Fostul mare handbalist Cornel Oțelea, triplu campion mondial alături de echipa națională a României, a încetat din viață miercuri, la vârsta de 84 de ani. Finul acestuia, Radu Voina (74 de ani), care a evoluat sub comanda lui Oțelea la Steaua, a reacționat după aflarea veștii.
Fostul selecționer al echipei naționale de handbal a vorbit despre pierderea imensă suferită de sportul românesc.
„Am primit vestea cu tristețe, cu toate că, în ultima perioadă, nu traversa cel mai bun moment. Era bolnav. La întâlnirile noastre de miercuri, în ultima perioadă, nu mai venea.
În orice caz, sportul românesc, handbalul, în special, a pierdut ultimul om de trei ori campion mondial. A fost un sportiv de excepție, un conducător foarte bun, de asemenea. Și, în primul rând, un om extraordinar” a afirmat Radu Voina pentru GSP.
Radu Voina a evoluat la începutul carierei pentru Universitatea București, iar în 1972 a semnat cu Steaua, unde l-a avut ca antrenor pe Cornel Oțelea, pe care l-a înlocuit mai apoi pe banca tehnică. Peste ani, Oțelea i-a devenit și naș de cununie.
„Eu am venit de la Universitatea București la Steaua la rugămintea lui. Felul în care am discutat m-a cucerit.
Îmi aduc și acum aminte, e vorba de foarte mulți ani în urmă. Cu un an înainte de a termina eu la Universitatea, mi-a zis: ‘Dacă vii la noi, te rog să-ți aperi culorile tricoului până la ultima clipă!’. Iar asta m-a cucerit și am venit la Steaua.
În finalul carierei, m-a rugat să preiau echipa de la el, pentru că el a urcat pe scară ierarhică, a devenit șeful instruirii sportive, iar la vârsta de 34 de ani, când încă mai eram jucător, am preluat echipa. Pe lângă faptul că el îmi este și nașul de cununie, cred că aceste lucruri spun tot. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a declarat Voina pentru sursa menționată anterior.
Cornel Oțelea a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua atât ca jucător, în 1968, cât și ca antrenor, nouă ani mai târziu. Alături de echipa națională, legendarul handbalist a câștigat Campionatul Mondial în 1961, 1964 și 1970, cucerind și bronzul la ediția din 1967.