Putere, ambiţie, curaj! Mihaela Cambei îşi spune povestea: „Ne luptăm cu fiare, nu cu un pai! Încerc să îmi protejez corpul să nu pocnească!”. Exclusiv

Mihaela Cambei este una dintre sportivele de elită ale României. Cântăreşte 51 de kilograme, dar ridică mai mult decât dublul greutăţii ei. A plecat de acasă la 9 ani pentru a practica un sport pe care nu îl cunoştea deloc: halterele. A trecut prin momente grele, prin dureri atroce, accidentări, dar nu a renunţat, iar medaliile au început să apară şi să fie din ce în ce mai strălucitoare, fiind în ziua de azi campioană europeană şi mondială de senioare, dar şi vicecampioană olimpică la Paris, acolo unde a luptat pentru aur până la ultima ridicare.

Mihaela Cambei, selectată de pe băncile şcolii: „Nu auzisem de haltere!”

FANATIK a vizitat-o pe Mihaela Cambei la sala de antrenament din Siliştea Snagovului, acolo unde se pregătesc sportivii din lotul olimpic. Sportiva ne-a povestit despre drumul spre succes, despre fratele care îi calcă pe urme, dar şi despre detalii care nu se văd pe podium: nopţi nedormite, durerile din tot corpul şi zilele libere, rare ca Paştele şi Crăciunul.

Mihaela Valentina Cambei s-a născut pe 18 noiembrie 2002 în Dofteana, judeţul Bacău, foarte aproape de Oneşti, oraşul natal al Nadiei Comăneci. Şi nu este o coincidenţă că, înainte de a ajunge la haltere, Mihaela Cambei credea că va face gimnastică, în momentul în care a fost selectată: „La haltere am ajuns printr-o selecţie de la şcoală, de la Dofteana, unde au venit domnii Cristina şi Gheorghe Maftei. Aşa se face în fiecare an, există o selecţie. Mi s-a lăsat un bileţel cu un număr de telefon şi aşa am apărut eu la haltere.

Aveam în jur de 9 ani. Te pun să faci câteva genoflexiuni să vadă cum te mişti… sau cât de mult poţi să sari pentru a vedea explozia din picioare. Mie mi-au măsurat şi braţele în lateral, probabil să vadă dacă sunt bune pentru smuls sau aruncat.

Digi24.ro

Istoria recentă a inuiților din Groenlanda: cum a contribuit o bază militară secretă a SUA la dispariția tăcută a unei lumi

La început, sinceră să fiu, nu auzisem de acest sport. Nu ştiam unde vin sau despre ce este vorba. Eu credeam că fac gimnastică. Aşa era atunci. Gimnastică, fotbal sau handbal…

Digisport.ro

Fiica lui Ilie Năstase a ajuns pe străzi și n-are nici ce să mănânce: ”Îmi puteți trimite bani?”

Nu ştiam exact despre acest sport, că se ridică greutăţi. M-am dus cu bileţelul la părinţii mei să sunăm. În primă fază spuneam că poate nu e adevărat. Că e vrăjeală… Şi am insistat. Am sunat, am mers acolo şi asta a fost situaţia”.

Pe cont propriu de la 9 ani: „După două săptămâni am început să plâng că vreau acasă”

Începuturile, la fel ca în orice domeniu, au fost dificile. Mai ales că Mihaela Cambei a luat viaţa în piept de la vârsta de 9 ani, când s-a urcat în tren şi s-a dus să facă haltere la CSM Oneşti:

„Părinţii nu au avut nicio problemă să vin. Eu eram «foc» pentru a veni. După două săptămâni am început să plâng că vreau acasă. Dar tatăl meu a avut o tărie foarte mare. La fratele meu era să cedeze şi să îl ia acasă. Îl durea când îl auzea că plânge. În schimb, la mine, când am ajuns la sport, a avut tăria de a mă ţine şi să spună că va fi totul bine.

După ce au trecut cele două săptămâni în care plângeam, eu fiind foarte mică, iar colegele foarte mari, nu mai voiam eu să merg acasă. Începea să îmi placă din ce în ce mai mult. Eram singură de la 9 ani. Mă urcau în tren, la început venea mama cu mine pentru a-mi arăta drumul. Apoi mergeam singură spre Oneşti.

Părinţii mei sunt acasă, cu munca de ţară, cu casa. Se bucură de rezultatele mele şi ale fratelui meu, Lucian Cambei. Mă gândesc că îi facem foarte mândri şi ei sunt foarte bucuroşi de noi. Chiar dacă le este greu că stăm la distanţă şi mereu spun că le este dor de noi, dar fiecare încercăm să rezistăm şi să fie bine”.

Familie „puternică”! Fratele, tot halterofil, iar sora mai mare „bătea” băieţii la skanderberg

Mihaela Cambei este foarte mândră de familia ei. De fratele ei mai mic, Lucian Cambei, pe care l-a inspirat să vină la haltere, dar şi de sora sa mai mare, care chiar dacă nu a împărtăşit o carieră sportivă, are un braţ „de fier”: „Fratele meu cu siguranţă s-a inspirat de la mine. I-am dat un vibe foarte bun, motivaţia lui este foarte mare în momentul în care mă priveşte şi când discută cu mine.

Îşi doreşte foarte mult să ajungă pe podiumul olimpic şi atunci ăsta este drumul lui. Eu îl susţin indiferent de cum vor decurge lucrurile şi sunt mereu alături de el. Sunt umbra lui. Nu ştiu cât durează să fim colegi (n.r. – la lotul naţional). Sper ca în câteva luni. Dacă reuşim şi va avea potenţial să vină la lotul mare unde mă antrenez eu, dacă nu, la lotul de tineret. Oricum vom fi mai aproape decât Bistriţa, unde se află el acum.

Mai avem o soră mai mare. Are copilaşi, este acasă, dar când eram mici, ea era cea mai puternică din familie. Se dădea la skanderberg cu băieţii şi atunci era foarte bună pe asta. Are o putere foarte mare. S-a măritat mai devreme şi, probabil, de asta nu se află aici. Cu siguranţă ar fi fost şi ea aici”.

„Nu eu am ales acest sport, el m-a ales pe mine”

Mihaela Cambei susţine că nu ştia ce potenţial are la vârsta de 9 ani şi de aceea una dintre zicalele ei favorite este că sportul a ales-o pe ea şi nu invers. Asta pentru că medaliile au început să vină după doar un an de haltere: „Nu eu am ales sportul, ci el m-a ales pe mine. La 9 ani eram foarte mică şi nu îmi dădeam seama ce potenţial o să am sau să îmi imaginez că pot ajunge atât de departe.

Pur şi simplu aşa a vrut Dumnezeu să fie. Cred că la vârsta de 14-15 ani, când am luat primul aur la Europenele de juniori, s-a instalat treaba asta de a fi mereu cea mai bună. Primele medalii au venit la 15 ani, la Europene. În rest, aur naţional am avut de mică, de la 10-11 ani. A fost foarte bine de la început”.

Halterele sport greu: „Ne luptăm cu fiare, nu cu un pai! Încerc să fac totul pentru a-mi proteja corpul să nu pocnească”

Iar dacă sportul a ales-o pe Mihaela Cambei, cu siguranţă, pentru sportivă erau alternative mai lejere. Pentru că halterele reprezintă unul dintre cele mai dificile sporturi, cu antrenamente de o intensitate greu de imaginat pentru „muritorii de rând”: „Ridicăm tone. Nu am calculat niciodată cât ridicăm. Greutăţile sunt pe măsură, se simt foarte dificile uneori. Alteori sunt mai prietenoase. Este un sport foarte greu, ne luptăm cu fiare, nu cu un pai.

Şi atunci totul este dificil: durerile, accidentările. E inevitabil în orice sport. Fac tot ce pot ca să mă protejez cât mai mult posibil. Mă încălzesc mai mult, fac exerciţii pentru postura de coordonare şi echilibrare. Să am musculatura definită pentru a-mi proteja corpul să nu pocnească, despre asta este vorba. Şi cam atât. Încerc să fac în plus pentru a-mi proteja corpul”.

Timpul liber, un lux! Nopţile pierdute… doar din cauza antrenamentelor!

Programul Mihaelei este foarte strict, iar timpul liber este un lux, doar de Sărbători. Când nu e la antrenament, se bucură de pasiunile ei, iar când vine vorba de nopţi pierdute, ele se întâmplă doar ca urmare a pregătirii, când grijile nu o lasă să doarmă: „În timpul liber mă machiez, ascult muzică şi mă odihnesc. Merg la mănăstire, aici, aproape de Snagov. Cam atât. Încerc să mă relaxez prin odihnă sau muzică. Avem şi recuperarea unde putem merge să facem saună, bazin, dar am văzut că la mine funcţionează mai mult somnul pentru a mă recupera.

Nopţi pierdute pe ieşiri în oraş cât suntem pe perioade de pregătiri nu există. Oricum suntem în perioade de pregătiri de la începutul şi până la finalul anului. Nopţi pierdute pe partea de după antrenamente, da, există. Adică să mă culc pe la ora unu sau două noaptea… dar din cauza vitaminelor pe care le luăm sau a shot-urilor de energizante, nu vorbim de RedBull aici.

Pe lângă asta, gândurile care nu prea îmi dau pace. Te gândeşti la performanţă, la cât vrei să ridici. Deci există astfel de nopţi pierdute, dar în alte sensuri. Cum să devii din ce în ce mai bun. Merg foarte rar acasă. Doar o dată sau de două ori pe an. Avem liber doar de Sărbători. Nu există o lună liberă sau ceva de genul ăsta. Înaintea Campionatului Mondial de seniori am avut o perioadă puţin mai grea, să zic aşa.

O oboseală în care m-am cerut să merg acasă, să fiu aproape de părinţii mei. Am stat o zi şi jumătate acasă, am mers până la Oneşti vreo trei ore şi jumătate pentru că asta am simţit. Mi-am încărcat bateriile şi totul a mers foarte bine după asta”.

„Muzica este dintre pasiunile mele foarte mari. Ascult nu doar la antrenament. Şi în cameră, şi când sunt cu maşina, şi când sunt la duş. Ascult şi clasică. Bine, la sală nu ascult clasică. La sală mai mult ceva energic: house, absolut tot ce e energic. În funcţie de starea pe care o am şi de antrenamente. Nu m-am gândit la festivaluri, dar mi-ar plăcea să fiu acolo. Unde este muzică, sunt şi eu!”, Mihaela Cambei

Momentele de cumpănă: „Dacă nu eşti atent, poţi renunţa”

Grijile, gândurile negative și programul intens pot fi factori care să îi facă pe sportivi să renunţe la carieră. Iar Mihaela Cambei recunoaşte cu naturaleţe că a avut multe astfel de momente, peste care a reuşit să treacă şi datorită discuţiilor cu antrenorul Valeriu Calancea: „Am avut momente dificile şi treci destul de des prin asta. Este destul de greu să duci psihic treaba asta fără pauză. Când obiectivele sunt prea mari, greutăţile şi aşteptările… atunci poţi să clachezi sau corpul nu mai duce. Dar este doar un moment prin care treci.

Dacă eşti tare psihic. Duci o luptă cu tine şi uneori este greu să te încurajezi. Este o presiune şi tot timpul trebuie să te împingi de la spate. Să nu renunţi. Dacă nu eşti un pic atent, poţi renunţa.

Cu antrenorul Valeriu Calancea am avut discuţii pe această temă. Cu el am discuţiile astea. Mă suportă, el îmi suportă toate nebuniile astea şi, când am o oboseală, el este primul care ştie despre asta. Îi mulţumesc că mă ascultă şi îmi este alături. Îmi dă curaj să continui. Nu este uşor să duci singur luptele. De fapt, nu prea ai cum. Ai nevoie de o încurajare când cedezi. El m-a ajutat tot timpul să trec sau să îmi dea voie să îmi văd potenţialul”.

Miahela Cambei enumeră durerile cele mai dese: „Picioare, şold, spate, umeri, coate… cam tot corpul”

Halterele reprezintă un sport care supune corpul unui stres foarte mare. Mihaela Cambei ridică dublu greutăţii ei în stilul smuls şi 114 kg la stilul aruncat. Iar asta îşi pune amprenta pe corpul sportivei: „Există dureri fizice, psihice, sentimentale… Dacă nu iese un antrenament aşa cum îmi propun, efectiv mă doare şi sufletul.

Poate fi bara destul de grea, să nu ai mişcarea la fel, să nu poţi să ţii barele pentru că te simţi tu mai moleşit sau nu eşti bine sau să ai o durere. Durerile mele cele mai dese sunt picioarele, şoldul, spatele, umerii, coatele… Cam tot corpul. Orice te doare, te opreşte din performanţă”.

Mihaela măsoară 1,52 de metri înălţime şi are 51 de kg. Aşa că nu de puţine ori oamenii se miră cum poate să ridice atât de mult. Răspunsul ei e simplu: acesta e harul pe care Divinitatea i l-a oferit.

„Mi se spune destul de des că la televizor par mai mare şi în realitate sunt mai micuţă şi de unde am puterea asta. Asta aud des: «Cum poţi ridica tu fiind aşa mică şi firavă?». Ăsta e harul dat de la Dumnezeu. Totalul e de 208. Ridic 94 la smuls şi 114 la aruncat. Dublul greutăţii mele la smuls”.

Se „chinuie” să se… îngraşe! A schimbat categoria după Jocurile Olimpice

Deşi vorbim de un sport împărţit pe categorii de greutate, alimentaţia nu e foarte strictă pentru Mihaela Cambei, care nici nu se omoară după ciocolată şi alte dulciuri: „Noi avem voie să mâncăm cam orice. Eu sunt atentă la detaliile astea şi încerc să mânănc cât mai sănătos şi ceva care să îmi prindă bine. Nu să mă lăfăi în dulciuri. Încerc să merg pe o cură cât mai sănătoasă. Nu mănânc mari chestii: pufuleţi, chipsuri… Ciocolată mănânc, dar nu mă omor prea mult nici după asta. Fructele îmi plac mult”.

La Paris a concurat în limitele categoriei 49 de kilograme, dar la Los Angeles categoria se schimbă pentru 53 de kilograme, ceea ce a determinat-o şi pe sportivă să facă această schimbare: „Este puţin natural şi obligat, să zic aşa. Mi-a crescut categoria de la 49 de kilograme la 53. Oarecum am fost obligată să îmi schimb categoria pentru a rămâne pe o categorie olimpică. Am ales să merg în 53 şi la Mondiale, vedem cum vor decurge lucrurile. Până acum decurg bine”.

Un aur şi două medalii de argint la Mondiale

Într-adevăr, lucrurile merg bine pentru Mihaela Cambei la noua categorie. A devenit campioană mondială la „smuls” şi a luat argintul la „aruncat” şi la total. După argintul de la Paris, obiectivul primordial devine Los Angeles 2028, dar misiunea nu va fi simplă: „Mondialele au fost o competiţie intensă pentru care m-am pregătit destul de mult. O provocare mare pentru mine. Schimbând categoria, am avut adversare noi. Au schimbat şi ele categoria de la 49 de kilograme.

Lupta este destul de mare, greutăţile sunt mai ridicate. Dar fiind schimbarea de categorie sunt multe care mai slăbesc, vin de la categoria 55 de kilograme. Suntem mai multe fete, greutăţi din ce în ce mai mari.

Fiind prima categorie olimpică, mă cam obligă să fiu la 53 de kilograme. O să fie un pic mai dificil cu îngrăşatul, dar da… vedem… Nu prea reuşesc să pun pe mine. Pun foarte greu. Am 50,5 kilograme.

Nu avem voie să depăşim 53,00 punct, exact. Ne cântărim cu dresul şi avem voie să scădem 200 de grame. Deci dacă avem 53,2 cu dresul, trece de 53 fix. Nu avem voie să depăşim. Dacă depăşeşti, nu poţi concura. Pentru Los Angeles îmi doresc să fiu cât mai bine pregătită, să pot să mă calific”.

Viaţa fără haltere? „Va fi greu să mă desprind de acest sport”

Mihaela Cambei spune că viaţa fără haltere va fi foarte dificilă. De aceea nu se gândeşte deocamdată ce vrea să facă mai târziu, pentru că este posibil să îşi continue cariera şi după Los Angeles 2028: „Este greu să văd viitorul meu fără haltere, va fi greu să mă desprind de acest sport. Vedem cum o să mă desprind şi când. Clar mi-aş dori să rămân în cadrul sportului, asta ştiu să fac cel mai bine.

Medaliile îmi dau putere şi încredere în mine. Dar odată ce s-a încheiat, competiţia este la timpul trecut, chiar dacă ai câştigat. Contează cum faci să fie mai bine. Tot timpul eşti în priză. Nu poţi să te opreşti şi să fii mulţimit că tu eşti cel mai bun. Lucrurile nu sunt aşa. E mai uşor să ai succes, dar este greu să îl menţii. Dacă mai pot continua după 2028? Depinde cum va răspunde corpul meu. Eu aşa mi-aş dori. Dacă corpul meu duce şi rezistă, de ce nu?”

Mihaela Cambei, vis la Paris

Deşi e campioană mondială şi europeană, cea mai mare performanţă din cariera Mihaelei Cambei a fost argintul olimpic câştigat la JO de la Paris. A fost la 1 kilogram de medalia de aur, luptându-se cu chinezoaica Zhihui Hou până la ultima ridicare: „Pentru mine, Paris a fost ceva unic, preţios. Mai mult de atât nu ai unde să mergi. Este nivelul cel mai înalt la care poţi ajunge şi poţi să te bucuri o viaţă întreagă. Este ceva departe deja, dar un sentiment aparte. Am avut chestia asta fulger (n.a. – a fost la 1 kilogram de aurul olimpic). Dar nu am stat niciodată cu un regret. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat mai mult decât am cerut eu şi m-am aşteptat.

Sportiva cu care m-am luptat avea un rezultat foarte mare. Nu mă aşteptam să ridice atât, mă gândeam că ridică mult mai mult. Ştiam că merg la o luptă cu ea. La smuls ştiam că ne batem, dar la aruncat ridica mult mai mult decât mine şi era greu să îi iau totalul. Dar la competiţie ne-a surprins şi pe noi că a ratat. Şi mie mi-a fost destul de greu chiar la stilul smuls, cel preferat, a trebuit să dau puţin înapoi de pe bară pentru că bara nu se simţea atât de bine în spate. Aşa a fost să fie, la 1 kilogram distanţă.

Asta mi-a arătat că am un potenţial mult mai mare de atât şi de ce nu, să fiu pe aur. Am forţat-o şi pe ea, şi pe mine. A trebuit să dau totul. Sunt fericită de concursul pe care l-am avut la Paris”.

Argintul obţinut la Jocurile Olimpice a făcut-o mult mai cunoscută, dar spune că asta nu i-a schimbat percepţia despre lume şi nu o face mai arogantă: „După Jocurile Olimpice am deveni mult mai cunoscută. Posibil, oamenii mă iau ca un exemplu, ca o motivaţie. Sunt recunoscătoare şi îmi place să ofer asta lumii şi asta îmi dă putere să continui şi să arăt ceea ce pot pentru a-i motiva şi de a-i face mândri, bucuroşi de ceea ce pot.

Poate îi ajută şi pe ei sau pe copii ca să se apuce de sport. Nu simt că mi s-a schimbat viaţa neapărat. Simt că sunt acelaşi om, tot pe treaba mea sunt. Nu mă gândesc: «Uau, ce om sunt!». Nu, sunt tot un om simplu”.

Relaţie foarte strânsă cu antrenorul Valeriu Calancea: „Ne-am întâlnit prin mâna lui Dumnezeu”

Valeriu Calancea este omul care o antrenează, iar legătura dintre ei, spune Mihaela, este foarte strânsă. Calancea s-a născut la Chişinău, dar a concurat pentru România, reuşind să devină campion european şi mondial la categoria 85 de kilograme.

„Este un antrenor foarte bun. Mi-a dat putere, ambiţie. Este campion mondial. Ne-am întâlnit prin mâna lui Dumnezeu în acest sport. În momentul în care domnul antrenor s-a lăsat, eu m-am apucat de haltere.

Suntem născuţi în aceeaşi zi, pe 18 noiembrie. Oarecum, lucrurile s-au legat. Este un om care îmi dă putere şi m-a ajutat foarte mult. Pentru asta îi mulţumesc. Cred, şi asta am observat şi la ceilalţi sportivi de elită, comunicarea cu antrenorul este foarte importantă. Doar prin comunicare poţi gândi şi tu şi antrenorul, să aveţi o strategie. Dacă antrenorul te cunoaşte foarte bine, ştie ce butoane să apese”, l-a caracterizat Mihaela pe antrenorul ei.

Are mai multe tatuaje: „Majoritatea sunt legate de personalitatea mea”

Mihaela Cambei are mai multe tatuaje pe corp şi spune că majoritatea sunt legate de personalitatea pe care o are: „Am unele tatuaje care nu au o semnificaţie, pur şi simplu mi-au plăcut. Altele au o semnificaţie.

Majoritatea sunt legate de personalitatea mea sau de sportul pe care îl practic. Personalitatea mea: putere, ambiţie, curaj. Chiar am un tatuaj pe gât pe care scrie: «Fii curajos!». Mi se potrivește”. 

„M-am uitat pe Netflix la Simone Biles, gimnasta, şi la Sha’Carri Richardson, de la atletism. Mi-a plăcut vibe-ul lor, m-am regăsit foarte mult în povestea lor. Am observat că şi eu gândesc la fel şi mi-a plăcut foarte mult să le urmăresc. Şi aştept continuarea pe Netflix. Gimnastica m-a atras foarte mult”, Mihaela Cambei

Machiajul, marea pasiune: „Îmi dă un vibe plăcut”

De fiecare dată când intră în concurs, Mihaela Cambei este machiată şi aranjată, iar acest aspect a fost remarcat şi de presa internaţională la Jocurile Olimpice de la Paris: „Este o pasiune, face parte din rutina mea. Îmi dă o stare de bine, mă face să mă simt eu bine cu mine. Nu îmi dă putere, dar îmi dă un vibe plăcut, curat. Mai sunt fete care se aranjează sau se machiază.

Am primit complimente şi cu machiatul. Şi la Paris mi s-a spus că am avut un machiaj foarte frumos. Mi se pare frumos când văd fete aranjate. Chiar dacă ridicăm greutăţi, suntem fete şi vrem să fim îngrijite”.

Mihaela Cambei

• Mâncare preferată: slănină, cartofi prăjiţi
• Hobby: muzica, sportul
• Vacanţa preferată: Nu prea am vacanţă. Să stau acasă cu familia
• Oraş preferat: la mine acasă. Dar îmi place muntele
• Sportiv preferat: Simone Biles. Sha’Carri Richardson

„Înaintea concursurilor am emoţii, dar sunt constructive. Adică mă pregătesc şi mă bagă în bula pentru competiţie şi mă desprind de exterior, ceea ce este foarte bine. Este inevitabil, trebuie să ai așa ceva. Aşa spun eu, dar depinde de fiecare”, Mihaela Cambei

• 22 de ani are Mihaela Cambei
• 50,5 kg cântăreşte Mihaela Cambei
• 208 kg este totalul pe care îl ridică Mihaela Cambei