Fotbal international

Qatar 2022, record negativ în istoria Campionatului Mondial! Contraperformanţă uriaşă după prima etapă a grupelor

Qatar 2022 a reuşit să stabilească un record negativ în istoria Campionatului Mondial. Ce contraperformanţă a bifat ediţia actuală după prima etapă.
24.11.2022 | 17:17
Qatar 2022 record negativ in istoria Campionatului Mondial Contraperformanta uriasa dupa prima etapa a grupelor
Cum a bifat Qatar 2022 un record negativ în istoria Campionatului Mondial
ADVERTISEMENT

Prima etapă din faza grupelor, din care mai sunt de disputat două dueluri, a adus surprize mari, partide specatculoase, dar şi un record negativ în istoria Campionatului Mondial.

Ce record negativ, în istoria Campionatului Mondial, a bifat Qatar 2022. A picat borna turneului din 1982

În primele 14 meciuri din prima etapă a fazei grupelor s-au înregistrat patru rezultate de 0-0, lucru nemaiîntâlnit în istoria Campionatului Mondial. Recordul precedent de ineficacitate fusese stabilit la ediţia din 1982, când trei meciuri s-au terminat cu acest scor în prima etapă.

ADVERTISEMENT

La ediţia din Qatar 2022, Mexic – Polonia, Danemarca – Tunisia, Maroc – Croaţia şi Uruguay – Coreea de Sud au fost cele patru meciuri, din prima etapă a grupelor, care s-au terminat cu un scor alb.

În 1982, la Campionatul Mondial din Spania, Italia – Polonia, Peru – Camerun, ambele din Grupa A, şi Iugoslavia – Irlanda de Nord au fost meciurile de 0-0 din prima etapă a fazei grupelor. Diferenţa, faţă de ediţia din 2022, este că în urmă cu 40 de ani participau 24 de echipe la turneul final.

ADVERTISEMENT

Remize albe puţine la ediţiile de Campionat Mondial cu 32 de echipe participante

Campionatul Mondial din 1998 a fost primul cu 32 de echipe participante, iar prima etapă a fazei grupelor a oferit două rezultate albe: Paraguay – Bulgaria 0-0 şi Olanda – Belgia 0-0.

La ediţia următoare, din 2002, prima cu două gazde, Coreea de Sud şi Japonia, etapa 1 din faza grupelor nu a oferit nicio remiză albă. A fost primul Mondial cu 32 de echipe la care rezultatul de 0-0 nu s-a regăsit în prima rundă. Performanţa s-a repetat şi la Mondialul din 2018

ADVERTISEMENT

Câte două remize albe, în etapa 1 din grupe, s-au înregistrate la turneele finale din 2006 şi 2010. În 2014, la turneul din Brazilia, un singur meci din prima etapă a grupelor s-a terminat 0-0.

  • CM 1998: Paraguay – Bulgaria 0-0 şi Olanda – Belgia 0-0
  • CM 2002: nicio remiză albă în prima etapă
  • CM 2006: Trinidad Tobago – Suedia 0-0 şi Franţa – Elveţia 0-0
  • CM 2010: Uruguay – Franţa 0-0 şi Coasta de Fildeş – Portugalia 0-0
  • CM 2014: Iran – Nigeria 0-0
  • CM 2018: nicio remiză albă în prima etapă
ADVERTISEMENT

Anglia şi Spania au făcut spectacol în prima etapă din faza grupelor de la CM 2022

Pe 21 noiembrie, în a doua zi de la Campionatul Mondial 2022, Anglia şi Iran au oferit un meci spectaculos, cu 8 goluri, după ce englezii s-au impus cu 6-2. Partida a intrat în istoria turneului final, după ce a fost prelungită cu 27 de minute, fiind cea mai lungă din faza grupelor.

Două zile mai târziu, pe 23 noiembrie, Spania a realizat scorul Mondialului din Qatar, după 7-0 cu Costa Rica. De la ediţia din 2010 nu se mai întâmplase ca o naţională să primească şapte goluri şi să nu marcheze deloc, în Portugalia – Coreea de Nord 7-0.

ADVERTISEMENT