News

Raed Arafat demontează un fake news despre persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID: “Este o chestie făcută ca să sperie”

Un nou fake news a apărut despre persoanele care se vaccinează anti-Covid. Șeful DSU, Raed Arafat, a intervenit și cataloghează informația drept ”o bazaconie.”
17.02.2022 | 21:30
Raed Arafat demonteaza un fake news despre persoanele care sau vaccinat impotriva COVID Este o chestie facuta ca sa sperie
ADVERTISEMENT

Raed Arafat a demontat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, un nou fake news, referitor la vaccinul anti-Covid. Anume că persoanele care și-l administrează pot dezvolta virusul HIV.

Șeful DSU spune că această informație nu se bazează pe date științifice și că are scopul de a crea panică în rândul populației, pentru a nu mai merge la centrele de imunizare.

ADVERTISEMENT

Arafat: ”Atenţie foarte mare la cine crede astfel de bazaconii”

”Una dintre modalităţile de dezinfomare recentă, pe care am observat-o, este că cei care s-au vaccinat fac HIV. Deci, atenţie foarte mare la cine crede, scuzaţi-mă, astfel de bazaconii, pentru că vă daţi seama că este o dezinformare extrem de gravă, care nu are nicio bază ştiinţifică.

Este o chestie făcută ca să sperie, pentru ca oamenii să nu se vaccineze. Am văzut această tentativă chiar ieri, la cineva în faţa ministerului, că cei care s-au vaccinat să se testeze pentru HIV.

ADVERTISEMENT

Nu are nicio bază ştiinţifică. Populaţia să se îndepărteze, să nu le răspândească, pentru că sunt informaţii pentru a induce panica şi dezinformarea”, a spus Raed Arafat.

Și coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva coronavirusului, Valeriu Gheorghiță, s-a pronunțat în această situație. El a clarificat faptul că nu există nicio asimilare între Covid-19 și HIV.

ADVERTISEMENT

”Nu putem vorbi sub nicio formă de evoluţie similară, de căi de infectare comune. Poate sunt anumite asemănări la nivel de proteină virală, dar nu avem alte date care să impună o similaritate importantă între aceste două virusuri”, a spus și Valeriu Gheorghiță.

Un alt fake news demontat: decese false din cauza Covid-19

Spusele lui Valeriu Gheorghiță și Raed Arafat vin la câteva zile după ce platforma RO Vaccinare a demontat o altă informație falsă: decese fictive din cauza SARS-COV2.

ADVERTISEMENT

RO Vaccinare a contrazis, mai exact, imaginile dintr-un filmuleț care a devenit viral în online. În acestea apăreau persoane care pretindeau a fi moarte, iar la un moment dat una dintre ele începe să se miște. În realitate, însă, este vorba despre o parte dintr-un reportaj despre un protest în legătură cu schimbările climatice.

”O înregistrare video distribuită de mii de ori pe Facebook arată un reportaj TV cu ceea ce par a fi cadavre aliniate pe jos, dar unul dintre ele se mișcă. Mulți utilizatori de Facebook au interpretat scurtul videoclip ca fiind „dovada” că oamenii sau țările falsifică decesele cauzate de Covid-19.

Videoclipul este preluat dintr-un reportaj despre un protest organizat la Viena de grupul „Fridays for future”, care avertizează împotriva schimbărilor climatice.

Manifestanții simbolizează morțile cauzate de poluarea aerului și de schimbările climatice, nu încearcă să pretindă că sunt morți cu adevărat și nu există nicio legătură cu pandemia Covid-19, au confirmat organizatorii pentru AFP”, au explicat pe facebook, reprezentanții RO Vaccinare.

ADVERTISEMENT