partidului Social Democrat a replicat că au venit: „Doar membrii PSD”. Întrebat dacă a încercat să îl convingă pe Tudorel Toader să-și dea deminia, acesta a răspuns: „Eu nu fac aşa ceva”.“Nu ne lipseşte lucrul acesta, dar sunt situaţii pe care nu le putem evita, cum sunt situaţiile legate de doamna Rovana Plumb şi de Natalia Intotero care sunt pe listă (a candidaţilor la europarlamentare – n.r.) şi care, teoretic, pleacă”, a declarat Ecaterina Andronescu, miercuri, înainte de şedinţa CEx al PSD.

“E un profesionist bun (Tudorel Toader – n.r.), e un om care are un prestigiu ridicat în lumea universitară şi, evident, chiar dacă activitatea domniei sale în anumite circumstanţe nu a fost chiar cea dorită de toţi colegii noştri, eu cred că i se poate da o notă bună”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui, la Parlament.