ADVERTISEMENT
News

Raed Arafat nu are dosar la DNA. Dovada prin care spulberă orice zvon

Autor: Flaviu Popa | 08.09.2020 | 22:28
Raed Arafat nu are dosar la DNA. Dovada prin care spulberă orice zvon
Documentul oficial prezentat de șeful DSU

Raed Arafat susține că nu are dosar la Direcția Națională Anticorupție, drept răspuns la atacurile din ultima vreme.

ADVERTISEMENT

Șeful DSU a publicat pe Facebook un document primit de la DNA prin care este atestat că nu are nicio calitate în niciun dosar care ar fi fost deschis de procurori.

Mesajul lui Arafat e o replică dată celor de la România TV, post TV care susținea că secretarul de stat în MAI are dosar la DNA.

ADVERTISEMENT

Raed Arafat a prezentat dovada că nu este urmărit de DNA

„Către, Domnul dr. RAED ARAFAT […], la solicitarea dvs. nr. 4645064/RA/02.09.2020, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă comunice următoarele:

La data redactării prezentei, în urma interogării bazei de date a Direcției Naționale Anticorupție, s-a stabilit că numele dvs. nu apare asociat vreunei calități de suspect sau inculpat în cauzele penale instrumentate de instituția noastră”, este manționat în documentul trimis de către DNA.

ADVERTISEMENT

„Ca urmare a atacurilor continue aduse la adresa mea, diseminate opiniei publice de către postul de televiziune România TV, prin care, pe baza unor informații care ar fi date pe surse, numele meu ar apărea în dosare de corupție instrumentate de DNA, am înaintat săptămâna trecută Direcției Naționale Anticorupție o adresă în vederea stabilirii dacă ma aflu în calitatea de suspect sau inculpat în vreun dosar penal aflat pe rolul instituției amintite anterior.

Raed Arafat a obținut un document important de la DNA
Raed Arafat a obținut un document important de la DNA

Astăzi, în urma răspunsului DNA, pe care il atașez mai jos, se constată clar că numele meu NU apare asociat vreunei calități de suspect sau inculpat în cauzele penale instrumentate de Direcția Națională Anticorupție.

ADVERTISEMENT

Doresc să mulțumesc celorlalți reprezentanți media care nu au preluat aceste informații neprobate, neadevărate, care au rolul evident de a-mi prejudicia imaginea publică”, a scris, la rândul său, Raed Arafat.

Raed Arafat a intrat în atenția presei în ultimele luni din cauza dosarelor instrumentate de DNA pentru modul în care s-au făcut achizițiile de măști sau alte produse sanitare pe vreme de pandemie. Documentul prezentat de Arafat lămurește, cel puțin pentru moment, această situație.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!