News

Putin amenință Ucraina cu armele nucleare tactice. Folosirea lor, o opțiune riscantă pentru Rusia

Putin deține 2.000 de arme nucleare de mici dimensiuni, dar utilitatea lor pe câmpul de luptă s-ar putea să nu merite costurile pe termen lung
06.10.2022 | 07:10
Putin ameninta Ucraina cu armele nucleare tactice Folosirea lor o optiune riscanta pentru Rusia
Putin amenință cu folosirea armelor nucleare încă din 2014 Foto: AP, TV Zvezda, colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Vladimir Putin amenință cu folosirea armelor nucleare tactice asupra unor ținte ucrainene. Experții americani susțin că, în realitate, armele nucleare de mici dimensiuni sunt greu de folosit, mai greu de controlat și o armă de teroare și intimidare mult mai bună decât o armă de război.

Putin amenință Ucraina cu armele nucleare tactice

Analiștii din interiorul și din afara guvernului american care au încercat să analizeze amenințările lui Putin au ajuns să se îndoiască de cât de utile ar fi astfel de arme – lansate dintr-un proiectil de artilerie sau din remorca unui camion – pentru a-și atinge obiectivele.

ADVERTISEMENT

Principala utilitate, spun mulți oficiali americani, ar fi ca parte a unui ultim efort al lui Putin de a opri contraofensiva ucraineană, amenințând că va face părți din Ucraina nelocuibile. Oficialii au vorbit sub rezerva anonimatului cu jurnaliștii publicației The New York Times, pentru a descrie unele dintre cele mai sensibile discuții din interiorul administrației.

Scenariile privind modul în care rușii ar putea utiliza aceste arme variază foarte mult.

Ei ar putea trage un obuz de 15 centimetri lățime cu un tun de artilerie de pe teritoriul ucrainean sau un focos de jumătate de tonă cu o rachetă aflată dincolo de graniță, în Rusia. Țintele ar putea fi o bază militară ucraineană sau un oraș mic. Cât de multă distrugere – și radiații persistente – ar rezulta depinde de factori precum dimensiunea armei și vânturile.

ADVERTISEMENT

Dar chiar și o explozie nucleară de mici dimensiuni ar putea provoca mii de morți și ar putea face ca o bază sau centru unui oraș să devină nelocuibil timp de ani de zile.

Cu toate acestea, riscurile pentru Putin ar putea depăși cu ușurință orice câștig. Țara sa ar putea deveni un paria internațional, iar Occidentul ar încerca să profite de detonarea unei astfel de arme pentru a încerca să aducă China și India, precum și alte țări care încă mai cumpără petrol și gaze rusești, către sancțiuni cărora li s-au opus.

ADVERTISEMENT

Apoi, există problema vânturilor dominante: radiațiile eliberate de armele rusești ar putea fi cu ușurință readuse pe teritoriul rusesc.

Secretul din jurul arsenalului rusesc

De luni de zile, simulări computerizate ale Pentagonului, ale laboratoarelor nucleare americane și ale agențiilor de informații au încercat să modeleze ce s-ar putea întâmpla și cum ar putea răspunde Statele Unite.

ADVERTISEMENT

Nu este o sarcină ușoară, deoarece armele tactice vin în multe dimensiuni și varietăți, majoritatea cu o mică parte din puterea distructivă a bombelor pe care Statele Unite le-au aruncat asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki în 1945.

Într-un discurs înflăcărat de săptămâna trecută, plin de fanfaronadă și amenințări, Putin a declarat că acele bombardamente “au creat un precedent”.

Rezultatele modelării, a declarat un oficial familiarizat cu efortul, variază dramatic – în funcție de care ar fi ținta lui Putin: o bază militară ucraineană îndepărtată, un oraș mic sau o explozie “demonstrativă” deasupra Mării Negre.

Un mare secret înconjoară arsenalul de arme tactice al Rusiei, dar acestea variază ca mărime și putere.

Arma care îi îngrijorează cel mai mult pe europeni este focosul greu care se potrivește pe o rachetă Iskander-M și care ar putea atinge orașe din Europa de Vest. Conform cifrelor rusești, cea mai mică explozie nucleară a încărcăturii Iskander ar fi de aproximativ o treime din puterea explozivă a bombei de la Hiroshima.

Se știu mult mai multe despre armele tactice concepute pentru arsenalul american în timpul Războiului Rece.

Una dintre ele, fabricată la sfârșitul anilor 1950, numită Davy Crockett, după numele politicianului care a murit la Alamo, cântărea aproximativ 70 de kilograme și arăta ca un pepene mare cu patru aripioare. A fost proiectată pentru a fi lansată din spatele unui jeep și avea aproximativ o miime din puterea bombei lansate la Hiroshima.

Radiații cu efecte persistente

Dar, pe măsură ce Războiul Rece a avansat, atât Statele Unite, cât și sovieticii au dezvoltat sute de variante. Au apărut încărcături nucleare de adâncime pentru a doborî submarinele și zvonuri despre “bombe nucleare de valiză”. La un moment dat, în anii 1970, NATO avea peste 7.400 de arme nucleare tactice, de aproape patru ori mai mult decât stocul rusesc estimat în prezent.

În realitate, însă, deși explozia ar putea fi mai mică decât ar produce o armă convențională, radioactivitatea ar fi de lungă durată.

Pe uscat, efectele radiațiilor “ar fi foarte persistente”, a declarat Michael G. Vickers, fostul oficial civil de top al Pentagonului pentru strategia de contrainsurgență. În anii 1970, Vickers a fost antrenat să se infiltreze în liniile sovietice cu o bombă nucleară de mărimea unui rucsac.

Armele tactice ale Rusiei “ar fi cel mai probabil folosite împotriva concentrărilor de forțe inamice pentru a evita o înfrângere convențională”, a adăugat Vickers. Dar el a spus că experiența sa sugerează că “utilitatea lor strategică ar fi foarte discutabilă, având în vedere consecințele cu care Rusia s-ar confrunta aproape sigur după utilizarea lor”.

În ceea ce privește radiațiile mortale, există o singură comparație dramatică, din viața reală, pe teritoriul ucrainean: ceea ce s-a întâmplat în 1986 la Cernobîl. La acea vreme, vânturile predominante au suflat dinspre sud și sud-est, trimițând nori de resturi radioactive în principal în Belarus și Rusia, deși cantități mai mici au fost detectate în alte părți ale Europei, în special în Suedia și Danemarca.

Pericolele legate de radiațiile provocate de armele nucleare mici ar fi probabil mai mici decât cele care implică reactoare mari, precum cele de la Cernobîl. Prezența radioactivă a acestuia a otrăvit câmpiile pe kilometri întregi și a transformat satele în orașe fantomă. În cele din urmă, radiațiile au provocat mii de cazuri de cancer, deși numărul exact al acestora este subiect de dezbatere.

Terenul din jurul centralei dezactivate este încă oarecum contaminat, ceea ce a făcut cu atât mai remarcabil faptul că rușii au oferit puțină protecție trupelor care s-au deplasat prin zonă în primele zile ale încercării eșuate a Moscovei de a cuceri capitala Kiev, în februarie și martie.

Putin pare a urma o strategie elaborată de SUA acum 70 de ani

Cernobîl, desigur, a fost un accident. Detonarea unei arme tactice ar fi o alegere – și probabil un act de disperare. În timp ce amenințările atomice repetate ale lui Putin pot fi un șoc pentru americanii care abia s-au gândit la armele nucleare în ultimele decenii, acestea au o istorie lungă.

În unele privințe, Putin urmează un ”manual” scris de Statele Unite în urmă cu aproape 70 de ani, în timp ce plănuia cum să apere Germania și restul Europei în cazul unei invazii sovietice pe scară largă.

Ideea era de a folosi armele tactice pentru a încetini o forță de invazie.

Colin Powell, fostul secretar de stat și președinte al consiliului Șefilor de Stat Major, și-a amintit că a fost trimis în Germania în 1958 ca tânăr lider de pluton, unde principala sa responsabilitate era să se ocupe de ceea ce a descris în memoriile sale ca fiind “un tun atomic de 280 de milimetri transportat pe două camioane-tractoare, care arăta ca un Big Bertha din Primul Război Mondial”.

Câteva decenii mai târziu, el a declarat unui reporter că “era o nebunie” să creadă că strategia pentru a menține Europa de Vest liberă era ca Statele Unite și aliații lor din NATO să riște să folosească zeci sau sute de arme nucleare, pe teritoriul european, împotriva forțelor care înaintau.

Însuși numele de “arme tactice” este menit să diferențieze aceste arme mici de uriașele “city busters” pe care Statele Unite, sovieticii și alte state cu arme nucleare le montau pe rachete intercontinentale și le îndreptau unele spre altele din silozuri, submarine și flote de bombardiere.

Armele uriașe – mult mai puternice decât cele care au distrus Hiroshima – au fost cele care au stârnit teama de Armaghedon și de un singur atac care ar putea distruge New York sau Los Angeles. Armele tactice, în schimb, ar putea prăbuși câteva blocuri sau opri o coloană de trupe care se apropie. Dar nu ar distruge lumea.

Armele tactice mici nu au fost niciodată reglementate

În cele din urmă, marile “arme strategice” au devenit subiectul unor tratate de control al armelor, iar în prezent, Statele Unite și Rusia sunt limitate la 1.550 de arme fiecare. Dar armele tactice mai mici nu au fost niciodată reglementate.

Iar logica descurajării care a înconjurat rachetele intercontinentale – conform căreia un atac asupra New York-ului ar duce la un atac asupra Moscovei – nu s-a aplicat niciodată pe deplin armelor mai mici.

După atacurile din 11 septembrie, administrația Bush s-a temut că un grup terorist precum Al Qaeda ar putea obține o armă nucleară și ar putea să o folosească pentru a distruge metroul din New York sau pentru a iradia centrul orașului Washington.

CIA a făcut eforturi mari pentru a determina dacă Al Qaeda sau talibanii au obținut tehnologia pentru bombe nucleare de mici dimensiuni, iar administrația Obama a organizat o serie de “summituri nucleare” cu liderii mondiali pentru a reduce cantitatea de material nuclear liber care ar putea fi transformat într-o armă de mici dimensiuni sau într-o bombă murdară, în esență deșeuri radioactive care ar putea fi împrăștiate în jurul câtorva blocuri.

Odată cu sfârșitul Războiului Rece, NATO a recunoscut public ceea ce specialiștii din interior concluzionaseră de mult timp, și anume că rațiunea pentru orice utilizare nucleară era extrem de îndepărtată și că Occidentul ar putea să-și reducă dramatic forțele nucleare.

Încet-încet, NATO și-a eliminat majoritatea armelor nucleare tactice, stabilind că acestea aveau o valoare militară redusă. Aproximativ o sută sunt încă păstrate în Europa, în principal pentru a liniști națiunile NATO care se îngrijorează de arsenalul Rusiei, estimat la aproximativ 2.000 de arme.

Utilizarea arsenalului nuclear ar aduce câștiguri limitate

Acum se pune întrebarea dacă domnul Putin le va folosi cu adevărat.

Posibilitatea ca el să o facă i-a trimis pe strategi să examineze din nou o doctrină de război cunoscută sub numele de “escaladare pentru a de-escalada” – ceea ce înseamnă că trupele rusești aflate în ruină ar trage o armă nucleară pentru a copleși un agresor și a-l determina să se retragă sau să se supună. Aceasta este partea de “escaladare”. Dacă inamicul se retrage, Rusia ar putea apoi să “de-escaladeze”.

În ultima vreme, Moscova și-a folosit arsenalul tactic ca fundal pentru amenințări, intimidări și fanfaronade.

Nina Tannenwald, un politolog de la Universitatea Brown care studiază armele nucleare, a remarcat recent că Putin a ridicat pentru prima dată amenințarea de a recurge la armele sale nucleare în 2014, în timpul invaziei Rusiei în Crimeea. Ea a adăugat că, în 2015, Rusia a amenințat navele de război daneze cu distrugerea nucleară în cazul în care Danemarca ar adera la sistemul NATO de respingere a atacurilor cu rachete.

La sfârșitul lunii februarie, Putin a cerut ca forțele sale nucleare să intre în stare de alertă. Nu există nicio dovadă că acestea au făcut-o vreodată.

Săptămâna trecută, Institutul pentru Studiul Războiului a concluzionat că “utilizarea armelor nucleare de către armata rusă ar fi, prin urmare, un pariu masiv pentru câștiguri limitate care nu ar atinge obiectivele de război declarate de Putin. În cel mai bun caz, utilizarea arsenalului nuclear ar îngheța liniile frontului în poziția lor actuală și ar permite Kremlinului să își păstreze teritoriul ocupat în prezent în Ucraina”.

Chiar și pentru asta, concluzionează raportul, ar fi nevoie de “mai multe arme nucleare tactice“. Dar nu ar permite, a concluzionat institutul, “să permită ofensivei rusești să captureze întreaga Ucraină”. Care a fost, desigur, obiectivul inițial al lui Putin.

ADVERTISEMENT