Raisa este una din cele mai fresh artiste din industria muzicală de la noi. Tânăra a lansat ieri melodia „Oxigen”, produsă în studiourile celebrului compozitor Marius Moga.
Tânăra cântăreață nu este la prima colaborare cu un greu al muzicii de la noi. A colaborat și cu Tudor Ionescu de la Fly Project pentru piesa „Sticlele” și a realizat un featuring cu Connect-R la melodia „Mă îmbracă în cuvinte”.
Noua melodie a Raisei este una perfectă pentru sezonul cald. Piesa este descrisă de artistă ca una care îți dă chef de petrecere, iar cei care au auzit-o până acum au simțit instant vibe-ul petrecerilor de la mare.
Raisa a muncit din greu la melodie cu oameni cu experiență în showbiz. Cea care a regizat clipul este Isabella Szanto, una dintre cele mai cunoscute regizoare de clipuri muzicale de la noi.
Clipul a fost filmat într-una dintre cele mai caniculare zile din acest an, iar rezultatul a încântat-o, puțin zis!, pe Raisa.
„Am așteptat cu nerăbdare ziua filmării, am depins foarte mult de vreme și, după atâtea zile ploioase în luna iunie, ne-am bucurat de o zi fierbinte și o noapte peste așteptări. I-am avut alături pe câțiva tineri din echipa DeMoga Music, cărora le multumesc pe aceasta cale pentru că au participat la filmări și ne-am distrat împreună.
Norocul meu este că am o echipă minunată de profesioniști, care mă ajută de fiecare dată să-mi îndeplinesc dorințele și împreună am reușit să facem un proiect frumos”, a declarat Raisa pentru Fanatik.
Nu au lipsit peripețiile de la filmarea videoclipului. Cântăreața a avut o problemă foarte mare cu țânțarii.
„Bineînțeles că la fiecare filmare de până acum au existat mici peripeții, cele mai multe cadre s-au filmat în piscină. Tinerii petrecăreți au fost nevoiți să se distreze în apă nu foarte caldă. La ieșirea din apă îi așteptau foarte mulți alți petrecăreți: ȚÂNȚARII”, ne-a mai spus Raisa.
Tânăra cântăreață își dorește ca succesul ei să fie recunoscut și în afara țării. Își dorește ca muzica ei să ajungă în primul rând la cei din țară, însă și-ar dori ca producțiile sale artistice să prindă și în străinătate.
Raisa are parte de provocări și pe plan personal. Vedeta se pregătește pentru admiterea la Universitatea Berklee din Boston, Statele Unite ale Americii.