Life

Raluca Pastramă, mărturisiri sincere după divorțul de Pepe: „Am făcut tot ce am putut”

30.04.2021 | 20:51
Raluca Pastrama marturisiri sincere dupa divortul de Pepe Am facut tot ce am putut
ADVERTISEMENT

Raluca Pastramă a oferit primul interviu după divorțul de Pepe, în cadrul unei emisiuni TV, unde a recunoscut cât de dificil a fost să ia această decizie, după ani buni în care a făcut totul pentru a readuce căsnicia pe linia de plutire. 

Bruneta a precizat că atât ei, cât și fostului soț le-a fost greu să ia această decizie, însă nu a existat o altă soluție. În plus, fosta soție a cântărețului latino nu vrea să trăiască în trecut și susține că despărțirea a fost o alegere înțeleaptă.

ADVERTISEMENT

Raluca a vorbit și despre relația pe care Pepe o are cu cele două fetițe pe care le au împreună, Rosa Alexandra și Maria, dar și cum se simt ele după ce părinții lor au luat-o pe drumuri separate.

Raluca Pastramă, mărturisiri sincere după divorțul de Pepe: „Am făcut tot ce am putut”

Fosta parteneră a lui Pepe a ținut să sublinieze că au luptat mulți ani pentru a salva această căsnicie, însă divorțul a rămas varianta care i-a avantajat pe amândoi.

ADVERTISEMENT

„Au fost ani întregi în care am încercat amândoi. Nu a fost să fie. Este cel mai bine să nu te mai uiți înapoi. Doar să înveți din ce a fost, să nu mai repeți greșeli, asta clar. Dacă ai învățat, atunci da, poți merge înainte și poți progresa. Dacă n-ai învățat și sta să te uiți tot timpul în trecut și stai să te gândești ce-ar fi fost dacă, atunci n-ai făcut nimic.

(…) Nu m-aș fi gândit niciodată în viața mea că o să ajung să divorțăm, dar consider că e mai bine să fim fericiți. Cred că e mult mai bine așa. Au fost ani de zile în care am făcut noi tot ce am putut împreună să reușim să fie bine”, a declarat Raluca Pastramă pentru Antena Stars.

ADVERTISEMENT

Raluca Pastramă a recunoscut cât de greu i-a fost să fie împreună cu o persoană publică, întrucât relația lor a fost întotdeauna mediatizată, ea nefiind obișnuită să fie în centrul atenției.

„Nu mi-aș fi dorit niciodată să ajung la divorț. În familia noastră nu s-a pomenit așa ceva.(…) Lumea judecă indiferent ce-ar fi. Dacă e s-o luăm de la începtul relației noastre, de cum am apărut au venit de la o altă televiziune la mine la facultate.

ADVERTISEMENT

(…) Eu imediat am rămas gravidă cu Maria, nimeni nu a ținut cont că eu eram gravidă. Nu ai cum să judeci fără să știi. Nu e ușor să treci prin ce am trecut eu. Este foarte greu și sunt sigură că și pentru el a fost foarte greu. După 10 ani de relație și doi copii n-ai cum să crezi că un om iese curat și limpede ca apa”, a continuat Raluca Pastramă.

Cum se înțelege Raluca Pastramă cu foștii ei socri

Întrebată care este relația ei cu foștii socri, Raluca Pastramă a spus că nu au fost niciodată apropiați și, implicit, nu au mai păstrat legătura după divorț.

„Sunt niște oameni foarte în regulă. Nu păstrăm relații apropiate. Și eu consider că nu-și mai au rostul. Nu am avut o relație atât de apropiată încât să mai păstrăm legătura acum. Nu vorbim. Nu discutăm, nu avem niciun fel de relație”, a recunoscut fosta lui Pepe.

Cât despre fostul partener de viață, Raluca Pastramă spune că este un tată foarte bun și că este întotdeauna acolo pentru fetițele lor. Bruneta a fost întrebată dacă ar vrea să-și refacă viața, însă acum nu are de gând să înceapă o nouă relație, dar ia în calcul această posibilitate pentru viitorul apropiat.

„Le iubește, le face toate plăcerile, este pentru ele acolo oricând, oricum, nici nu se pune în discuție altcvea. Nici nu vreau să îl laud, eu spun doar care sunt faptele. Este un părinte bun. Eu consider că el este un om extrem de deștept, de matur și de inteligent care să nu permită vreunei persoane să aibă un comportament deranjant pentru fetițe, nici nu se pune în discuție. O relație nouă va veni în timp, probabil, doar nu o să rămân singură la 30 de ani o viață întreagă. Dar nu mă gândesc la asta acum”, a adăugat Raluca.

 

ADVERTISEMENT
Tags: