Fotbal intern

Rădoi îl laudă pe Screciu: “E jucător de naţionala mare! Mă regăsesc în el”

21.06.2018 | 08:04
Radoi il lauda pe Screciu E jucator de nationala mare Ma regasesc in el

Rădoi îl laudă pe Screciu, după ce s-a transferat în Belgia, la Genk. Fostul antrenor al FCSB, în prezent manager în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, spune că a evitat până acum să vorbească despre fostul jucător al Universităţii Craiova, Vladimir Screciu, pentru a nu pune presiune pe jucătorul în vârstă de 18 ani.

Odată cu plecarea acestuia, Mirel Rădoi a avut numai cuvinte de laudă la adresa fundaşului pe care îl recomandă la echipa naţională a României de seniori:

Rădoi îl laudă pe Screciu: “Îl apreciez şi îl admir”

“Nu am vrut să zic eu până acum, să nu pun presiune pe el; dar când ma uit la el, mă regăsesc şi eu de foarte multe ori. E un jucător pe care îl apreciez şi îl admir foarte mult, nu e o întâmplare transferul. E un jucător cu reale calităţi, de echipa naţională. Nu mă refer la tineret, mă refer la naţionala mare”, a spus Mirel Rădoi la un post de televiziune.

Rădoi îl laudă pe Screciu
Rădoi îl laudă pe Screciu

Vladimir Screciu şi-a luat la revedere de la suporterii olteni printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook:

“Dragii mei,

Credeam că acest moment va veni cât mai târziu, dar iată că e timpul să o apuc pe alt drum. Aşa cum deja aţi aflat, din sezonul următor voi fi jucătorul echipei K.R.C. Genk. Sper că am luat o decizie bună şi că nu voi dezamăgi.

Îmi va lipsi fantasticul nostru stadion. Îmi va fi dor de suporterii noştri şi de cântecele lor atât de frumoase. Da, chiar şi înjurăturile unora dintre voi, atunci când nu jucam bine, îmi vor lipsi. Plec puţin trist că nu am realizat multe în tricoul Ştiinţei, dar parcă nici o Cupă a României nu sună rău. Mă înclin în faţa colegilor, a antrenorilor şi a întreglui staff. Sunt sigur că vor câştiga Supercupa şi, recunosc, îmi este puţin ciudă că nu voi putea fi alături de ei.

Astăzi, m-am trezit din visul cel mai frumos al oricărui copil născut în Oltenia, acela de a juca pentru Universitatea Craiova. Vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător pentru tot.

PS: Nu am schimbat culorile”, este mesajul postat de Vladimir Screciu pe Facebook.