News

Raed Arafat avertizează privind pericolul Covid-19: ”Vom avea probleme și trebuie să găsim soluții”

15.06.2020 | 07:43
Raed Arafat avertizeaza privind pericolul Covid19 Vom avea probleme si trebuie sa gasim solutii
Ce înseamnă carantină și izolare. Noile definiții explicate de Raed Arafat. Nu toţi infectaţii cu COVID-19 vor fi internaţi. Sursa foto: Inquam/ Octav Ganea
ADVERTISEMENT

În contextul creșterii îngrijorătoare a numărului zilnic de cazuri de Covid-19 din România, medicul Raed Arafat avertizează populația și spune că nimeni nu se poate considera a fi în siguranță în perioada următoare.

De asemenea, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a făcut un anunț îngrijorător legat de pandemia din România, spunând că problemele vor continua să apară, indiferent de starea în care ne aflăm.

ADVERTISEMENT

”Din punct de vedere al situațiilor de urgență, noi avem trei stări: starea de normalitate, starea de alertă și starea de urgență. Deasupra acestor trei stări mai există starea de asediu, în caz de război. Noi nu suntem în situația de normalitate, nu am ajuns acolo. Încă nu știm care va fi evoluția.”, a spus Arafat la Antena3.

Avertismentul lui Raed Arafat despre pericolul Covid-19: ”Vom avea probleme”

Despre numărul tot mai mare de cazuri de infectare cu coronavirus din ultimele trei zile, secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne spune că asta este echivalent cu anunțul apariției de noi probleme la nivel național.

ADVERTISEMENT

”Procentul contează foarte mult. Noi am observat în ultimele zile din nou o creștere a procentului, asta înseamnă că noi vom continua să avem probleme. Pentru aceste probleme trebuie să putem să găsim soluții imediate.

Starea de alertă ne permite să ducem mai departe, să facem mult mai ușor și să justificăm măsurile pe care le luăm mai ușor”, a spus Raed Arafat, duminică seară, la postul de știri amintit.

ADVERTISEMENT

Arafat: ”Era de așteptat ca relaxarea să ducă la creșterea numărului de cazuri”

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 în România.

În aceste condiții, Raed Arafat a publicat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care le cere romanilor să fie prudenți și să respecte măsurile de siguranță, pentru a nu se ajunge în situația în care sa fie impuse iar noi restricții din cauza creșterii numărului de cazuri active în România.

ADVERTISEMENT

”Era de aşteptat că măsurile de relaxare să ducă la astfel de situaţie însă depinde de noi dacă creşterea se va menţine sub control sau nu”, a scris Raed Arafat pe o rețea de socializare, în timp ce a postat și câteva grafice.

ADVERTISEMENT