Fotbal international

Radu Ștefan spune ADIO lui Lazio după 12 ani! Anunţul făcut de italieni despre fundaşul care a câștigat cinci trofee cu echipa romană

12.06.2019 | 21:10
Radu Stefan spune ADIO lui Lazio dupa 12 ani Anuntul facut de italieni despre fundasul care a castigat cinci trofee cu echipa romana
ADVERTISEMENT

Radu Ștefan spune Adio lui Lazio după 12 ani! Vestea, neașteptată chiar și pentru agentul său, Matteo Materazzi, dar și pentru tifosii biancocelesti, a picat pe neașteptate, mai ales în condițiile, mai mult decât ciudat, în care în noiembrie 2018 fundașul român semnase prelungirea contractului până în vara lui 2021. “Ceva straniu, nu reușesc să înțeleg” – a fost și reacția agentului lui Radu Ștefan.

Radu Ștefan se desparte de Lazio după 12 ani!

Conducerea vorbește despre un plan de întinerire a lotului, ideea aparținând antrenorului Simone Inzaghi. Antrenorul, care tocmai a fost convins de președintele Claudio Lotito să continue, după ce a câștigat Cupa Italiei, vrea transferuri de calitate în vară, dar numai jucători tineri, care să semneze pe termen lung.

ADVERTISEMENT

În semn de recunoștință pentru cel care este al patrulea ca număr de prezențe în istoria clubului, cu 348 de meciuri, primul fiind Giuseppe Favalli, 401, clubul l-a anunțat pe Radu Ștefan că poate pleca liber de transfer, deci la parametri zero, deși conform noului contract, ar fi trebuit ca orice club care îl dorește să plătească o sumă de bani.

Radu Ștefan a câștigat cinci trofee cu Lazio

Unul dintre cei mai apreciați jucători de către suporteri

Radu Ștefan a fost un simbol al lui Lazio, venit în 2008 de la Dinamo. La vârsta de 32 de ani el se poate mândri cu cinci trofee cucerite cu Lazio, trei cupe ale Italiei, ultima chiar în sezonul recent încheiat plus două Supercupe ale Italiei. Pentru a da tot ce este mai bun pentru Lazio și a se feri și de eventuale accidentări românul a declinat și oferta de a juca în echipa națională în mai multe rânduri.

ADVERTISEMENT

A fost unul dintre cei mai iubiți și respectați jucători de către suporteri, care nu odată au avut reacții dure la adresa unor jucători, dar niciodată față de Radu. Conducerea clublui intenționează ca la momentul în care Radu Ștefan se va retrage ca jucător să îi ofere un post în stafful administrativ, tocmai pentru că simbolurile nu trebuie uitate.