Radu Vâlcan a făcut un anunț surprinzător înainte de marele final al emisiunii Insula Iubirii. Mai sunt doar trei ediții până la momentul în care emisiunea se va încheia.
Marele anunț al lui Radu Vâlcan este făcut aproape la finalul emisiunii Insula Iubirii, în care concurenții mai au trei zile până când vor afla dacă au trecut sau nu testul fidelității.
Radu Vâlcan le-a transmis concurenților că trebuie să aleagă ispita cu care vor o întâlnire de vis, specificându-le în același timp că ispitele care nu sunt alese de concurenți vor pleca acasă.
„Am ajuns într-un punct foarte important al testului pentru care aţi venit în Thailanda. Trebuie să alegeţi ispita cu care veţi merge la un dream date, ultima întâlnire de pe insulă, una cu totul şi cu totul specială.
Dar înainte să decideţi, trebuie să vă mai spun ceva: ispitele nealese vor părăsi Insula Iubirii!”, le-a prezentatorul Radu Vâlcan concurenților.
Nu aceasta a fost, însă, surpriza serii oferită de Radu Vâlcan. Prezentatorul le-a spus concurenților că va avea loc o ceremonie a focului specială, unde concurenții se vor întâlni cu ispita care le-a zdruncinat relația.
Cei aleși pentru această sarcină specială, o adevărată probă de foc, au fost Rareş şi Cristina și vor putea sta față în față cu ispita care le-a pus probleme în relație.
„Unul dintre voi va merge în această seară, la o ceremonie a focului specială, la o întâlnire cu ispita de pe cealaltă insulă!
Voi decideţi cine consideraţi că are nevoie de această confruntare!”, a spus prezentatorul.
Aceștia vor pune multe întrebări, iar din partea ispitelor vor avea parte de sinceritate, astfel că vor avea multe lucruri care îi vor zdruncina pe concurenși în ediția din această seară a emisiunii Insula iubirii, de la Antena 1, care începe de la ora 20:30.
O altă remarcă surprinzătoare din cadrul ediției de luni seară de la Insula Iubirii a fost făcută de unul dintre concurenți, căruia îi vom afla identitatea în această seară.
„Mi-am dat seama că mă simt bine în compania altui bărbat!”, va spune respectivul concurent.