Radu Drăgușin face un turneu final foarte bun. La prima sa competiție importantă, fotbalistul lui Tottenham a reușit să impresioneze asistența internațională. Cotidianul spaniol El Mundo Deportivo l-a ales în echipa ideală, după faza grupelor și a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui.
Drăgușin are 22 de ani și este unul dintre cei care au dus greul în primele trei partide ale României. Cum arată echipa ideală a fazei grupelor, în viziunea spaniolilor de la El Mundo Deportivo și ce caracterizări au primit jucătorii din partea specialiștilor spanioli.
Mamardashvili (23 ani), Georgia /Valencia
Mamardashvili a devenit omul minune al fazei grupelor. El a avut 20 de intervenții salvatoare, dintre care 11 (record) într-un singur meci. Contra Cehiei. Este unul dintre cei care au dus Georgia în optimi. Are 23 de ani și un viitor extraordinar în fața sa.
Radu Drăgușin (22 ani), România /Tottenham
Performanța României ar fi fost imposibilă fără fundașul central de 22 de ani. El a fost dominant în zona sa, în fiecare meci, imperial la cap și energic pe gazon. Tottenham are un fundaș central pe termen lung.
Riccardo Calafiori (22 de ani), Italia/Bologna
Fundașul central de la Bologna a devenit liderul liniei de fund a Italiei. Scoate mingea din joc, este letal în atac, iar capacitatea sa de a opri atacurile este de neegalat. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, în ciuda vârstei sale de 22 de ani, îndrăznește să dea ordine coechipierilor.
Marc Cucurella (25), Spania/Chelsea
Cucurella a fost dintotdeauna preferatul lui Luis de la Fuente și, deși convocarea sa a stârnit critici, el le-a redus la tăcere pe toate pe teren. Intens, energic, un plămân în atac și în apărare. La acest Campionat European n-a existat nimeni care să-l poată învinge într-un duel.
Stanislav Lobotka (29), Slovacia/Napoli
Desemnat de două ori MVP, în trei meciuri, nu există nicio îndoială că Lobotka este liderul absolut al Slovaciei. La acest EURO pare imposibil pentru el să piardă o minge, el schimbă destinul meciurilor și decide ce se joacă. Poate accelerera sau încetini la fel de ușor.
N’Golo Kanté (33), Franța/Al Ittihad
Unii îi pierduseră deja urma, după plecarea în Arabia, dar la întoarcerea la națională a demonstrat că este încă în viață. Kanté apare peste tot pe teren, fură mingea de la adversarii săi și nu-i lasă să respire. Recuperează, combină și chiar merge în atac. E clar că trăiește o a doua tinerețe.
Marcel Sabitzer (30 de ani), Austria/Borussia Dortmund
Austria a terminat pe primul loc în fața Franței și a Olandei, iar acesta ar putea fi Campionatul lor European. Pentru Sabitzer este deja. Loviturile sale fac ravagii, sosirile lui din spate sunt imprevizibile. Nimeni nu-l întrece ca intensitate. Are un gol și generează mereu pericol.
Fabian Ruiz (28 de ani), Spania/PSG
Unul dintre pariurile personale ale lui Luis de la Fuente răspunde în acest Euro. Personalitate, talent, energie și multă prospețime. Fără să fie de nota 10 în nimic, este de nota 8 în toate. Luptă, recuperează, asistă, înscrie. Toate la un loc.
Jamal Musiala (21 de ani), Germania/Bayern Munchen
Jamal Musiala este unul dintre cei care face furori la EURO. Îmbină îndemânare, obrăznicie, talent, asociere și driblinguri între linii care sunt pur și simplu de neoprit. Are deja două goluri la activ și, la 21 de ani, este farul care luminează pe ultimii metri pentru Germania.
Lamine Yamal (16 ani), Spania/Barcelona
Aflat la primul său turneu major, cu o față de adolescent care reflectă cei 16 ani ai săi, Lamine demonstrează că vârsta nu contează atunci când combini viteza, tupeul, driblingul și abilitățile. Pe flancul drept face adevărate ravagii. Barça și Spania au un jucător de talie mondială.
Georges Mikautadze (23 de ani), Georgia/Metz
Nu Mbappé, nu Kane și, cu siguranță, nu Cristiano Ronaldo. Cel mai bun marcator de la acest Campionat European este Georges Mikautadze. Trei goluri în trei meciuri arată că e un marcator cu sânge rec