News

PSD, şedinţă CEx. Viorica Dăncilă stabileşte strategia pentru a rămâne la guvernare

18.09.2019 | 09:48
PSD sedinta CEx Viorica Dancila stabileste strategia pentru a ramane la guvernare

Partidul Social Democrat (PSD) organizează miercuri seara, de la ora 18:00, o ședință CEx în care social-democrații stabilesc planul de bătaie pentru rămânerea la guvernare. Întâlnirea va avea loc la sediul central din Kiseleff, unde se vor discuta mai multe scenarii.

Ședință CEx la PSD pentru rămânerea cât mai mult la guvernare

Scenariile social-democraților iau în calcul decizia favorabilă PSD luată de CCR privind numirea miniștrilor interimari, dar se ia în calcul și o eventuală decizie nefavorabilă pentru social-democrați.

Liderii PSD speră într-o victorie a Guvernului, la CCR, care va duce la obligarea şefului statului de a numi miniştri interimari la toate ministerele care în prezent nu au titulari. Astfel, partidul ia în calcul să înceapă numărătoarea inversă de 45 de zile, pentru data în care Executivul va veni în Parlament, pentru votul de încredere, din momentul semnării decretelor de numire, de către şeful statului.

Ședință CEx la PSD
Ședință CEx la PSD. Sursa foto: proarges.ro

Viorica Dăncilă amână să meargă cu Guvernul în Parlament pentru votul de încredere

Chiar dacă Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul va merge în Parlament pentru a cere votul de încredere, se pare că premierul s-a răzgândit și trage de timp cât mai mult. Mai degrabă, premierul așteaptă ca Opoziția să depună moțiunea de cenzură.

Între timp, negociază susţinerea, în Parlament, cu fiecare parlamentar şi mizează pe lipsa de coordonare între partidele din Opoziţie dar şi pe faptul că niciun partid nu îşi doreşte, în acest moment, să vină la guvernare, în plin an electoral şi cu alte două scrutine, anul viitor.

Blocajul din guvern a venit după ce ALDE s-a retras de la Guvernare. Chiar dacă miniștri ALDE și-au anunțat demisia din funcție, mai mulți dintre ei au revenit asupra măsurii. Aceștia spun că s-au răzgândit după ce președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, și-a retras candidatura la președinție.

Cei care l-au trădat pe Tăriceanu sunt Grațiela Gavrilescu, care rămâne la Ministerul Mediului și vicepremier, Ion Cupă – la Ministerul Energiei (în locul colegului Anton Anton) și Ștefan Băișanu la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul (în locul colegului Viorel Ilie).