Sport

PSG – Bayern München nu e maximum! Care a fost meciul din cupele europene cu 17 goluri marcate și o desfășurare halucinantă

Prima semifinală din Liga Campionilor a adus o avalanșă de goluri și un spectacol fantastic, însă istoria consemnează și o serie de rezultate superioare celui de la Paris
29.04.2026 | 06:45
PSG  Bayern Munchen nu e maximum Care a fost meciul din cupele europene cu 17 goluri marcate si o desfasurare halucinanta
Sporting Lisabona - APOEL Nicosia este meciul cu cele mai multe goluri din cupele europene FOTO X
ADVERTISEMENT

Partida dintre PSG și Bayern München a oferit un regal fotbalistic, cu nouă goluri. S-a terminat 5-4 pentru francezi, iar meciul poate candida la cea mai frumoasă dispută din istoria fotbalului. Și totuși, duelul epic al celor două echipe nu este maximum de goluri ce a oferit fotbalul european.

PSG – Bayern nu este partida cu cele mai multe goluri din Liga Campionilor

Cea mai generoasă partidă din istoria UCL a avut loc pe 22 noiembrie 2016, când Borussia Dortmund a întâlnit Legia Varșovia, meci terminat 8-4. Un meci remarcabil din faza grupelor, în care scorul a ajuns la 5-2 după 32 de minute, incluzând o serie de trei goluri în patru minute.

ADVERTISEMENT

Statistica arată că PSG și Bayern Munchen sunt echipele care au fost implicate de cele mai multe ori în scorurile fluviu din Liga Campionilor. Fiecare apare de câte patru ori în tabloul partidelor cu cele mai multe goluri înscrise în meciurile din această competiție.

Recordul absolut este 16-1 pentru Sporting contra APOEL Nicosia

Înaintea acestor meciuri din actualul format al Ligii Campionilor, au existat două partide și mai mărinimoase cu reușitele. 14 goluri s-au marcat în partida dintre Feyenoord și KR Reykjavík, scor 12-2, disputată în sezonul1969/1970 (turul I).

ADVERTISEMENT

Recordul absolut este deținut de victoria cu 16-1 a echipei Sporting Lisabona împotriva echipei APOEL Nicosia, în manșa tur a rundei a doua din defuncta Cupă a Cupelor. Disputat în 1963, acesta este meciul cu cele mai multe goluri din toate competițiile de fotbal masculin seniori organizate de UEFA. Între minutele 48 și 88, portughezii au marcat zece goluri, o medie de un gol la patru minute.

ADVERTISEMENT

Dintre echipele românești care au jucat în Europa, două au fost protagoniste în meciuri cu nouă goluri: Panathinaikos – Steaua 6-3 (1997), Gent – Viitorul 6-3 (2019). Meciuri cu opt goluri: UTA – Legia Varșovia 0-8 (1969), Dinamo Bacău– Arsenal 1-7 (1969), Hamburg – Steagul Roșu Brașov 8-0 (1974), Corvinul – Sarajevo 4-4 (1982) și Sportul – Neuchatel Xamax 4-4 (1986).

ADVERTISEMENT

Care sunt meciurile cu cele mai multe goluri înscrise în UCL

12 goluri: Borussia Dortmund – Legia Varșovia 8-4, 22/11/2016 (grupe)

11 goluri: Bayern München – Dinamo Zagreb 9-2, 17/09/2024 (grupe)

11 goluri: Monaco – Deportivo La Coruña 8-3, 05/11/2003 (grupe)

10 goluri: Barcelona – Bayern München 2-8, 14/08/2020 (sferturi)

9 goluri: PSG – Rosenborg 7-2, 24/10/2000 (grupe)

9 goluri: Lyon – Werder Bremen 7-2, 08/03/2005 (optimi)

ADVERTISEMENT

9 goluri: Villarreal – Aalborg 6-3, 21/10/2008 (grupe)

9 goluri: Tottenham – Bayern München 2-7, 01/10/2019 (grupe)

9 goluri: Manchester City – Leipzig 6-3, 15/09/2021 (grupe)

9 goluri: PSG – Maccabi Haifa 7-2, 25/10/2022 (grupe)

9 goluri: Benfica – Barcelona 4-5, 21/01/2025 (grupe)

9 goluri: Leverkusen – PSG 2-7, 21/10/2025 (grupe)

9 goluri: Barcelona – Newcastle 7-2, 18/03/2026 (optimi)

9 goluri: PSG – Bayern München 5-4, 28/04/2026 (semifinale)