Sport

PSG și Real Madrid, război total! Parizienii vor să dea lovitura după ce „galacticii” l-au furat pe Diomande

Real Madrid și PSG sunt la cuțite! Vezi pe site-ul FANATIK cum plănuiesc parizienii să se răzbune pe „galactici”, după ce aceștia l-au „suflat” pe Yan Diomande în ultima secundă.
26.07.2026 | 19:47
PSG si Real Madrid razboi total Parizienii vor sa dea lovitura dupa ce galacticii lau furat pe Diomande
Yan Diomande semnează cu Real Madrid! PSG vrea să se răzbune transferându-l pe Rodri // FOTO: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Real Madrid a ajuns la un acord în ceea ce privește transferul ivorianului Yan Diomande (19 ani)! Clubul de pe Santiago Bernabeu a bătut palma atât cu agenții fotbalistului, cât și cu oficialii lui RB Leipzig, iar mutarea va fi oficializată în scurt timp, anunță presa internațională. Acest lucru i-a scos din sărite pe șefii lui PSG, care plănuiesc să le răspundă „galacticilor” cu aceeași monedă.

Yan Diomande semnează cu Real Madrid! PSG vrea să se răzbune transferându-l pe Rodri!

Concretizarea transferului lui Yan Diomande la PSG părea doar o chestiune de timp, având în vedere că șefii campioanei Europei și impresarii fotbalistului ivorian se puseseră de acord în privința contractului în timpul Campionatului Mondial. Totuși, lucrurile au luat o întorsătură de 180 de grade, iar atacantul va ajunge în cele din urmă la Real Madrid, asta după ce „galacticii” au intrat pe fir în urmă cu doar câteva zile.

ADVERTISEMENT

Astfel, vicecampioana Spaniei i l-a „suflat” pe Diomande lui PSG în ultima secundă, ivorianul urmând să semneze cu Real Madrid un contract valabil până în 2031. Șefii grupării de pe Parc des Princes nu plănuiesc nicidecum însă să lase lucrurile așa. Potrivit jurnaliștilor de la „Madrid Zone”, se pare că PSG răspunde cu aceeași monedă, încercând să-l „fure” pe Rodri, Balonul de Aur din 2024 și proaspăt campion mondial cu Spania, care s-a înțeles deja cu „galacticii” în ceea ce privește termenii contractuali.

Totuși, transferul nu a fost încă realizat 100%, deoarece clubul „blanco” trebuie să ajungă la un acord și cu Manchester City pentru suma de transfer, iar aici este punctul cheie al afacerii. Madrilenii nu intenționează să plătească mai mult de 60 de milioane de euro pentru Rodri, în timp ce parizienii plănuiesc să le pună bețe în roate rivalilor, oferindu-le „cetățenilor” mai mulți bani. Fotbalistul va fi însă greu de întors din drum, dat fiind faptul că acesta își dorește să îmbrace tricoul Realului, dar PSG ar putea să forțeze gruparea de pe Bernabeu să scoată mai mulți bani din buzunar. Așadar, există trei scenarii posibile: fie PSG îl „fură” pe Rodri, fie o face pe Real să plătească mai mulți bani, fie anulează complet transferul, iar spaniolul va rămâne la Manchester City.

ADVERTISEMENT

Real Madrid, mai activă ca oricând pe piața transferurilor!

Vara lui 2026 a fost și continuă să fie una extrem de intensă pentru gruparea „blanco”. Până în prezent, echipa de pe Santiago Bernabeu a semnat oficial patru fotbaliști de top, mai exact Bernardo Silva, Marc Cucurella, Denzel Dumfries și Ibrahima Konate, însă acesta pare să fie doar începutul. Actualmente, șefii lui Real Madrid negociază activ cu Manchester City și Inter Milano pentru a finaliza transferule lui Rodri, respectiv Alessandro Bastoni, în condițiile în care în scurt timp va fi anunțată oficial și venirea lui Yan Diomande.

ADVERTISEMENT

De asemenea, pe lângă revoluția din teren, „galacticii” au mutat curajos și pe banca tehnică, acolo unde l-au reinstalat pe „The Special One” – Jose Mourinho. Portughezul a revenit pe Santiago Bernabeu după 13 ani, obiectivul său fiind acela de a redresa echipa, care vine după două sezoane consecutive fără niciun trofeu major câștigat, una dintre cele mai nefaste perioade din istoria clubului din acest punct de vedere.

ADVERTISEMENT