Tenisul este unul dintre foarte puținele sporturi care mai țin cu cinste numele României în atenția lumii întregi. Pe lângă performanțele de pe court, reprezentanții noștri s-au impus și „outdoor” prin acțiuni caritabile de mare impact.
Jucătoarele de tenis din România sunt printre cele mai mari staruri ale sportului românesc. Echipa națională de Fed Cup a fost la un pas (ctește câteva mingii, câteva puncte…) de o finală istorică, în compania Australiei. Româncele au pierdut în meciul decisiv al duelului de la Rouen, în compania Franței. Merită tot respectul pentru efortul depus pe teren, lăudat de toți fanii sportului mioritic. Numai că acest efort, această dăruire nu este nici pe departe toată „dimensiunea” sportivelor noastre de la fileu. Puțini oameni știu de faptele lor de caritate.
Numărul 2 mondial, campioana en-titre de la Roland Garros nu face rabat nici la activitățile extra-sportive. Dar dacă petrecerile sale în cluburi, de ziua ei, fac turul tabloidelor, gesturile sale de caritate nu au parte de aceeași expunere. Câți știți că Simona s-a alăturat campaniei „Grijă pentru copii”, inițiată de organizația „Salvați copiii” și de Dorna, unul dintre sponsorii ei? Prin intermediul acestei campanii, Simona a ajutat la strângerea de fonduri pentru incubatoarele din maternități.
„Eu am o relație foarte frumoasă cu copiii şi mă bucur că pot să promovez această campanie. Mi se pare plăcut şi uşor, e un moment special, pentru că îmi doresc ca aceşti copii să primească ajutorul de care au nevoie”, povestea ea la o gală dedicată acestui eveniment.
De altfel, Simona a ajutat și mai mulți copii care vor să practice tenisul, un sport destul de scump pentru părinții micuților. A făcut o selecție din peste 150 de jucători de tenis și pe cei mai buni 45 a decis să îi sponsorizeze și să le ofere o bursă. Aceștia primesc din partea campioanei române echipamente și finanțare pentru antrenamente. Totodată, de amintit ar fi și parteneriatul pe care Simona l-a semnat cu Dedeman, în 2014. Atunci firma de bricolaj și-a asumat să facă un teren de tenis pentru fiecare magazin nou construit.
În cadrul altei acțiuni caritabile, Simona Halep și-a scos la licitație racheta cu care a jucat finala de la Australian Open 2018, pierdută în fața Carolinei Wozniacki. În schimbul rachetei, a primit 27.000 de euro în cadrul „Bucharest Charity Fashion Show”. Scopul a fost ajutorarea programului inițiat de Fundația Regina Maria, numit „Ajută o mamă să se ridice din nou”. Proiectul presupune ajutorarea a 1.200 de mame din București care își cresc copiii fără venituri. Astfel, banii primiți de Simona pentru rachetă au mers în ajutorul medical adus acestor femei.
Nu în ultimul rând, campioana de la Roland Garros și-a deschis recent și Fundația Simona Halep, iar una dintre primele acțiuni a fost să sponsorizeze cu 30.000 de euro Cupa Irina Deleanu, o competiție de gimnastică ritmică ajunsă la a 18-a ediție în România. La întrecerea din acest an au concurat 140 de mici sportive din 8 țări!
Gesturile de caritate făcute de Simona Halep nu sunt limitate de granițele României. Ea a participat în 2018, înainte de Indian Wells, la un eveniment organizat de ACEing AUTISM. A jucat într-un meci demonstrativ alături de alte vedete din circuitul masculin și feminin, precum Jelena Ostapenko, Frances Tiafoe sau Steve Johnson. Toate încasările au ajuns la o fundație caritabilă care ajută copiii afectați de tulburări din spectrul autismului.
Campaniile umanitare și-a găsit urmăritori și în rândul celorlalte sportive române din circuitul WTA. Mihaela Buzărnescu a avut un traseu extrem de dificil în carieră. Accidentările repetate au făcut-o pe „Miki” să stea în umbra contemporanelor sale pentru foarte mult timp. Anul 2018 a fost cel în care Buzărnescu a „explodat”, ajungând până pe locul 20 mondial și campioană a turneului de la San Jose.
Cu toate că povestea ei este oricum una care inspiră, Mihaela a decis să facă un pas în plus. A șocat în luna aprilie, când au fost publicate mai multe fotografii cu ea „desfigurată” grav. A fost, însă, vorba doar de un machiaj profesionist aplicat Mihaelei, care participa într-o campanie împotriva violenței domestice, denumită „Voci netăcute”.
„Am ales să fac o transformare foarte importantă pentru că, în ultima vreme, violenţa domestică a luat o amploare foarte mare şi nu e deloc mediatizată. Foarte multe femei, copii sunt atacaţi violent şi toţi sunt tăcuţi şi nu vor să vorbească despre asta. E păcat să nu se mediatizaeze şi să nu se pună punctul pe acest lucru. Acestă campanie vrea să le arate tuturor persoanelor că pot fi ascultate şi că e important să vorbească, să nu tacă. Şi o palmă e importantă”, și-a explicat Mihaela alegerea.
Frumoasă și talentată, Sorana Cîrstea a purtat mult timp ștafeta tenisului nostru feminin, până la apariția Simonei. În afara terenului, a decis și ea să se implice în activitatea umanitară. Fostă componentă a echipei naționale de Fed Cup și recent campioană în turneul de dublu de la Lugano, Sorana a donat banii primiți pentru participarea în naționala României către Spitalul Municipal din orașul său natal, Târgoviște. Bani care au luat forma unui incubator de ultimă generație în valoare de 15.000 de euro pentru secția de neonatologie a unității medicale amintite.
„Am dorit să donez acești bani, pe care eu i-am primit din participarea la Fed Cup, unei organizații care știe ce să facă cu ei și să mă întorc în orașul de unde am plecat, împreună cu fundația «Salvați Copiii», cu o dotare care poate va ajuta să crească viitori campioni din copilașii născuți prematur și, cu siguranță, le va salva viețile”, a spus sportiva dâmbovițeană.
Irina Begu este o altă componentă a echipei de Fed Cup care și-a donat premiul pentru o cauză nobilă. Begu a fost nominalizată cu distincția „Heart Award”, pe care a primit-o după meciul contra Spaniei. Atunci, Irina a câștigat meciul de simplu, contra Silviei-Soler Espinosa, dar și partida la dublu, alături de Monica Niculescu și a adus victoria României cu scorul de 3-2. A primit un premiu de 6.000 de dolari, dar a decis să doneze toți banii unui ONG care face campanie pentru persoanele cu autism.
Nici Raluca Olaru, o altă veterană a echipei de Fed Cup a României, nu este străină de gesturi caritabile. Fostă campioană la juniori de la Roland Garros în 2005, a donat în 2011 racheta cu care a câștigat ambele competiții, atât la simplu, cât și la dublu, la turneul de juniori al Grand Slam-ului francez. Toți banii s-au dus către fundația „Din inimă pentru copii”, care ajută micuții născuți cu probleme cardiace.
Pe lângă campioanele din tenis, și cel mai bun jucător român din circuitul ATP, Horia Tecău, a făcut mai multe gesturi de caritate. Dublul campion de Grand Slam în proba de dublu de la Wimbledon (2015) și US Open (2017), a participat alături de Simona Halep și Sorana Cîrstea în campania fundației „Salvați Copiii”. Astfel, vicecampionul olimpic de la Rio de Janeiro (2016) a donat 15.000 de euro în 2015, pentru a dota Spitalul Județean din Constanța cu un incubator ultraperformant. Un an mai târziu a ajutat și maternitatea de la Spitalul Județean din Arad, unde a donat 20.000 de euro pentru un ecograf ultraperformant. Iar anul trecut a donat 1.000 de cărți copiilor din Cluj-Napoca. Este vorba despre 1.000 de volume semnate din autobiografia sa, „Viața în ritm de tenis”. „Horia Tecău este mai mult decât un campion al tenisului, este un campion al copiilor”, spunea despre el Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF România.
Astfel, chiar dacă au câștigat milioane de euro și au bucurat sufletele a milioane de români, eroii din tenisul nostru au ales să iasă din tipare, să se implice și în problemele reale din societatea românească și să doneze sume importante pentru a corecta carențe ale societății, preluând parcă modelul din sportul de peste ocean, unde marii atleți s-au raliat întotdeauna cauzelor umanitare.
„Aceşti copii au mare nevoie de noi. M-a emoţionat mereu această campanie (n.r. – „Grijă pentru copii”) şi mă bucur că pot să ajut şi eu aceşti copii născuţi prematur, pentru care o secundă înseamnă enorm. Este pentru ei o şansă în plus la viaţă. Sper că împreună putem să salvăm cât mai multe vieţi”
Simona Halep
„Mi-am dorit dintotdeauna să pot împărtăși cu cei mici lecțiile pe care le-am învățat și eu, la rândul meu, când eram de vârsta lor – despre viață, despre curaj, despre perseverență și despre ce înseamnă să îți urmezi un vis, chiar și atunci când ești singurul care crede în el”
Horia Tecău
29.658.860 de dolari este suma încasată din premii de Simona Halep
5.037.257 de dolari a câștigat din tenis Horia Tecău în 16 ani de profesionism