Start dezastruos pentru Fiorentina în noul sezon din Serie A. Italienii l-au demis pe antrenorul Fabio Grosso, iar totul a degenerat într-un scandal de amploare. Radu Drăgușin, prins în conflictul de la formația „Viola”.
Tottenham l-a trimis pe Radu Drăgușin în această vară la Fiorentina, sub formă de împrumut. Românul a sperat la un start de sezon care să îi reîmprospăteze cariera, însă italienii n-au obținut niciun punct după primele 3 etape din Serie A. Drept consecință, conducerea echipei l-a demis pe Fabio Grosso și l-a adus în locul său pe Paolo Vanoli.
Însă despărțirea de primul tehnician nu s-a produs pe cale amiabilă. Presa din Italia a notat despre conflictul iscat între Grosso și foștii săi superiori de la Fiorentina, precizând că „motivele concedierii sale nu țin doar de rezultatele slabe și de jocul neconvingător”. Între cele două părți a izbucnit un adevărat scandal. „Conducerea intenționa să-l păstreze pe Grosso, cel puțin până la pauza competițională din septembrie pentru meciurile din Nations League.
Ruptura s-a produs pentru că antrenorul a avut o ieșire nervoasă și chiar el și-a exprimat dorința de părăsi Fiorentina. Potrivit informațiilor obținute, Grosso a pus la îndoială calitatea lotului și a avut o ceartă violentă cu directorul sportiv, Fabio Paratici. Lucrurile au scăpat de sub control și Grosso a amenințat că nu se va prezenta la antrenamentul de luni“, au notat jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
Fiorentina nu va trece însă cu vederea cele întâmplate, planul conducerii fiind acela de a-l da în judecată pe Fabio Grosso, care obținuse un singur succes în noua stagiune (4-1 cu Benevento, în Cupa Italiei). „Fiorentina vrea să-l dea în judecată pe Fabio Grosso pentru abateri disciplinare.
Clubul consideră că, prin comportamentul său, Grosso a făcut imposibilă continuarea colaborării. Practic, Fiorentina consideră că fostul antrenor nu și-a respectat obligațiile contractuale, motiv pentru care vrea să pornească o acțiune disciplinară împotriva sa“, a mai precizat sursa citată.
Fabio Grosso o preluase pe Fiorentina chiar în vara acestui an, după ce o condusese pe Sassuolo în 81 de partide. Fostul fundaș stânga italian le-a mai antrenat în trecut și pe Olympique Lyon, Frosinone, FC Sion, Brescia, Hellas Verona, Bari și Juventus.