Un nou nume șochează Formula 1. Kimi Antonelli, tânărul de doar 18 ani, născut în Bologna, le dă mari bătăi de cap piloților consacrați. Italianul a bătut deja câteva recorduri impresionante, deși încă e la liceu. Ba mai mult, el a făcut un gest de mare clasă înainte de cursa de la Imola.
Antonelli concurează pentru echipa Mercedes, alături de George Russell, și, după primele șapte etape din sezon, ocupă locul 6 în clasamentul general. Mai mult decât atât, are mai multe puncte decât nume uriașe din paddock, precum Lewis Hamilton, Carlos Sainz sau Fernando Alonso.
La începutul lunii mai, Kimi a intrat în istorie ca fiind cel mai tânăr pilot din Formula 1 care a plecat din pole position. În Grand Prix-ul din Japonia, a bifat o nouă bornă: cel mai tânăr concurent care a condus o cursă de F1. Încă nu a prins niciun podium, însă are mari șanse să realizeze și această performanță în viitorul apropiat.
În acest weekend, toată atenția se mută pe Marele Premiu al Regiunii Emilia-Romagna. Duminică, pe circuitul de la Imola, Antonelli are șansa să strălucească în fața propriului public. Kimi nu impresionează doar prin rezultate. Italianul a făcut un gest deosebit înaintea cursei: și-a invitat toți colegii de clasă, dar și doi dintre profesorii săi, să-l urmărească din tribune.
„Da, eu am organizat asta – cu ajutorul unor oameni de la Mercedes, cărora le mulțumesc. Am reușit să punem totul la punct pentru școală. Cred că e o oportunitate excelentă pentru copii să vadă cu ochii lor cum arată lumea asta. Până acum urmăreau cursele la televizor, dar nu știau cu adevărat ce se întâmplă în spate.
E o experiență foarte valoroasă și sper din tot sufletul să le placă. Am pregătit câteva activități pentru ei – mai târziu o să le arăt mașina și le voi explica câte ceva, fără să intru prea mult în detalii.
E și un mod bun de a păstra legătura cu ei, pentru că nu petrec prea mult timp acasă și nu ne vedem des. Genul ăsta de gesturi mici pot face diferența”, a declarat pilotul celor de la Mercedes, Andrea Kimi Antonelli.