Editoriale

RADAR TV: Poetul Alibec. Câte şanse să ţi se mai dea, măi Labiş? Plus a apărut o nouă specie: Ţucudeac!

Cum a comis-o Denis Alibec înjurându-l pe Dică, de ce e nevoie de arbitraj audio după Dinamo-Poli Iaşi, ce premiu a primit Cristian Ţopescu.
27.11.2017 | 14:00
RADAR TV Poetul Alibec Cate sanse sa ti se mai dea mai Labis Plus a aparut o noua specie Tucudeac

Romtalianul Udrea se cizelează prin metoda „vampirio”

• Jurnalistul Dan Udrea s-a întemniţat într-un pleonasm grav: ”Le mulţumesc frumos, invitaţilor!”. Ce-i ţopismul ăsta, măi, băiete? Oare poţi mulţumi urât? Tot Dan Udrea (Telekom Sport) ne-a demonstrat că stă prea mult în studio cu Răducioiu şi că s-a perfecţionat în limba romtaliană: ”E dificile”… Măi Dane, noi te rugăm să ne dai adresa, ca să-ţi trimitem un dicţionario, de limba română (nu Piaţa Romană, dragă!) ca să te hrăneşti rapid (nu în Giuleşti, moşule!), prin metoda vampirio, cu nişte cuvinte neaoşe. Ştiu că e mai „cool” aşa, că romtaliana mergea pe vremuri la agăţat, că pari mai bărbat, da’ crede-mă că nici damele din Mătăsari nu mai sunt ce-au fost, că se uită la emisiunea de limbă a lui Paraschivescu, aşa că, la scară largă, vrăjelile astea de cartier nu mai ţin, Dănuţ, şi rămâi, Doamne iartă-mă, nemăritat!

• N-avem ce face şi rămânem în Zodia Digi. Noua crainică de ştiri, Alexandra Voica, e tot mai emoţionată: ”Bastian Schweiner”. Ei, e de înţeles, că fata este la începutul aventurii în groapa cu lei. Să nu fie prea scurtă! Nu-i nimic, Alexandra, unde dă fanatik.ro … creşte! Stăpânire de sine, dragă…

Neşu sau „Îngerul a strigat!”

• Vali Mortalu’ a fost atât de „inspirat” încât să difuzeze un interviu superb, emoţionant şi nevăzut de nimeni, cu Mihăiţă Neşu, fix în timpul meciului Juventus-Barcelona (scor 0-0, pentru cei care s-or mai fi uitat, totuşi, din greşeală, la minunile pe care Neşu le îndeplineşte pentru copii…). Ce să mai comentăm… Totuşi, parafrazându-l pe Gică Hagi, „cum să zic”, măi Vali, nu mai bea înainte de emisiune!

• Legat de Mihăiţă Neşu, care a adus în România terapii de ultimă generaţie (chinetoterapie clasică, logopedie, hidroterapie, talasoterapie, etc), Dan Filoti a avut dreptate: ”Important e să rămânem cu ceva”. Subtil şi corect. Vedeţi ce înseamnă să faci facultatea de jurnalistică la şcoală şi nu prin boscheţi?

• Şumudică l-a luat în crampon pe Memeluşul obrăznicuţ: ”E un tip prea puternic, mi-e frică să nu mă prindă într-un aeroport”. Adevăru’ este că Meme are muşchi şi e băiat mare, stă pe genunchii lui Gigi şi-şi permite să ajungă să sară la cap. Gleznele-s cam baroc, cam de pian, da’ pe mine m-a bulversat freza de sub care scoate comentariile acide: nu m-am prins, e ori tip Mircea Dinescu, ori, nebunică, Keanu Reeves!?

Doctore, o dictatură de iod pentru Negoiţă!

• Gigi Becali şi-a expus părerea despre libertatea antrenorilor: ”Negoiţă este responsabil pentru că se comportă discret. Cea mai mare greşeală a lui e că nu se bagă!”. Păi da, la câte şuturi a luat echipa, era cazul să-şi lingă rănile cu o dictatură de iod! Legat de Dinamo, se tot vorbeşte despre viitorul dresor al „câinilor”, că Miriuţă nu prea mai are loc în haită. Am tot auzit formularea „am fost chemat de Negoiţă şi de David”. Ei, nu e vorba chiar despre însuşi Regele David, dar preşedintele Alexandru David pare singurul personaj inteligent şi cu bun simţ din anturajul patronului dinamovist. Şi pe deasupra, un excelent jurnalist. Da’, vorba aceea, „n-ai cu cine, băi, n-ai cu cine….”, nu de alta, dar în respectivul cerc vicios se învârtesc, într-o fizică abominabilă, o mulţime de ţânţari însetaţi de parale, de peşti proscrişi şi de străini de fotbal, că mai bine o iei la goană decât să munceşti sub coviltirul negoistului. Baftă, David, eşti un tip generos, da’ tare mi-e teamă că ai uitat proverbul cu albia şi cu purceluşii…

• Acelaşi Negoiţă rămâne impertinent: ”De ce mă întrebaţi de transferuri, nu ştiţi că nu mai sunt la Dinamo?!”... Pe vremuri, omu’ s-a înscris, din dragoste, în rubrica noastră, fiind un oportunist avid de faimă şi de parale, numai că am devenit, brusc, neiertători! Păi cum „ce avem cu el?”… Ştiţi cum e Negoliţă? Vorba moldovencei, „io nu fac nimica, pentru că io fac, practic, totu’!”.

Angheluţă, ignorantul fără… simţire

• Jos pălăria pentru Rakitici! Din respect pentru Buffon, croatul a declarat că, dacă ar putea, i-ar oferi locul său de la Mondiale, pentru câtă nobleţe a adus „sportului rege”. Unu’ Angheluţă – ştiu că n-aţi auzit de el, dar o fornăie pe la Digi – a spus că nu-i normal ca Ivan să-l plângă de milă pe portarul italian. Sincer, nu pricep… Ăştia de la Digi îi angajează când sunt deja tălâmbi sau îi iniţiază, pe parcurs, în graţia stupizeniei? Bă, băieţi, la cât de dăştepţi şi de corecţi sunteţi, lăsaţi naibii fotbalu’ şi apucaţi-vă de politică!

• Domnişoara Sidonia Ghindeanu, de la Digi24 Craiova, ne-a lămurit că „stadionul din Bănie a costat 60.000 de euro”. Dom’le, o fi adevărat, pentru că, oricum, juveţilor le-a pus Dumnezeu mâna-n cap cu OZN-ul ăla. Nu ne supărăm pe Sidonia, că-i fată haioasă şi devreme acasă, mai ales că – având în buzunar şi autoironia, chestie care le lipseşte multor moderatori tv – chiar semnatarul acestei rubrici a scris, la un moment dat, că „averea lui George Copos este de 100 de euro”. Sidonia, suntem făcuţi unul pentru altul…

• Magistrul Radu Naum a mai născut o bijuterie: ”Singurii, polonezii, care, da, ne-au ucidat pe unde ne-au prins!”. Aşa îţi facem şi noi, „mon bijou” (vorba celor de la Queen), cum te prindem, cum te ucidăm! Dom’le, Naum ăsta e simpatic doar când zice „mergem la Camelia!”. Evident, e vorba despre o frumoasă şi blondă ştiristă de la Digi!

• Oltenii au umor şi asta le ocupă tot timpul! Ion Crăciunescu l-a confundat pe Ţucudean cu Deac, dar a fost simpatic, „concluzionând”, ca să folosim un termen pretenţios: ”Ţucudeac”. Mielul a fost trimis, la timp, către studioul Digi!


• Din ciclul „la pomul lăudat, să te duci cu drujba”, meciul Astra-FCSB (scor 2-0 ) a rămas celebru doar printr-o secvenţă difuzată în pauză, la Digi. Se făcea că, înaintea jocului, roş-albaştrii jurau pentru victorie, într-un stil lozincar, mobilizaţi de tovarăşul Enache. În studioul tv, Gabi Balint a zâmbit, hâtru: ”Comunisme d’astea! Şi noi le făcem, cu Nea Puiu, antrenor. Puneam o minge în vestiar şi juram. După meci, dedicam victoria Partidului, dar dacă pierdeam, mucles!”. Ia uite, domnule! Unde dai şi unde crapă! Vrei să vezi un meci cu pretenţii şi din tot hăul de nulitate, apare, precum măgaru’ din ceaţă, taman tov. general Nea Puiu, cu caşcheta plină de reminiscenţe proletcultiste! Ăsta-i personajul, un fel de ştafie de-a lui Hamlet, deşi aia avea o oarecare consistenţă.

Se pare, însă, că pe vremea lui Ceapi, trupele lu’ alde Nea Puiu repurtau niscaiva victorii în dauna unor hiene capitaliste de prim rang. Mai târziu, spre exemplu în ultimul său mandat de şelecţioner, Nea Puiu s-a cam abrutizat, iar oştenii săi au dus la îndeplinire operaţiunea „Furtună sub pături”. Uite ce grea moştenire mai plătim şi azi, pentru că – la capitolul „mentalitate împământenită” – suntem tari ca piatra şi ţanţoşi ca armata.

Trei, Doamne, şi toţi clei!

• Procentaj de 100% pentru FCSB: 3 meciuri, 3 înfrângeri, 0 (zero) goluri! Iată cel mai bun prilej pentru un schimb de telegrame, mai ceva ca-n Caragiale:

Budescu: ”Prea multe experimente!”.

Dică: ”Atunci când nu joci pentru echipă, aşa se întâmplă!”.

Gigi: ”Experiment e că Budescu a vrut să fie liber”.

Trei, Doamne şi toţi clei!

P.S: Gigi, pe sistemul „pasăre-şchiopi-pasărea-zboară?-azi-nu!”: ”Când io impun ceva, să facă! I-am spus! Da’ nu-l dau afară (n.r .pe Dică)!”. Şi uite aşa, ne-am lămurit buştean! Nu-i mai şmecher Alibec, că el n-are probleme d’astea, existenţiale? La Telekom Sport, Sile Samuilă a zâmbit din barbă, iar Cristi Balaj a conchis: ”Nu mai pricep nimic…”.

• Acelaşi Gigi a avut o revelaţie, deşi noi i-am atras demult atenţia asupra pompierismelor sale:” Mi-am luat gândul! Jucătorii români n-au mentalitate. Nu poţi să faci performanţă cu ei. Cu oameni mici nu poţi face lucruri mari!”. Patroane, până mai ieri ziceai că ai o echipă de uriaşi, da’ dacă oscilează între giganţi şi pigmei, ia-l pe antrenorul ăla, Gulliver. Impresarul se numeşte Jonathan Swift, e un gagiu anglo-irlandez, care a murit în 1745, da’ cum dialoghezi matale cu spiritele, e floare la ureche…

• Trufia este boală veche şi nu i-a molipsit doar pe FCSB-işti, ci şi pe „astralul” Ioniţă:” Cu mine, Steaua ar fi cea mai bună echipă!”. Vorba aceea, băiatu’ e altruist. Când vorbeşte despre alţii, începe cu el însuşi!

• La Telekom Sport, l-am văzut pe Planic cel accidentat, băgat cu capul înainte într-o maşină ţivilă, după ce doi oameni de bine îl târâseră de gât, iar altul îi pusese prişniţe. Băi, fraţilor, vorba lui Mitică Dragomir, la acest nivel şi în acest secol, să nu existe măcar o amărâtă de Salvare şi măcar doi brancardieri, treji? E dureros de caraghios! Şi invers…

Cioinac vrea arbitraj audio!

• La Dinamo-Poli Iaşi (scor 2-1) a fost ceaţă dâmboviţeană, din toate punctele de vedere. Colţescu a dat penalty şi roşu la o intrare a lui Cioinac la Salomao, şi nici în Era Noastră nu s-a aflat motivul exact. Întrebarea hamletiană, „a fost sau nu contact, ori numai preludiu”, completată la fel de shakespearian cu „a înjurat sau n-a înjurat” creează, în continuare, dileme. Din care nu putem ieşi! Aşa e fotbalul nostru, arealul marilor mistere… În schimb, comentatorul Digi Dan Ştefănescu a avut dreptate: ”Trebuie făcut acel efort financiar pentru a fi introdus arbitrajul video”. Se pare că, în ultima vreme, apropo de întrebarea „dacă l-a făcut sau nu Cionac pe Colţescu „nesimţit””, trebuie introdus şi arbitrajul audio…

• Pentru Eugen Trică, defilarea de 1 Decembrie a venit prematur. Eliminat de pe bancă de Colţescu, a luat-o cătinel pe mirişte, către vestiar. I-or fi pus ăştia Arcu’ de Triumf de Siguranţă la nervii capului şi omu’ s-a crezut tanchetă, deşi a scârţâit ca o drezină…

Ouăle lui Popică

• După jocul Viitorul-Timişoara (scor 1-1), Ionuţ Popa a şocat din nou: ”Acum vreau să văd ce ouă vor avea jucătorii mei, în meciul cu Steaua”. Zicu l-a scurtcircuitat, la Digi: ”Dl. Popa a făcut şcoala înainte de ’90 şi speram să se exprime altfel. E ora 8, seara şi copiii se uită la televizor”. Ei, să nu exagerăm totuşi cu educaţia… Până la urmă, domnu’ Popa e ca un tătic pentru elevii săi şi ca orice tatifer se înmulţeşte prin ouă. Precum capra de la Cornu, ştiţi dumneavoastră…

• Ionuţ Angheluţă ne luminează: ”Un gol poate fi important”. Asta mi-a amintit de revelaţia agathoniană, de la începutul anilor 2000, şi anume că palmierii noştri nu fac mere.

• Acelaşi Angheluţă, că se pare că a avut o săptămână de graţie, ne-a pus pe gânduri: ”Să vedem ce senzaţii mai are Burlacu, într-un meci oficial”. Dragi cititori, ştiţi „Cântecul aviatorului”, ăla de se lălăie şi la nunţi? „Aviaţia dă senzaţia şi ne învaţă să zburăm”. Din televiziune!

Respect maxim, Cristian Ţopescu!

• Maestrul Cristian Ţopescu a primit Colanul de Aur, la Ateneu, deşi nu cântase nimic. Din ce am aflat, din generozitate, a plecat cu el acasă. Cu Colanul, nu cu Ateneul, deşi n-ar fi fost greu. Lăsând gluma, respect maxim pentru un monument al sportului, mai ales că ştim că, pe lângă eleganţă, are şi simţul umorului! Ţopescu, nu Ateneul.

• Preşedinţii spun lucruri trăsnite şi nu ne e ruşine nici cu Iuliu Mureşan: ”Arbitrii sunt influenţaţi psihologic”. Domnu’ preşedinte, alooo, provinciaaaa…. ce faceţi, dom’le, confundaţi umbra cu penumbra?!

„Ţiri”, cruciat din interes?

• „Well done, Nikita!”… O replică din celebrul film al lui Luc Besson, care îi vine mănuşă lui Ion Ţiriac. Bătrânul hârciog dă în judecată Banca Naţională, dorind repunerea Arenelor BNR în circuitul sportiv. În sfârşit, cineva „mişcă” ceva, indiferent dacă are sau nu şi un interes ascuns. Genul lui… Important e ca mişcarea sportivă să existe, nu să subziste. Dragi bancheri, stimate cârtiţe, oricât de supărător ar fi RADAR TV, totuşi vă ajută. „Acesta este un medicament. Citiţi cu atenţie prospectul!”.

• L-am apărat pe Alibec, dar acum chiar a comis-o grandios, înjurându-l pe Dică în timpul meciului cu Plzen (scor 0-2). După ce că a jucat de parcă ar fi avut ace de siguranţă la ţâţe şi poate că un gol i-ar fi subliniat talia, a mai atacat şi cu baioneta frustrării. Pentru el, viaţa este o poezie, o reflexie eternă şi un car de pretenţii. Oare, câte şanse să ţi se mai dea, măi… Labiş? Alţii, precum marele Dobrin sau contemporanul Jean Vlădoiu, au păţit-o rău inclusiv la Campionatul Mondial! Astea-s harfe de copil răsfăţat, care, din păcate, se plătesc la pensie. Da’ până la urmă, cine-s io să vorbesc? Vorba domnului Dragnea, care s-a smardoit în faţa unui ziarist: ”Ce, sunteţi procuror?!”.

• Meciul din Cehia ar fi fost important ca să aflăm cum se înţeleg Golofca şi Enache. Of, of, of… Cum a zis Cosmin Contra? „Doamne, ce generaţie de rataţi!”.

• Comentariul partidei dintre Plzen şi FCSB (scor 2-0), marca Felix Drăghici şi Costi Mocanu, a fost pigmentat cu „panseuri” haioase. Rememorăm, din vârful pixului: ”Oraşul lui Skoda”, „Budescu nu va juca cu Lugano, pare să fie singurul eveniment reuşit de el astă seară”, etc. Sigur, veselia artiştilor Pro TV s-a datorat propriei lor mărturisiri: ”De aici, spectatorii ajung în două minute la robinetul cu bere”.

• Confratele Andru Nenciu: „ProTv i-a surprins cu acurateţe lui Alibec chipul schimonosit de toată frustrarea adunată în această toamnă”. Noroc cu Andrei Vlad, un portar care creşte frumos. Vorba lui Marean Vanghelie: ”viitorul ţării este copiii care este!”

Această rubrică este un pamflet şi va fi considerată ca atare.