Chiar dacă are doar 24 de ani, Radu Drăgușin pare să fie la fel de matur în afaceri pe cât este pe terenul de fotbal. Tricolorul face deja bani din sectorul imobiliar, acolo unde este implicat încă de acum patru ani. Proiectul rezidențial din București (pe strada Azuga din sectorul 2), în care Drăgușin a investit, este deja finalizat iar vânzările merg excelent. FANATIK a aflat informații interesante despre investiția lui Radu Drăgușin și profitul cu care fotbalistul s-ar putea alege în acest an.
Quartier Azuga este un proiect de 25 de milioane de euro, care totalizează 236 de apartamente, structurat în două faze de execuție. Prima fază a fost demarată în 2022 și finalizată în 2024, iar cea de-a doua a fost recepționată la începutul anului 2026. Potrivit informațiilor de pe site-ul oficial, în mai 2026, 40 de apartamente fuseseră deja vândute și alte 85 trecuseră de inspecția finală cu clienții. Practic, 90% din totalul apartamentelor din ansamblul rezidențial se aflau în diferite stadii de tranzacționare.
În septembrie 2022, pe când avea doar 20 de ani și juca în Serie B cu Genoa, Radu Drăgușin a achiziționat 5,5% din acțiunile companiei Quartier Azuga SA, care avea în plan construcția unui complex rezidențial în zona Tei din Capitală. Aportul său la capitalul social al societății a fost de 1.635 de euro, adică 7.990 lei la cursul de la acea vreme. Chiar și așa, Drăgușin devenea al treilea acționar ca importanță, după STC Baukonsult SRL (70,1%), companie care aparține dezvoltatorului STC Partners, controlat de Adi și Roxana Steiner, respectiv Celer Capital SRL (15,1%), avându-l pe milionarul Ovidiu Ioan Andrieș ca asociat principal.
În prezent, aportul lui Drăgușin la părțile sociale ale companiei este de 9.340 de lei, ceea ce reprezintă 934 de acțiuni în valoare de 10 lei. Suma nu include și eventualele împrumuturi în nume personal pe care acționarii pot decide, la un moment dat, să le facă atunci când compania duce lipsă de lichidități. De asemenea, dacă piața se blochează iar firma înregistrează pierderi, răspunderea acționarilor este limitată, astfel încât creditorii nu se pot atinge de averea personală a acestora. Singurul risc major este scăderea valorii acțiunilor.
Ca acționar, Radu Drăgușin a putut lua parte la toate deciziile importante ale companiei, încă de la înființarea ei, în 2022. El a avut drept de vot în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), pentru numirea administratorilor, aprobarea bugetelor sau strategiile de dezvoltare. Un astfel de exemplu este contractarea unor împrumuturi de la Banca Transilvania, care a finanțat proiectul încă de la primele cărămizi. De asemenea, el a putut decide dacă profitul anual al firmei se împarte între acționari sau se reinvestește.
În primii patru ani, Quarter Azuga SRL a avut un profit net declarat de 10,7 milioane lei, iar în eventualitatea în care acționarii au decis să încaseze dividendele, cota lui Radu Drăgușin a fost de peste 540.000 de lei, adică aproximativ 103.200 euro, după plata impozitelor. Dar această sumă nu include și profitul final, după vânzarea tuturor apartamentelor.
FANATIK a calculat că după vânzarea tuturor spațiilor locative, la o medie de 135.000 – 145.000 de euro per unitate, veniturile totale fără TVA ale companiei s-ar putea ridica la 32-34 milioane euro. Asta înseamnă o marjă de profit de 20-30% din valoarea proiectului, după achitarea datoriilor și închiderea creditelor. În valoare netă, acționarii vor rămâne cu aproximativ 6,7 milioane euro, ceea ce înseamnă peste 300.000 de euro în dreptul lui Radu Drăgușin. Este vorba aici de un câștig ipotetic pe care un acționar cu 5,5% îl deține în firmă, la finalul proiectului.
Un alt indicator important este cel al totalului capitalurilor firmei Quarter Azuga SA pe anul 2025. Potrivit raportărilor proprii, acestea ajung la valoarea de 19,6 milioane lei. Capitalul total este format din capitalul social, rezerve, profitul reportat și profitul sau pierderea pe anul curent. Este, de fapt, averea netă a companiei, adică valoarea cu care ar rămâne acționarii dacă firma și-ar vinde toate activele și și-ar plăti toate datoriile. ”Partea” lui Radu Drăgușin este de 5,5% adică circa un milion de lei, sau 190.000 de euro. Această sumă reprezintă valoarea contabilă a acțiunilor pe care fundașul lui Fiorentina le deținea la finalul anului 2025.
Acesta nu este, însă, singurul business în care Radu Drăgușin este implicat. El mai deține 70% din societatea Masters of Black SRL, având ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi. În 2025, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de un milion de lei și o pierdere de 171.969 lei. Societatea este înregistrată în Otopeni, are o vechime de cinci ani, are trei angajați, iar celălalt asociat este Alexandru Octavian Drăgușin, fratele sportivului.
În fine, fundașul echipei naționale mai apare ca administrator la Premium Energy Drop, societate care nu a avut încasări în 2025, an în care a înregistrat o pierdere de aproape 30.000 de lei. Firma este înregistrată tot în Otopeni și a activat inițial sub denumirea de Radu Drăgușin Team SRL, avându-l pe sportiv drept unic asociat. În iunie 2025, el a ieșit din firmă și i-a cedat toate părțile sociale Svetlanei Maria Cristina Simion.