Radu Andrei Tudor adoră perioada de sărbători. De Crăciun, prezentatorul tv vrea să ajungă atât acasă, la Piatra Neamț, cât și la Sibiu, la socrii lui. Va fi pe drumuri, va fi obositor, însă nu vede altfel Crăciunul, decât cu apropiații. De Revelion însă, acesta la fi la pupitrul știrilor NEWSTIME de la Kanal D2, care se difuzează de luni până vineri, de la 20:00.
În interviul exclusiv pentru FANATIK, Radu Andrei Tudor ne povestește cum este Crăciunul de doi ani de când a devenit și tătic. Prezentatorul tv și-a amintit, printre altele, și cum erau sărbătorile în copilărie.
Se apropie Sărbătorile de iarnă. Pregătiți casa pentru cel mic, ce crede el despre Moș Crăciun, chiar dacă este încă mic?
Este încă mic, are doar doi ani și șapte luni, am încercat să îl aducem pe moșul în fiecare an, dar încă nu s-au împrietenit. Când îi povestim de Moș Crăciun, însă, reacționează bine, îi place ideea că îi aduce cadouri. O să încercăm și anul acesta să îi facem cunoștință cu Moșul, speram să avem mai mult succes.
Ce tradiții îți amintești cel mai mult din copilărie?
Îmi plăcea foarte mult tradiția împodobirii bradului, toată familia ținea la acest moment. Aveam o regulă: chiar dacă nu eram acasă, în ziua împodobirii bradului trebuia să punem un glob în brad. Și acum duc mai departe această tradiție. Nu vreau să treacă acest moment fără ca fiecare membru al familiei să pună în el măcar un glob. Acum, împreună cu soția mea și cel mic, îmbinăm tradițiile cu care am crescut.
Împodobim toată casa, ne dorim să fie extrem de primitoare pentru toți cei care ne calcă pragul, în special pentru cei care vin în vizită cu copiii. Crăciunul, de când avem copil, este despre bucuria lui, mai puțin despre noi. Țin foarte mult să ne vedem cu familia, să fim împreună în această perioadă cu cei dragi, chiar dacă asta înseamnă niște drumuri.
Există un fel de mâncare pe care îl asociezi mereu cu Ajunul Crăciunului sau ziua de Crăciun?
Răcitura sau piftia cum se mai spune în anumite zone, sarmalele și mirosul de cozonac. Nu sunt mare fan al acestor preparate în restul anului, dar de Sărbători au un alt gust.
Gătești? Îți amintești vreun eșec masiv la gătit – o cină oribilă, plăcintă arsă, ingrediente lipsă?
Mai pun mâna să ajut la finisaje, dar la nevoie nu mă dau în lături să gătesc și cei din jur spun că fac mâncăruri bune. Cel mai mare eșec a fost când am vrut să fac pilaf sârbesc și am pus o pungă de orez într-o tavă de cuptor, am turnat ulei până a depășit nivelul orezului și n-a ieșit deloc ce trebuie, mai mult, a trebuit să arunc și tava. Am dat multe rateuri în bucătărie, dar din ele înveți.
Cine te-a învățat să gătești?
Am fost autodidact, am învățat să gătesc când am venit în București după ce am luat la rând toate fast-food-urile după care tânjeam când eram la Piatra Neamț. Am văzut cum e și după două săptămâni, o lună, mi s-a făcut dor de gustul mâncării de acasă. Îmi trimitea mama pachete, dar am zis să încerc să îmi fac și eu diverse preparate și am început să gătesc.
Care a fost activitatea ta preferată din timpul iernii?
Mersul cu sania, pentru că Piatra Neamț este un oraș înconjurat de munți și aveam unde să facem activități de genul acesta. Era activitatea preferată după ce terminăm orele și greu ne băga mama în casă pe mine și pe fratele meu.
Îmi aduc aminte și acum că veneam acasă cu pantalonii efectiv înghețați, parcă simt și acum și mirosul de iarnă, de zăpadă… Construiam și cazemate, lucram ore întregi la ea toți copiii și la final, când se dădea strigarea de către părinți să mergem în casă, ne aruncam pe ea și o stricăm.
Ai construit oameni de zăpadă? Ce ai folosi pentru nas și ochi?
Om de zăpadă am făcut prima oară cu mama când aveam șase ani. Îmi amintesc că ne-a adus două măsline pentru ochi și un morcov pentru nas. Pentru mine rămâne unul dintre cei mai frumoși oameni de zăpadă.
Unde petreceți Sărbătorile de iarnă?
Ca de obicei ne vom împărți între București, Piatra Neamț și Sibiu în perioada Crăciunului, pentru că de Anul Nou voi fi la pupitrul NEWSTIME, la Kanal D2.