Fostul europarlamentar USR, fondator al platformei DREPT, susține că, dincolo de legislația actuală defectuoasă, nu există nici voință în ceea ce privește recuperarea prejudiciilor și confiscarea averilor în acest scop.
Liderul DREPT mai spune că, deși la Ministerul Finanțelor există Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), nu se face nimic pentru recuperarea prejudiciilor, nici măcar în dosarele celebre.
„Tocmai de asta vrem să intrăm în parlament ca să schimbăm legislația. Pentru că astăzi într-adevăr nici nu se vrea, nici nu prea se poate. Aș putea să spun că dacă există voință s-ar putea face ceva mai mult.
Avem acea faimoasă ANABI, care e o agenție de recuperare a prejudiciilor din dosarele penale, care nu că doarme, este în comă. Știm cu toții de ce e în comă și de ce nu s-au recuperat banii. Măcar din dosarele celebre.
Îl avem pe Mazăre care a intrat la pușcărie cu un prejudiciu nerecuperat total și a ieșit și cu niște bani în plus pentru că a muncit în pușcărie. Deci putem să spunem că Mazăre a ieșit mai bogat decât a intrat în pușcărie. Ceea ce este total absurd. Și am dat doar un exemplu”, a declarat Vlad Gheorghe pentru FANATIK.RO.
Fostul eurodeputat a admis că pentru un astfel de demers este nevoie de majoritate în Parlament, dar a precizat că din experiența sa în Parlamentul European a învățat că, deși nu faci parte dintr-o majoritate stabilă, poți foarte bine coopera cu alții pe anumite subiecte.
„Asta vrem să schimbăm. De aceea avem nevoie de oameni drepți în Parlament. Categoric îți trebuie majorități. Nu trebuie să fie neapărat o majoritate stabilă.
Eu am învățat asta în Parlamentul European. Că poți să lucrezi și nefiind parte a unei coaliții fixe, dacă pe anumite subiecte reușești să cooperezi cu ceilalți, chiar dacă altădată interesele nu sunt aceleași cu partidele respective. Și eu sunt sigur că vom găsi această înțelegere.
Și dacă nu găsim înțelegere în rândul colegilor din Parlament, viitorilor colegi, o să găsim presiune publică de pus pe ei pentru că o să avem noi grijă ca oamenii să fie foarte atenți la ce se votează în Parlament”, a mai afirmat Vlad Gheorghe la TATULICI la FANAT1K.