Fotbal international

PSG a început asaltul pentru transferul lui Leo Messi! Neymar și-a sunat prietenul și l-a chemat la Paris

28.08.2020 | 15:29
PSG a inceput asaltul pentru transferul lui Leo Messi Neymar sia sunat prietenul si la chemat la Paris
ADVERTISEMENT

Finalista Chammpions league, PSG, a început asaltul pentru transferul lui Leo Messi, care i-a informat pe conducătorii Barcelonei că vrea să plece gratis în această vară.

Starul argentinian mai are un an de contract, dar are o clauză conform căreia poate pleca gratis la finalul sezonului dacă dorește. Însă, catalanii au anunțat că acea clauză a expirat la 10 iunie.

ADVERTISEMENT

Președintele clubului FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, este dispus să demisioneze dacă Messi va rămâne pe Camp Nou, însă cere ca atacantul să anunțe public că aceasta este problema pentru care vrea să plece.

Leo Messi s-ar putea transfera la PSG

Presa internațională a scris în ultimele zile că bătălia pentru transferul lui Leo Messi se va da între Manchester City, Manchester United, PSG și Internazionale Milano, dar gruparea manageriaată de Pep Guardiola ar avea cele mai mari șanse.

ADVERTISEMENT

Conducătorii clubului din Paris analizează posibilitatea aducerii superstarului, deși nu au făcut până în acest moment o ofertă concretă și nici nu l-au contactat pe tatăl și agentul jucătorului, Jorge, care va ajunge vineri la Barcelona.

ESPN a anunțat că în încercarea de a-l aduce pe Leo Messi în Ligue 1, campioana Franței a apelat la starul său Neymar, care a rămas în relații bune cu argentinianul. Campionul brazilian și-ar fi sunat prietenul și l-ar fi rugat să i se alăture la PSG.

ADVERTISEMENT

Același lucru l-ar fi făcut și argentinianul Angel Di Maria, care i-a cerut compatriotului său să aleagă Parisul dacă pleacă de la Barcelona. O mare problemă în realizarea acestei mutări pentru campioana Franței o reprezintă fair-play-ul financiar.

Însă, Nasser Al-Khelaifi speră să se încadreze în normele FIFA după ce a scăpat de salariile uriașe ale lui Edinson Cavani, Thiago Silva, Eric Maxim Choupo-Moting și Thomas Meunier. Cheia mutării o reprezintă și suma de transfer, parizienii fiind interesați să-l aducă gratis sau pe o sumă destul de mică.

ADVERTISEMENT

La rândul lor, cei de la Manchester City ar fi făcut deja primul pas în încercarea de a-l aduce pe Leo Messi în Premier League. Șefii de pe Etihad Stadium au făcut o ofertă de 100 de milioane de euro, plus Gabriel Jesus, Bernardo Silva și Eric Garcia.

ADVERTISEMENT