Tottenham trece prin momente extrem de dificile în Premier League. Aflată pe loc de retrogradare, Spurs a primit o lovitură importantă, Cristian Romero părăsind terenul în lacrimi în partida cu Sunderland, scor 0-1. În acel moment, Roberto De Zerbi a luat o decizie care îl privește în mod direct pe Radu Drăgușin.
Situația lui Tottenham este mai dificilă ca niciodată. Londonezii au pierdut în etapa a 32-a din Premier League, scor 0-1 în favoarea lui Sunderland. În urma acestui rezultat, Spurs rămâne pe locul 18 în Premier League, poziție care duce direct în Championship. De menționat este faptul că mai sunt 6 etape rămase de disputat.
Totuși, Roberto De Zerbi, noul antrenor al echipei, s-a confruntat cu o problemă serioasă. Cristian Romero, unul dintre cei mai importanți jucători din lot, a ieșit accidentat în minutul 70. Durerea a atins cote înalte, iar fundașul a început să plângă în momentul înlocuirii. La prima vederea, lovitura primită este la genunchi, iar Romero riscă să nu prindă lotul Argentinei pentru Cupa Mondială ce va debuta peste două luni.
Revenit la începutul acestui an după accidentare, Radu Drăgușin a bifat mai multe prezențe pentru Tottenham, românul profitând de absențele lui van de Ven și Romero. Deși a avut evoluții apreciate, „Dragonul” a trecut iar pe banca de rezerve în momentul în care fundașii titulari s-au întors în lot după accidentări.
Toți iubitorii fotbalului din România au sperat că numirea lui Roberto De Zerbi va schimba statutul lui Radu Drăgușin la Tottenham. Ei bine, acest lucru, cel puțin pentru moment, nu s-a întâmplat, iar antrenorul italian a decis să îl înlocuiască pe Romero cu Danso, astfel că fundașul român a rămas rezervă neutilizată în înfrângerea suferită în fața lui Sunderland.