News

Radu Mazăre va sta 21 de zile în carantină, Penitenciarul Rahova! Care e motivul

21.05.2019 | 08:34
Radu Mazare va sta 21 de zile in carantina Penitenciarul Rahova Care e motivul

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost adus sub escortă din Madagascar și dus la penitenciarul Rahova, unde va rămâne pentru uemătoarele 21 de zile în carantină. După ce va ieși din carantină, Radu Mazăre va fi încarcerat la un penitenciar apropiat de localitatea de domiciliu, unde va rămâne pentru 9 ani.

Radu Mazăre va sta 21 de zile în Penitenciarul Rahova, în carantină

Autoritățile din România, cât și cele din Madagascar s-au mișcat foarte bine, iar extrădarea s-a făcut într-un timp record. Potrivit jurnalistului Antena 3 Ana Maria Roman, aceasta este cea mai rapidă extrădare pe care o cunoaște din postura de jurnalist.

“Știu că avocații lui Radu Mazăre, pentru că a avut și avocați francezi care s-au aflat pe aeroportul “Charles de Gaulle” din Paris, au invocat faptul că extrădarea s-a făcut fără o decizie din partea instanței, așa cum ar prevede legea în Madagascar, și cum prevede și legea românescă. Statul român însă a respectat procedurile legale și și-a urmat evident interesul și anum aducerea fugarului în țară.

Urmează de 21 de zile în care va sta în carantină. În urma acestei perioade se va stabili exact regimul de detenție și penitenciarul în care își va ispăși pedeapsa. Marți îl vom vedea cel mai probabil la o instanță acolo unde mandatul trebuie confirmat”, a explicat Ana Maria Roman.

Radu Mazare Penitenciarul Rahova
Radu Mazare este tinut in carantina in Penitenciarul Rahova

Ce se întâmplă în carantină

La primirea în penitenciar, condamnaţii sunt supuşi unor măsuri sanitare şi de igienă. După echipare, sunt conduşi şi repartizaţi – cu respectarea criteriilor de separare -în camere. Persoanele private de libertate primesc un set de produse igienico-sanitare aprobate de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Deținuții se repartizează în secţia de carantină şi observare, pentru o perioadă de 21 de zile. Sunt cazate separat pe camere, în funcţie de sex şi vârstă, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă.

În perioada de carantină şi observare se desfăşoară activităţi de evaluare şi intervenţie iniţială, se efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de informare şi documentare, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a legii.

Condamnaţilor aflaţi în prima zi de deţinere li se efectuează examenele medicale şi vaccinările necesare, într-o perioadă de 72 de ore, iar, după caz, se vor lua unele măsuri igienico-sanitare adecvate pentru intrarea în colectivitate, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii. Medicul urmează să stabilească starea sănătăţii şi a capacităţii de muncă în primele 21 de zile de detenţie.

 

Tags: