News

PSD a început consultările publice cu privile la legile Educaţiei. “România nu îşi permite încă o reformă superficială în acest domeniu”

Consultările pe tema legilor Educaţiei, prioritate pentru social-democraţi. PSD a început deja consultările publice, în teritoriu.
13.03.2023 | 15:21
PSD a inceput consultarile publice cu privile la legile Educatiei Romania nu isi permite inca o reforma superficiala in acest domeniu
PSD a început consultările publice pe tema legilor Educaţiei Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

PSD a anunţat luni că a început consultările publice asupra proiectelor legilor Educației: legea învățământului preuniversitar și legea învățământului universitar. Aceste legi au fost publicate pe 27 februarie, iar în prezent urmează traseul interministerial de aprobare, până la termenul limită de 23 martie.

Cele şapte principii urmărite de PSD

În cadrul primei runde de întâlniri, care a avut loc luni, parlamentarii social-democraţi din comisiile de specialitate ale Parlamentului s-au întâlnit cu reprezentanții asociațiilor aleșilor locali din mai multe comune, orașe, municipii și județe.

ADVERTISEMENT

Consultările se vor desfășura până la finalul lunii martie și vor cuprinde discuții cu: reprezentanții cultelor din România, sindicate, mediul de afaceri, ONG-uri, elevi, părinți, studenți, profesori, rectori, cu grupurile parlamentare ale PSD și cu experții în Educație ai PSD din organizațiile județene ale partidului.

PSD consideră că viitorul Educației din România este mult prea important pentru a fi decis în spatele ușilor închise, mai ales că în ultimele trei decenii legislația din acest domeniu s-a modificat de prea multe ori, fără rezultate spectaculoase.

ADVERTISEMENT

“România nu își permite încă o reformă superficială în acest domeniu. În acest sens, PSD susține participarea tuturor părților interesate la o dezbatere aprofundată și transparentă asupra modificărilor legislative propuse de Guvern”, se arată în comunicatul Partidului Social-Democrat.

Scopul consultărilor iniţiate de partidul condus de Marcel Ciolacu este acela de a prelua din partea actorilor implicați în educație toate observațiile și completările pentru îmbunătățirea celor două proiecte de lege. Pe baza acestor discuții, PSD va elabora un set de amendamente pe care le va susține în cadrul Coaliției și în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

ADVERTISEMENT

În privința reformei propuse de Ministerul Educației, PSD va urmări în primul rând respectarea următoarelor principii: 1) Acces egal și neîngrădit la educație pentru toți copiii; 2) Combaterea abandonului școlar; 3) Dezvoltarea învățământului dual, bazat pe însușirea unor aptitudini practice și cunoștințe profesionale, care să permită absolvenților un acces cât mai bun pe piața forței de muncă.

De asemenea, obiectivele social-democraţilor se îndreaptă şi spre activităţile conexe procesului de învăţare: 4) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc și generalizarea programului masă caldă și sănătoasă în școli; 5) Creșterea rețelei de consilieri școlari și a cabinetelor de medicină școlară;

ADVERTISEMENT

Nu în ultimul rând, PSD este interesată de la alte două aspecte importante: 6) Susținerea elevilor români care studiază în afara granițelor, dar și a celor care se reîntorc acasă pentru o mai bună reintegrare; 7) Salarizarea cadrelor didactice.

 

ADVERTISEMENT