Radu Drăgușin a fost trimis titular în meciul pe care Tottenham Hotspur l-a jucat duminică seara cu Manchester City, în Premier League. Fundașul român a avut mari bătăi de cap și a fost în prim-plan la deschiderea scorului. Stoperul a fost driblat ușor de Cherki, jucătorul echipei de pe Etihad.
Radu Drăgușin a avut parte de o primă repriză foarte complicată în meciul cu Manchester City. Fundașul român de la Tottenham Hotspur a greșit și la al doilea gol marcat de „cetățeni”. Stoperul a încercat să degajeze o minge cu piciorul stâng, însă execuția sa a fost una slabă. Balonul a fost recuperat de jucătorii lui Pep Guardiola, care au ajuns imediat în ofensivă, iar Semenyo a marcat.
Principalul vinovat al golului cu care City a deschis scorul a fost Yves Bissouma. Mijlocașul din Mali a pierdut o minge la mijlocul terenului, balonul a ajuns la Cherki, care l-a driblat ușor pe Drăgușin și l-a învins pe Vicario cu un șut la colțul lung.
Radu Drăgușin a făcut un marcaj foarte larg la Cherki și, mai mult, a deviat ușor mingea, iar Vicario nu a avut timp să intervină. Fundașul român a fost nevoit să evite un eventual fault, întrucât putea fi eliminat de arbitru. Vezi aici video.
Antrenorul celor de la Tottenham a fost surprins vizibil nervos după ce City a deschis scorul. Tehnicianul și-a pus mâinile în cap, a luat o sticlă de apă pe care a aruncat-o pe jos și a strigat „F*ck”.
Câteva minute mai târziu, Manchester City putea duce scorul la 2-0. Din nou, Radu Drăgușin s-a apărat cu o oarecare lejeritate. Erling Haaland, atacantul „cetățenilor”, i-a luat fața. Norvegianul a încercat un lob peste Vicario, însă Tottenham Hotspur a avut noroc. Balonul a trecut peste poartă.
A fost primul meci în care Radu Drăgușin a fost trimis titular după accidentarea teribilă suferită în urmă cu un an, în Europa League. Fundașul român a trecut printr-o perioadă extrem de complicată, cea mai dificilă din carieră, iar acum luptă pentru a redeveni un om important la Spurs.