News

Raed Arafat, vești bune pentru români: ”Ne apropiem de un moment în care se vor lua măsuri de relaxare, fără discuție”

România este tot mai aproape de a scăpa de restricțiile pandemiei, spune Raed Arafat. Șeful DSU dă asigurări că vom avea în curând măsuri de relaxare, asemeni țărilor care le-au adoptat deja.
14.02.2022 | 22:32
Raed Arafat vesti bune pentru romani Ne apropiem de un moment in care se vor lua masuri de relaxare fara discutie
ADVERTISEMENT

Raed Arafat spune că va urma o discuție referitoare la ridicarea totală a restricțiilor sau la eliminarea lor într-un mod treptat.

Totodată, șeful DSU este de acord cu afirmația ministrului sănătății, Alexandru Rafila, potrivit căreia mai trebuie urmărită situația de la secțiile ATI încât să fie adoptate măsuri de relaxare.

ADVERTISEMENT

Arafat: ”Ca să ridici măsuri trebuie să vezi care este impactul pe sistemul sanitar”

Raed Arafat a subliniat că, deși se observă o scădere a cazurilor de îmbolnăvire și a deceselor, internările de la Terapie Intensivă, însă, nu se situează, încă, pe un trend descendent.

”Ce a zis domnul ministru este foarte clar și logic. Ca să ridici măsuri trebuie să vezi care este impactul pe sistemul sanitar. Este adevărat că a scăzut. Noi astăzi am avut în plus 16 persoane în secțiile ATI din țară.

ADVERTISEMENT

Chiar dacă numărul de cazuri este în scădere, pe secțiile de terapie intensivă încă vedem o continuă creștere a numărului de cazuri. E adevărat lent, puține cazuri, nu se compară cu valul trecut.

Ne apropiem de un moment în care se vor lua măsuri de relaxare, fără discuție, cum au luat toate celelalte țări din jurul nostru. Acest moment va fi corelat cu impactul pe partea de spitale, pe secțiile de ATI.

ADVERTISEMENT

Trebuie argumente solide, trebuie să fie analizate toate aspectele care trebuie luate în considerare, mai ales impactul pe sistemul sanitar pentru a propune măsuri de relaxare. Care sunt măsurile, dacă vor începe treptat, dacă vor fi ridicate toate, asta urmează să se decidă”, a declarat Raed Arafat la B1 Tv.

Care este situația pandemiei în România, în ultimele 24 de ore

Luni, ministrul sănătății a declarat într-o conferință de presă că nu se pot implementa încă măsuri de relaxare ”în acest moment”, chiar dacă decesele sunt în scădere, deoarece la ATI avem ”o stabilizare, o creştere uşoară”.

ADVERTISEMENT

”De asta vă spuneam că nu putem să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment, decât când acest indicator al gradului de ocupare a secţiilor de terapie intensivă începe să scadă în mod susţinut. Rămâne să discutăm cu colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, cu alţi specialişti, încât să putem să definim exact parametrii după care să putem să luăm decizii în consecinţă în ceea ce priveşte reluarea diferitelor tipuri de activităţi sau renunţarea la unele dintre restricţii”, a declarat Alexandru Rafila.

ADVERTISEMENT

În ultimele 24 de ore, în România s-au raportat 12.069 noi infectări cu SARS-COV2, 75 decese și 1.155 de persoane. Asta după ce duminică, 13 februarie s-au comunicat  11.967  noi îmbolnăviri, 81 decese și  1.141 pacienți la Terapie Intensivă.

Alexandru Rafila mai susține că în luna martie am putea scăpa de regulile pandemiei.