Sport

Radu Drăgușin a jucat din nou într-un meci oficial după 11 luni de absență! Cum s-a descurcat fundașul român în Crystal Palace – Tottenham. Update

Radu Drăgușin a revenit pe gazon într-un meci oficial. Internaționalul român a fost introdus pe teren de Thomas Frank în minutul 86 al partidei Crystal Palace - Tottenham. Cum s-a descurcat fundașul.
28.12.2025 | 20:36
Radu Dragusin a jucat din nou intrun meci oficial dupa 11 luni de absenta Cum sa descurcat fundasul roman in Crystal Palace  Tottenham Update
Radu Drăgușin a fost lăsat pe bancă de Thomas Frank pentru partida Crystal Palace - Tottenham. FOTO: Hepta
ADVERTISEMENT

Radu Drăgușin a revenit în lotul lui Tottenham la partida cu Liverpool, pierdută de londonezi cu 1-2, însă nu a jucat niciun minut, fiind lăsat pe bancă de antrenorul Thomas Frank. În duelul cu Crystal Palace, câștigat cu 1-0, danezul i-a oferit câteva minute spre final fundașului român.

UPDATE: Radu Drăgușin a revenit pe gazon după 11 luni

Radu Drăgușin a revenit pe gazon după o pauză de aproape un an. Thomas Frank nu l-a titularizat pe fundașul român în partida cu Crystal Palace, însă i-a oferit acestuia aproximativ 10 minute spre finalul jocului. Drăgușin a intrat pe teren în minutul 85, la scorul de 1-0, în locul marcatorului Archie Gray. Thomas Frank a ales să îl introducă pe Drăgușin pentru a betona defensiva într-un moment în care gazdele atacau în căutarea egalării.

ADVERTISEMENT

Fundașul român a fost aproape să înscrie la doar câteva secunde după intrarea pe gazon, însă lovitura sa de cap a trecut peste poartă. Acesta a avut o evoluție solidă în defensivă, reușind să respingă mai multe baloane. Drăgușin a câștigat singurul duel în care a fost implicat, prestația sa fiind notată cu 6.7 de site-ul SofaScore.

Radu Drăgușin, lăsat din nou pe bancă de Thomas Frank. Cum au reacționat fanii lui Tottenham

Thomas Frank a decis să se bazeze pe Micky van de Ven și Kevin Danso în centrul defensivei la partida cu Crystal Palace, Radu Drăgușin fiind lăsat pe bancă. Mai mulți fani ai lui Tottenham și-ar fi dorit să îl vadă în teren pe apărătorul român, o parte dintre aceștia fiind dezamăgiți de prestațiile austriacului Danso.

ADVERTISEMENT

„De ce Danso și nu Drăgușin?” ; „Mai degrabă aș juca cu Takai sau Drăgușin decât cu Danso, sunt plictisit de această echipă” ; „Drăgușin ar trebui să intre, ar fi frumos” ; „Spence ca fundaș stânga nu funcționează, l-aș muta pe Van de Ven acolo, iar în centru pot evolua Danso și Drăgușin”, au fost unele dintre reacții. Argentinianul Cristian Romero nu a fost disponibil pentru acest joc, fiind suspendat după cartonașul roșu încasat în partida cu Liverpool.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, există și suporteri care nu au fost încântați de ideea de a-l vedea pe gazon pe Radu Drăgușin. „Mai bine joacă Danso decât Drăgușin”, a afirmat un fan, în timp ce un altul a subliniat posibilitatea ca fundașul român să părăsească echipa în ianuarie: „Drăgușin și Takai pe bancă, unul dintre ei va pleca sigur în ianuarie”.

ADVERTISEMENT

Câte partide a strâns Radu Drăgușin la Tottenham

Transferat în ianuarie 2024 de Tottenham, care a plătit 25 de milioane de euro celor de la Genoa în schimbul său, Radu Drăgușin a strâns 37 de partide pentru londonezi în primul său an. 25 de jocuri au fost în Premier League, 7 în Europa League, 4 în Cupa Ligii și unul în Cupa Angliei.

Ultimul meci oficial în care Radu Drăgușin a evoluat pentru Tottenham a fost cel cu Elfsborg din Europa League, disputat pe 30 ianuarie 2025. Introdus la pauză în acel joc, fundașul român s-a accidentat grav la genunchi, fiind schimbat în minutul 66. Echipa sa avea să cucerească trofeul în această competiție, după un succes cu 1-0 în finală contra lui Manchester United.

ADVERTISEMENT