Fotbal intern

Zidane l-a vrut la Real Madrid, dar acum joacă la Dinamo! A crescut lângă Raphael Varane, Hazard și Kondogbia

19.11.2018 | 19:41
Zidane la vrut la Real Madrid dar acum joaca la Dinamo A crescut langa Raphael Varane Hazard si Kondogbia

Mircea Rednic are la Dinamo un diamant. Unul dintre jucătorii transferați de el a fost una dintre marile speranțe ale fotbalului mondial. Rachid Ait-Atmane a crescut la academia lui RC Lens, alături de jucători care au devenit staruri ale fotbalului mondial. Algerianul în vârstă de 25 de ani a fost coleg cu Raphael Varane de la Real Madrid, cu Geoffrey Kondogbia de la Valencia sau cu fratele lui Eden Hazard, Thorgan, care joacă la Borussia Monchengladbach.

Cum a ajuns ca un viitor star să joace la Dinamo? Ei bine, algerianul, de la care se aștepta să ajungă la un club mare din Europa, nu a confirmat ca și colegii săi de la juniori. Și totuși în 2016, pe vremea când juca în Spania pentru Sporting Gijon, Rachid Ait-Atmane a fost dorit la Real Madrid, chiar de Zinedine Zidane. Algerian ca și el, Zizou, avea de gând să-l monitorizeze pe mijlocașul ajuns la Dinamo la academia lui Real Madrid, dar Gijon a cerut 4 milioane de euro și afacerea a picat.

A crescut lângă Raphael Varane, Hazard și Kondogbia! Cu Kondogbia vorbesc des, cu Varane mai rar

Rachid Ait-Atmane a povestit cum a fost copilăria la academia celor de la Lens. Fotbalistul, care a fost adus de Mircea Rednic la Dinamo a jucat un singur meci la naționala U-23 a Algeriei. “A trebuit să-mi părăsesc casa natală la vârsta de 10 ani, locuiam la Paris și am plecat ca să joc pentru Lens, la un centru de instruire. Eram singur, a trebuit să-mi părăsesc prietenii, familia mea, și am rămas acolo până la 20 de ani, apoi am plecat  în Spania.”, a spus jucătorul care i-a avut colegi pe Raphael Varane, Geoffrey Kondogbia și Thorgan Hazard, fratele lui Eden de la Chelsea.

Academia celor de la RC Lens, unde Ait-Atmane a fost coelg cu Raphael Varane și Kondogbia

Anii petrecuți la academia celor de la RC Lens i-au adus prietenii strânse mijlocașului de la Dinamo cu foștii colegi. “Mai țin legătura cu Kondogbia, cu Masuaku de la West Ham vorbesc mai des, dar cu Varane nu prea. Avem multe amintiri din perioada aceea. Am petrecut 10 ani împreună și asta nu se poate să nu lase urme.”, a spus jucătorul lui Dinamo, care era considerat una dintre marile speranțe ale fotbalului algerian.

Rachid Ait-Atmane: “Stilul meu e de număr 8”

Rachid Ait-Atmane a avut de ales la un moment dat între naționalele Franței și Algeriei, dar fotbalistul nu s-a gândit niciodată că ar putea juca lângă Griezmann. “Algeria nu a fost o echipă foarte bună, dar acum este o echipă puternică, suntem printre cei mai buni, deci nu există nici un argument pentru care nu aș alege Algeria. Pentru mine, personal, alegerea este Algeria și a fost întotdeauna Algeria.”, a spus fotbalistul, când a fost întrebat ce națională ar alege.

Ce va juca Rachid Ait-Atmane la Dinamo? O spune chiar el! Cu ce jucător mă asemăn? Nu știu! Prin stilul meu de joc sunt un mijlocaș de numărul 8, mai mult cu pasele și cu tehnica.”, a spus algerianul de 25 de ani, care speră ca la Dinamo să devină o certitudine și să-și urmeze foștii colegi ajunși în campionatele puternice ale Europei. Deocamdată pentru Dinamo, mijlocașul a jucat doar într-o partidă amicalăpierdută în fața Concordiei Chiajna, 0-1.

  • 10 ani a jucat Rachid Ait-Atmane la academia celor de la Lens