Life

Puterea dragostei i-a unit mai mult ca oricând pe Alexandra și Codruț. Imagini emoționante cu cei doi

12.01.2021 | 16:05
Puterea dragostei ia unit mai mult ca oricand pe Alexandra si Codrut Imagini emotionante cu cei doi
ADVERTISEMENT

Puterea dragostei a reușit să aducă fericire în viața Alexandrei, care în ultima perioadă a fost mai mult tristă și bosumflată. Cel care a luat-o prin suprindere a fost chiar Codruț, care i-a pregătit o surpriză la care nu s-ar fi așteptat niciodată.

Cei doi au îngropat securea războiului și și-au dat o nouă șansă la iubire, iar băiatul a impresionat-o până la lacrimi pe concurentă și a reușit să ajungă și la sufletele telespectatorilor cu această ocazie.

ADVERTISEMENT

Alexandra a primit un buchet de flori și o dedicație scrisă de la Codruț pe care abia a putut să o citească fiindcă pe parcursul lecturii, fata a fost podidită de lacrimi.

Alexandra și Codruț de la Puterea dragostei, protagoniștii celui mai emoționant moment al sezonului

Codruț a făcut acest mare pas spre inima Alexandrei și a dovedit că ea este femeia alături de care vrea să continue în viață, căci și pe perioada în care cei doi au stat despărțiți, nu a renunțat nicio secundă la gândul că vor fi din nou împreună.

ADVERTISEMENT

Perseverent și cu gândul doar la împăcare, se pare că lui Codruț i-a ieșit pasența și a reușit să o recucerească pe Alexandra.

Dedicația pe care Codruț i-a scris-o Alexandrei

„Nici nu știu cum să începe pentru că aceste sentimente nu prea sunt întâlnite în viața mea. În primul rând, vreau să îți mulțumesc pentru că în ciuda a tot ce s-a întâmplat ai rămas lângă mine. Pe această cale vreau să-ți spun că sunt fericit că ai apărut în viața mea și mă consider un bărbat norocos.

ADVERTISEMENT

Îmi pare rău pentru toate momentele în care te-am făcut să te simți aiurea. Cu toate astea vreau să trăim cea mai frumoasă poveste de dragoste”, sunt rândurile pe care i le-a scris Codruț.

La final, Alexandra și Codruț s-au sărutat și îmbrățișat, semn că sunt dispuși să lupte mai mult ca oricând pentru dragostea lor. Cei doi concurenți de la Puterea dragostei se numără printre favoriții publicului, Alexandra fiind de cele mai multe ori prima în clasamentul de la finalul săptămânii.

ADVERTISEMENT