Fotbal intern

Rădoi l-a atacat pe Becali din nou! “O duce pe FCSB spre faliment”

Radoi la atacat pe Becali din nou O duce pe FCSB spre faliment

Mirel Rădoi l-a atacat pe Gigi Becali din nou. Fostul internaţional român a declarat că patronul lui FCSB riscă să ducă la faliment vicecampioana României, acuzându-l că se joacă cu viitorul tinerilor fotbalişti antrenaţi de Nicolae Dică, făcând referire şi la situaţia lui Florinel Coman.

“Nu se joacă numai cu sumele astea. Se joacă cu viitorul unui jucător. Asta nu înțelege el! În loc să încerce să aibă profit cu investiția pe care a făcut-o, el o duce spre faliment! Sper să nu se ajungă acolo, pentru că Steaua sau FCSB a transferat cam cei mai buni tineri jucători din România și sper să nu se oprească aici. Dar eu spun cam unde duce drumul, dacă ei continuă astfel de strategii”, a declarat Mirel Rădoi la o televiziune de sport.

Mirel Rădoi l-a atacat pe Gigi Becali din nou, dar o laudă pe Dinamo

Mirel Rădoi l-a atacat pe Gigi Becali şi în privinţa strategiei de transferuri a celor de la FCSB din ultimele sezoane. “Probabil că s-au gândit că nu neapărat cine cheltuie cei mai mulți bani și câștigă campionatul. Asta în primul rând. În al doilea rând, s-au gândit că au mari probleme de omogenizare a lotului. Și pentru Nicolae Dică e foarte greu de lucrat în astfel de condiții cu un lot extrem de numeros. Anul trecut avea 26-28 de jucători de câmp. E greu să faci antrenament cu un astfel de lot”, a mai precizat Mirel Rădoi. Fostul internaţional român a lăudat-o pe Dinamo, despre care a spus că se bate pentru primele locuri în noul sezon din Liga 1 Betano.

Mirel Rădoi l-a atacat pe Gigi Becali
Mirel Rădoi l-a atacat pe Gigi Becali
Tags: