Un nou sezon MasterChef începe miercuri seară la Pro TV, iar Chef Radu Dumitrescu este noul jurat, alături de Chef Foa și Chef Hadad.
Show-ul culinar revine pe micile ecrane după mai bine de doi ani de absență, din cauza pandemiei de COVID-19.
Alina Gologan este câștigătoarea celui de-al șaptelea sezon al reality show-ului, care s-a terminat în noiembrie 2019.m
Chef Radu Dumitrescu este noul jurat de la MasterChef România. Noul sezon al emisiunii culinare va avea premiera miercuri, 12 ianuarie, pe Pro TV, spre bucuria telespectatorilor, care au așteptat mai bine de doi ani.
Radu Dumitrescu a fost director de bancă, însă a decis să-și urmeze marea pasiune, bucătăria, iar acum este unul dintre cei mai de succes chefi din țară.
În cadrul unui interviu, noul jurat a declarat că îl cunoștea personal pe Chef Hadad, în timp ce cu Chef Foa se cunoștea doar din mediul online. Cei trei se înțeleg foarte bine și nu există “bisericuțe”.
“Cu Hadad mă ştiam, cu Foa doar de pe Social Media. Ne înţelegem de minune toţi trei şi nu există bisericuţe între noi, ştii ce zic?”, a declarat Chef Radu Dumitrescu pentru click.ro.
Bucătarul a mai spus că și-a propus de la începutul filmărilor să nu se atașeze de vreun concurent și a reușit acest lucru. Chiar dacă unele preparate i-au plăcut mai mult decât altele, nu a ajuns să se atașeze emoțional de concurenții cărora le-a jurizat farfuriile.
“Mi-am propus de la început să nu fac asta (n.r. să se atașeze de concurenți) şi am reuşit cu brio până la final. Evident că mi-au plăcut mai mult unele preparate, decât altele – asta era şi ideea jurizării, dar ataşat emoţional, nu.”, a mai spus acesta pentru sursa citată.
Radu Dumitrescu a mai spus că unele preparate ale concurenților au fost “neașteptat de bune”.
Noul jurat de la Masterchef a avut probleme cu greutatea la un moment dat, atunci când a ajuns să aibă 128 de kilograme din cauza stresului. Dieta sănătoasă și sportul l-au ajutat să scape de kilogramele în plus și să se mențină în formă.
“Sport, dietă, perseverenţă şi voinţă. Sună a truism motivaţional, dar nu este. M-am îngrăşat din cauza factorilor de stres, a unui job solicitant, neglijării mişcării în detrimentul succesului profesional.
Nu, nu voi mai ajunge din nou la greutatea aceea vreodată. Fac sport ori de câte ori am timp, iar dacă nu am timp, îmi fac.”, a mai adăugat bucătarul.
Întrebat care este mâncarea sa preferată, juratul de la Pro TV a oferit un răspuns neașteptat. Supra cu găluște făcută din cocoș de țară este felul de mâncare pe care îl adoră.
“Surprinzător, îmi place mâncarea simplă, de casă. Supa cu găluşte făcută din cocoş de ţară e preferata mea.”, a fost răspunsul lui Chef Radu Dumitrescu.
În afară de bucătărie, acesta mai este pasionat de vinurile bune și de călătorii.