Fotbal intern

Radu Banciu a văzut blat la Viitorul – FCSB 2-2! ” Zici că joacă prima echipă cu a doua”

21.01.2021 | 11:47
Radu Banciu a vazut blat la Viitorul  FCSB 22  Zici ca joaca prima echipa cu a doua
ADVERTISEMENT

Egalul dintre Viitorul Constanța și FCSB, scor 2-2, din ultima etapă a Ligii 1 a fost blat, în opinia jurnalistului Radu Banciu. ”Nu ar trebui să joace în aceași divizie” a conchis acesta.

Excentricul jurnalist a ținut să precizeze că nu are dovezi că întâlnirea dintre Viitorul și FCSB ar fi fost aranjată, dar a evidențiat câteva momente ale jocului pe care le consideră relevante pentru a-și susține ipoteza.

ADVERTISEMENT

”Nu avem dovezile pe care ni le cerea Mitică Dragomir, dar e suficient să ne uităm un pic la meci ca să ne dăm seama. Desfășurarea lui a fost după scenariul clasic. Ambele echipe au beneficiat de câte un penalty, evident a fost clasica litanie a fotbalului românesc. Când se întâlnesc cele două echipe zici că joacă prima echipă și a doua de la același club”, a spus Banciu în emisiunea Fotbal all inclusive, la Look Sport+.

Banciu, contrazis de specialiști

Fazele la care face referire Radu Banciu s-au petrecut în minutele 16, când Alexandru Mățan a căzut după un duel cu Iulian Cristea, penaltiul fiind transformat de Cosmin Matei, respectiv cea din minutul 55 când Octavian Popescu a fost faultat în suprafața de pedeapsă de Mladen.

ADVERTISEMENT

Mai mulți specialiști, între care fostul arbitru internațional Cristian Balaj și analistul TV Basarab Panduru, au analizat fazele cu pricina, iar verdictul lor a fost fără echivoc – lovitură de la 11 metri în ambele cazuri.

”Rămâne întrebarea de ce nu și-au dat câte 3 puncte fiecare. De ce să pierzi două puncte? Că știu că la un moment dat așa se întâmpla! Nici nu ar trebui lăsate în aceeași divizie Viitorul și FCSB”, și-a continuat tirada, Radu Banciu.

ADVERTISEMENT

Momentul 2013

De referință în duelurile dintre Viitorul Constanța, club patronat de Gheorghe Hagi, și FCSB, club finanțat de Gigi Becali, finul lui Hagi, rămâne întâlnirea din 19 mai 2013. Atunci, FCSB era deja campioană, iar trupa lui Gică Hagi avea nevoie de puncte pentru a fi sigură că va continua și în următorul sezon în Liga 1.

Meciul s-a terminat cu victoria zdrobitoare a echipei dobrogene, scor 5-2, și a dat frâu liber speculațiilor. De altfel, imediat după acel meci, Gigi Becali a încercat să fugă din România, deși avea interdicție să părăsească țara.

ADVERTISEMENT

În aceeași noapte finanțatorul FCSB era arestat și condamnat definitiv la 3 ani de închisoare într-un dosar care viza un schimb de terenuri între latifundiar și Ministerul Apărării Naționale. Becali nu a recunoscut niciodată că acel meci ar fi fost ”cedat” echipei nașului său.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – FC Voluntari: 1,57 este cota pentru „peste 2,5 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: