Fotbal international

PSG, achetată oficial de procurorii francezi! O româncă a dat ordinul!

19.11.2018 | 18:09
PSG achetata oficial de procurorii francezi O romanca a dat ordinul

PSG este cercetată de procurorii francezi. Cotidianul L’Equipe a preluat informația dată publicității de cei de la Mediapart. Parchetul de la Paris a deschis o anchetă prin care clubul francez este cercetat, pentru discriminare. Conform unor informații din presă în perioada 2013-2017 clubul parizian a făcut selecția la centrele de copii și juniori în funcție de criteriile etnice. Investigația procurorilor francezi a fost cerută chiar de ministrul sportului din Franța, românca Roxana Mărăcineanu.

Informația că PSG ar fi făcut discriminări în ceea ce privește selecția la loturi a fost dată în cadrul anchetei Football Leaks. Un fost angajat al clubului a recunoscut practicile celor de la PSG. “Este o problemă cu orientarea clubului, trebuie un echilibru al amestecului, prea mulţi antilezi şi africani la Paris”, a declarat Marc Westerloppe, cel care în 2014 ocupa funcția de director al departamentului de recrutări la nivel naţional.

PSG a avut anchetă internă, dar nu a găsit nimic. Procurorii francezi sunt de altă părere

Roxana Mărăcineanu a dat ultimatum clubului parizian în urmă cu câteva zile. “În această săptămână mă voi întâlni cu preşedintele Ligii, Nathalie Boy de la Tour, şi cu cel al Federaţiei Franceze, Noel Le Graet, pentru a vedea ce măsuri putem lua împreună. PSG are o săptămână la dispoziţie pentru o anchetă internă”, a spus românca, ajunsă ministrul Sportului din Franța.

Roxana Mărăcineanu, românca ajunsă ministrul Sportului în Franța

Clubul francez a luat măsuri, dar nu a convins. “În ciuda existenţei acestor fişe, nu au existat procese de discriminare în urmărirea, evaluarea şi recrutare a tinerilor jucători”, a fost rezultatul investigației interne a celor de la PSG. Răspunsul nu a fost pe placul Ministerului Sportului din Franța, iar procurorii de la Parchetul din Paris au început o anchetă oficială în acest caz. Liga franceză a drepturilor omului a făcut și ea plângere pentru discriminare, dar și pentru colectare și prelucrare ilegală a datelor cu caracter personal, care dezvăluie originea rasială sau etnică.

  • 5 titluri de campioană a Franței a câștigat PSG în ultimele 6 sezoane