Sport

Puștiul Barcelonei, moment inedit în Champions League! A doborât un record după care a mers la baie și nu s-a mai întors

Lamine Yamal, puștiul minune al Barcelonei, a fost protagonisul unui moment inedit în Champions League. După ce a doborât un record, a mers la vestiare și nu s-a mai întors.
05.10.2023 | 11:17
Pustiul Barcelonei moment inedit in Champions League A doborat un record dupa care a mers la baie si nu sa mai intors
Puștiul minune al Barcelonei a scris istorie în Champions League. Foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT

Lamine Yamal, puștiul minune al Barcelonei, a scris o nouă pagină de istorie pentru „catalani” în UEFA Champions League. În vârstă de doar 16 ani și 83 de zile, Yamal a devenit cel mai tânăr titular din istoria competiției în FC Porto – Barcelona, scor 0-1.

Puștiul minune al Barcelonei, record în Champions League!

FC Barcelona a câștigat la limită meciul din deplasare cu FC Porto, scor 1-0 în a doua etapă din grupele UEFA Champions League. „Catalanii” au maxim de puncte după primele două runde. Xavi l-a trimis titular în premieră în Champions League pe Lamine Yamal la meciul cu portughezii.

ADVERTISEMENT

La numai 16 ani și 83 de zile, Yamal a devenit cel mai tânăr titular din istoria întrecerii, depășind recordul lui Celestine Babayaro, nigerianul care a fost titular la Anderlecht într-un meci cu Steaua din 1994 (16 ani și 86 de zile).

În finalul meciului de pe „Estadio do Dragao”, Yamal a fost protagonistul unui moment inedit și a lăsat-o pe FC Barcelona în 10 oameni timp de 5 minute. Tânărul fotbalist a mers la vestiare și nu s-a mai întors.

ADVERTISEMENT

A mers la vestiare și nu s-a mai întors. Barcelona, nevoită să joace în inferioritate numerică timp de 5 minute

Cu 20 de minute înainte de finalul timpului regulamentar, partida a fost întreruptă aproximativ 4 minute pentru ca arbitrii din camera VAR să analizeze o posibilă lovitură de la 11 metri pentru FC Porto. Yamal a profitat de întrerupere și a mers la vestiare.

Ulterior, meciul s-a reluat. FC Porto nu a beneficiat de penalty, iar Yamal nu s-a întors de la vestiare. Timp de 5 minute, gruparea de pe Camp Nou a evoluat în inferioritate numerică. Xavi l-a introdus pe teren pe Marcos Alonso în locul lui Yamal.

ADVERTISEMENT

Publicația spaniolă Mundo Deportivo a dezvăluit că Lamine Yamal a acuzat o problemă stomacală și a fost nevoit să meargă la baie. Tânărul fotbalist nu a putut reveni pe teren și a fost înlocuit de Xavi.

ADVERTISEMENT

Lamine Yamal, record vechi de 82 de ani doborât la FC Barcelona

Lamine Yamal s-a format la academia celor de la FC Barcelona. Tânărul fotbalist a debutat pentru „catalani” în luna aprilie din acest an la vârsta de doar 15 ani și 290 de zile. S-a întâmplat în partida Barcelona – Betis, scor 4-0.

Yamal a doborât un record vechi de 82 de ani la FC Barcelona, devenind cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată pentru catalani în La Liga. Lamine Yamal a început pregătirile cu echipa mare a Barcelonei încă din septembrie 2022.

Precedenta performanță îi aparținea lui Vicenç Martínez Alama, cel care debuta la 16 ani, 9 luni și 7 zile. Se întâmpla pe 19 octombrie 1941, pe stadionul Chamartín, împotriva lui Real Madrid.