Putin ordonă vaccinarea în masă a populației împotriva Covid-19. Anunţul preşedintelui Rusiei

Cerasela Stafie   
în HotNews
13/01/2021, 18:16
Putin ordonă vaccinarea în masă a populației împotriva Covid-19. Anunţul preşedintelui Rusiei
Putin ordonă vaccinarea în masă a populației împotriva Covid-19. Anunţul preşedintelui Rusiei Colaj: Fanatik

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat lansarea vaccinării în masă a populației împotriva Covid-19, începând de săptămâna viitoare. Liderul de la Moscova a anunțat că serul produs de țara sa este „cel mai bun vaccin” împotriva acestui virus.

În Rusia, campania de vaccinare a debutat în luna decembrie, programul început fiind unul voluntar și se axa pe prioritizarea la administrarea serului a persoanelor vulnerabile. Ulterior, categoriile de oameni s-au înmulțit, scrie News.ro.

Fondul de investiții directe din Rusia, finanțatorul vaccinului rusesc, a precizat că peste un milion de oameni au fost vaccinați. În momentul apariției celui de al doilea val al pandemiei, țara condusă de Putin a evitat introducerea carantinei.

Putin ordonă vaccinarea în masă a populației împotriva Covid-19. Anunţul preşedintelui Rusiei

„Cer să se lanseze o vaccinare în masă a întregii populaţii, începând de săptămâna viitoare”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni guvernamentale, organizată prin videoconferinţă. Sputnik V a fost omologat de Rusia încă din luna august, fiind prima țară din lume care a făcut acest lucru.

Statul condus de Putin a atras critici internaționale, oamenii de știință fiind de părere că aprobarea serului este prematură, nefiind finalizată faza a treia a studiului clinic. De asemenea, rezultatele științifice ale studiilor nu au fost făcute publice.

Cu toate acestea, liderul de la Kremlin spune că vaccinul produs în țara sa „este un lucru evident, iar practica îl confirmă – cred că este cel mai bun din lume”. În data de 27 decembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a anunțat că Vladimir Putin este hotărât să se vaccineze.

„Este mult mai simplu şi mai eficient”, în comparație cu cele occidentale, a mai spus presedintele Rusiei, țară care este a patra cea mai afectată din lume. Numărul de cazuri de infecție cu Covid-19 se apropie de trei milioane și jumătate, iar numărul de decese depășește 66.000.

„Beneficiarii vaccinului trebuie să se abțină de la alcool cu cel puțin două săptămâni înainte de imunizare și timp de 42 de zile după prima injecție. Atunci se formează imunitatea, iar ei trebuie să aibă grijă. Alcoolul pune o povară pe organism. Dacă vrem să rămânem sănătoși și să avem un răspuns imunitar puternic trebuie să nu bem alcool”, a anunțat reprezentanta agenției de protecție a consumatorilor din Rusia, Anna Popova, potrivit Digi 24.

Tatiana Golikova, vicepremierul rus care se ocupă de Sănătate, a declarat că totul este pregătit pentru lansarea campaniei de vaccinare în masă. Sputnik V se administrează în două doze, iar distanța dintre ele este de 21 de zile.

Închide ×