Accidentarea lui Micky van de Ven i-a mai dat încă o șansă lui Drăgușin să se afirme în Premier League. Pentru prima dată de la 1 septembrie, din meciul cu Newcastle United, Ange Postecoglu a decis să îl includă pe fundașul român în primul 11.
Managerul lui Tottenham, Ange Postecoglou, a vorbit după meciul cu Aston Villa, scor 1-0, despre versatilitatea lui Radu Dragușin care poate juca pe mai multe posturi în defensivă.
”Romero a simțit că i s-a umflat piciorul după acel duel. Momentan nu am niciun fel de informație despre accidentarea lui. Evident, e neplăcut, știu că nu îi place deloc să iasă de pe teren. Nu e ideal, a trebuit să schimbăm din nou linia de fund.
Radu a jucat ba fundaș central stânga, ba fundaș central dreapta și tot așa. Ben Davies, la fel, a intrat în diverse momente. Destiny Udogie, la fel, la mijlocul săptămânii, însă acești băieți se descurcă foarte bine. Repet, nu e ideală situația, dar sperăm că accidentările nu sunt grave”, a declarat Postecoglou, conform football.london.
Fundașul Radu Drăgușin a fost integralist în partida pe care Tottenham a câștigat-o, pe teren propriu, scor 4-1, în fața lui Aston Villa și a fost lăudat de jurnaliștii englezi pentru evoluția sa.
”Titular astăzi în absența lui Van de Ven, Drăgușin a fost ca o stâncă în spate. El a reușit să oprească multe contraatacuri ale celor de la Villa și chiar a părut confortabil și calm când a avut mingea”, a scris spurs-web.com, care i-a acordat nota 7 internaționalului român.
”A blocat bine șutul lui Ramsey din prima repriză și a avut o prestație foarte solidă în apărare în absența lui Van de Ven”, a punctat football.london, care i-a acordat nota 8 lui Drăgușin, una dintre cele mai mari.
În schimb, Sofascore i-a acordat fundașului central român nota 6,7, cea mai mică dintre titularii lui Tottenham. Aceeași notă a mai primit Davies, iar puțin peste el au fost Vicario (6,8), Romero (6,8) și Udogie (6,9). Cea mai mică notă a primit-o Gray (6,5), care a intrat pe teren în minutul 82.
Drăgușin nu a avut nicio ieșire cu mingea din apărare, niciun tackling și niciun dribling. A reușit o intercepție, a blocat un șut, a câștigat 3 dueluri aeriene și unul la sol. Fundașul român a avut 69 de atingeri ale balonului și o rată de 89% de pase precise din totalul de 62.
Lipsită de olandezul Micky van de Ven, accidentat înaintea jocului, Tottenham l-a pierdut și pe celălalt fundaș central titular, argentinianul Cristian Romero, care a acuzat probleme medicale în repriza a doua a meciului cu Aston Villa.
Căpitanul lui Spurs s-a resimțit după ce l-a faultat pe Morgan Rogers în minutul 61. Campionul mondial s-a întins pe gazon, și-a scos gheata din picior și a făcut semn că nu mai poate continua. Managerul Ange Postecogloul-a trimis în locul său în teren pe Ben Davies.
În ciuda faptului că Tottenham este condusă la pauză de Aston Villa, scor 0-1, fundașul Radu Drăgușin s-a achitat de sarcini și a fost lăudat de presa din Anglia.
”Să umple golul lăsat de Micky van de Ven nu e ușor. Cu toate acestea, românul a fost puternic și aproape de fiecare dată a reușit să oprească atacurile celor de la Villa”, a scris spurs-web.com, care i-a acordat nota 7 internaționalului român.
Notele primite de jucătorii lui Tottenham, după prima repriză a partidei cu Aston Villa sunt următoarele: Vicario (4) – Porro (5), Romero (6), Drăgușin (7), Udogie (8) – Kulusevski (7), Bentancur (8), Sarr (7) – Johnson (6), Solanke (5), Son (6).
Părerile internauților de pe platforma X au fost împărțite cu privire la titularizarea celui mai scump jucător român. Fanii lui Spurs au discutat online despre decizia tehnicianului londonez. Postecoglu va începe meciul contra lui Aston Villa cu Drăgușin pe linia de fund.
„Drăgușin sper să aibă un alt joc bun, în ciuda faptului că este într-un singur picior”, a spus un user pe X. Un motiv de îngrijorare între fani s-a creat în jurul lui Drăgușin și al lui Ben Davies, colegul fundaș de la echipă care este în lotul lui Tottenham din anul 2014.
„Îmi place Drăgușin puțin, dar chiar nu cred că el este răspunsul în partea stângă centrală. Arată bine în partea dreaptă, dar în stânga va rămâne orbit. Davies ar fi putut fi o opțiune mai bună, sper că mă înșel”, a precizat un suporter. Alt microbist a fost aproape de aceeași părere: „Mai bine l-as fi inceput pe Davies decat pe Dragusin…”, a scris fanul dezamăgit.
„Unleash the Drăgușin!”, a exclamat un fan tot pe platforma X. „Drăgușin îl înlocuiește pe van de Ven, dar în afară de asta, acesta este cel mai bun XI al nostru. Fără scuze astăzi. Trebuie să câștigi jocul împotriva lui Villa”, a mai adăugat un user al platformei.
Așadar, suporterii lui Tottenham au avut păreri diferite în legătură cu titularizarea lui Radu Drăgușin. Până acum, în Europa League și în cupa ligii, fundașul român a făcut o figură frumoasă. În meciul cu AZ din cadrul Europa League, tânărul român a fost notat cu 7,1 din partea sofascore.
În sezonul actual, Radu Drăgușin a evoluat la Tottenham de șase ori în toate competițiile. Dacă în cupa ligii și în Europa League fundașul a început ca titular, în Premier League situația a fost diferită.
Ange Postecoglu nu a apelat la serviciile lui Drăgușin încă din primul minut ale partidelor din Premier League. Astfel, internaționalul român va bifa cea de a treia apariție în prima ligă engleză din sezonul acesta și a doua ca titular.
În ediția trecută, Radu a evoluat pentru echipa sa de nouă ori. Fundașul a venit în ianuarie la Tottenham de la Genoa în schimbul a 25 de milioane de euro și a debutat încă din prima partidă. A intrat pe finalul meciului contra lui Manchester United.