Sport

Rafa Nadal, mărturisire emoționantă după ce Roger Federer s-a retras din tenis: ”Pleacă și o parte din viața mea!”

Rafa Nadal a avut un discurs emoționant după ce i-a fost partener, în meciul de retragere, lui Roger Federer, la Laver Cup.
24.09.2022 | 12:09
Rafa Nadal marturisire emotionanta dupa ce Roger Federer sa retras din tenis Pleaca si o parte din viata mea
Rafa Nadal nu și-a ascuns emoțiile după retragerea rivalului, dar și, deopotrivă, bunului său prieten, Roger Federer.
ADVERTISEMENT

Vineri, la Londra, s-a scris o filă de istorie nu doar pentru tenis, ci și pentru sportul mondial. Roger Federer a disputat, făcând pereche cu Rafa Nadal, ultimul meci al carierei profesioniste. La final, vizibil emoționat, spaniolul nu și-a ascuns emoțiile. A plâns, alături de elvețian, iar mai apoi i-a adus un elogiu celui care i-a fost adversar, dar și, deopotrivă, prieten.

”O zi cu totul specială, de neuitat”, a mărturisit, vizibil emoționat, Rafa Nadal

Pentru 2 ore şi 16 minute, iubitorii sportului alb, dar nu numai, au ”respirat” tenis. Pe arena O2 din Londra se derula un moment istoric, ultimul meci al carierei unui sportiv monumental. Roger Federer.

ADVERTISEMENT

Elveţianul a făcut pereche cu Rafael Nadal, unul dintre rivalii alături de care a scris istorie. Iar la finalul meciului pierdut contra cuplului Tiafoe – Sock (6-4, 6-7, 9-11), cei doi au oferit imagini emoționante.

Au stat, minute bune, ținându-se de mână, și au dat frâu liber emoțiilor. Au plâns, cot la cot. Iar mai apoi, Rafa a dezvăluit sentimentele pe care le-a trăit.

ADVERTISEMENT

”A fost o onoare să fiu parte din acest moment important din istoria sportului nostru. Au trecut mulți ani în care am împărtășit multe momente. Odată cu retragerea lui Roger, pleacă și o parte din viața mea.

A fost emoționant, de neuitat, și trist. Este greu să descriu, au fost multe emoții, dar ei bine, până la urmă, a fost o zi cu totul specială, de neuitat.

ADVERTISEMENT

Și până la urmă pentru toată lumea există un început și există un sfârșit. Așa este viața. Sunt foarte fericit că Roger, după multe momente grele prin care știu că a trecut în ultima vreme, a reușit să-și ia rămas bun de pe teren.

Sunt fericit că și-a luat rămas-bun, fericit că a primit momentul pe care l-a meritat, în fața atâtor oameni și că lumea l-a putut vedea luându-și la revedere de la tenis.

ADVERTISEMENT

A meritat asta. Este o legendă, una dintre cele mai importante legende din istoria sportului”, a spus Nadal, potrivit Mundo Deportivo.

ADVERTISEMENT