Radu Drăguşin a revenit pe teren după o pauză de 11 luni cauzată de o ruptură a ligamentelor încrucişate. Fundaşul celor de la Tottenham ar putea pleca în această iarnă, mai ales că vrea să aibă jocuri în picioare.
Florin Manea, agentul lui Radu Drăguşin a vorbit despre un eventual transfer al fundaşului central în această iarnă. Deşi s-a vorbit de o revenire la Juventus, destinaţia preferată ar fi AS Roma:
„Se speculează, dar Juventus este mai departe, nu cred că o ciorbă reîncălzită… Nu m-am gândit să mă întorc niciodată. Ar fi senzațional să poți să lucrezi cu Gasperini. Îmi place foarte mult, este un antrenor care își îmbunătățește evoluția. Dar nu pot să zic nimic, să vedem ce zice Tottenham. Ar fi un plus, Roma e un club mare, cu suporteri, oraș frumos.
Cristi (n.r. Chivu) are numărul meu, cred că dacă era interesat mă suna, nu? Deocamdată nimeni, că nu îmi dă voie Tottenham. Nu am vorbit cu nimeni, nu am acceptul lui Tottenham să vorbesc cu cineva”, a spus Manea la Digisport.
Agentul lui Radu Drăguşin a declarat că un transfer în iarnă l-ar putea readuce mai rapid în formă, una dintre condiţiile esenţiale ar fi să aibă garantat un loc de titular. O decizie în acest sens va fi luată zilele următoare:
„E bine, fericit că a jucat după atâta timp, e bine fizic, mi se pare mai bun decât înainte, parcă a crescut și în viteză. A fost o perioadă grea. Noi nu ne-am gândit să plecăm de la Tottenham, dar vrem să ne asigurăm că va avea destule meciuri în perioada următoare.
De asta ne-am gândit că ar trebui să mergem undeva împrumut. Ei nu prea ar vrea. Dacă l-ar folosi și ei acolo cât de cât… Trebuie să avem totuși cât de cât o garanție că va juca un anumit număr de meciuri. Dacă nu se pune bază pe el și nu joacă până în vară, eu zic că nu e bine pentru el.
E foarte bine din punct de vedere fizic, a jucat 90 de minute într-un meci amical, a mai avut înainte două amicale cu câte 45 de minute, a jucat acum 10 minute. O să am o discuție cu cei de la Tottenham, zilele viitoare o să vedem exact care e situația.
Nu știu, nu am vorbit despre asta, eu în locul lui aș prefera Italia. Ești obișnuit, adaptat, acolo ai crescut. Dacă pleci de la Tottenham, te duci la o echipă mai mică din Anglia, nu? E greu să mă gândesc acum, întâi să vedem dacă e veridică această mutare, dacă ni se permite să o facem”, a spus Manea la Digisport.